MB MUSIC RADIO

ACUM:



ASCULTA:
tunein    tunein

RECENT

Navigation

Nadine Coyle şi Jesse Metcalfe, aproape de căsătorie. Din nou



Dragoste, aventuri, certuri, o împăcare pusă sub semnul întrebării, toate fac parte din trecutul siropos al cuplului Jesse Metcalfe-Nadine Coyle. Se pare însă că perioada de incertitudine cu privire la viitorul celor doi a ajuns la final. Nu doar că se iubesc din nou, dar se adoră mai mult ca niciodată. Dragostea a atins cote atât de înalte încât până în faţa altarului nu mai este decât un pas. Starul din serialul „Neveste disperate” a pus ceva bani de-o parte, a mers la magazinul cu bijuterii şi a achiziţionat cel mai frumos inel de logodnă pentru iubita lui.

Potrivit unui martor aflat în culisele celui mai nou concert Girls Aloud, cântăreaţa a părut nerăbdătoare să arate colegelor de trupă bijuteria, dar a avut grijă să ceară mai apoi ca dovada logodnei sale să fie bine ascunsă într-un loc sigur. „Jesse a fost la spectacol pentru a o susţine. Păreau foarte îndrăgostiţi unul de celălalt şi foarte entuziasmaţi. El nu îşi mai putea lua ochii de la ea”, citează Daily Star o sursă. Într-un moment de linişte de dinainte de concert ea şi-a chemat colegele să le arate un inel de pe degetul ei. Nu am putut să văd despre ce deget era vorba, pentru că se strânseră în jurul ei. Judecând însă după entuziasmul lor cred că era vorba despre un inel de logodnă. A rugat apoi un asistent să pună bijuteria într-un loc sigur pentru că nu vroia să fie văzută sau, mai rău, să o piardă”, a continuat martorul.

Despre cei doi s-a mai zvonit că pregătesc nunta, dar cum Metcalfe a fost surprins de mână cu o altă femeie în primăvara acestui an, fericirea de atunci s-a destrămat. Jesse, băiat insistent, şi Nadine, fată iertătoare, au trecut cu timpul peste neînţelegerile din trecut şi încet, încet idila a fost reluată. Ideea că inelul cântăreţei a venit odată cu cererea în căsătorie este întărită şi de plimbările actorului prin magazinele de bijuterii din Londra. „A spus că se uită după un inel pe care să îl dăruiască în semn de prietenie, dar privea doar bijuteriile cu diamante, exact după modelul celor folosite la logodnă”, a dezvăluit o sursă.

Sursa: Antena 3
Share

loading...

Chirea Bogdan

Posteaza comentariu:

0 comments:

Comentariul va fi postat dupa aprobare