Gigi Becali se pregateste sa fie nas anul viitor. Patronul Stelei ne-a declarat ca a acceptat propunerea venita de la Andrei Hrebenciuc de a fi nasul de cununie al fiului liderului PSD Viorel Hrebenciuc cu Elena, fata cea mica a presedintelui Romaniei, Traian Basescu.

Elena (24 ani) si Andrei (23 ani) traiesc, de aproape un an, o frumoasa poveste de dragoste. In ciuda razboiului dintre parinti, iubirea lor a rezistat, Viorel Hrebenciuc sustinand ca nu se amesteca in viata intima a fiului sau, iar Basescu arborand o atitudine din ce in ce mai resemnata. Si pentru ca Andrei Hrebenciuc are o relatie foarte apropiata cu Gigi Becali, latifundiarul din Pipera considerandu-l 'nepotul sau', acesta i-a cerut milionarului sa-i fie nas.

Gigi: "Nunta va fi in 2008"

'Nu am putut sa-l refuz pe Andrei, care este ca si nepotul meu, sa nu-i fiu nas. El mi-a spus ca se va casatori anul viitor cu Elena, iar eu si sotia mea o sa-i cununam. Abia astept sa vad ce fata o sa faca Basescu. M-am gandit sa-i fac chiar si o surpriza, dar o sa vada el la momentul respectiv. Va fi o nunta mare, asa cum trebuie sa fie, la care vor fi prezenti multi invitati', ne-a declarat Becali.

De cand sunt impreuna, povestea de iubire dintre Elena Basescu si Andrei Hrebenciuc a avut parte de toate ingredientele necesare unei relatii bazate pe multa pasiune, mai precis numeroase certuri si impacari dulci. La toate acestea s-a adaugat si interventia mai mult sau mai putin voita a parintilor celor doi indragostiti, dusmani politici declarati.

Prieteni si dusmani

Traian Basescu si Gigi Becali au avut o relatie destul de apropiata, insa acum cei doi sunt la cutite. Seful statului mergea la meciurile Stelei, statea chiar langa patron, la 'oficiala', dupa care se oprea la un sprit cu fotbalistii, mai ales daca era o mare victorie, care aduna lumea in strada. Dupa ce presa a criticat legatura prea stransa a presedintelui cu patronul Stelei, Basescu si-a restrans aparitiile in public alaturi de Becali. Ultima referire publica a lui Traian Basescu la Becali a fost dupa referendumul din luna mai privind demiterea sefului statului. Atunci, Basescu a multumit formatiunii lui Gigi Becali, Partidul Noua Generatie, precum si altor partide pentru sprijinul dat in campania electorala. Presedintele nu a mai mers insa pe stadion. E drept ca nici Steaua n-a mai avut performante notabile.