Hot Tub Time Machine este o comedie care aduce din nou în vogă hainele stridente, jambierele şi coafura afro. Teleportaţi în adolescenţă îi urmăreşte patru bărbaţi: Adam (John Cusack), Lou (Rob Corddry), Nick (Craig Robinson) şi Jacob (Clark Duke) într-o aventură mai puţin obişnuită.

După o beţie cruntă, într-un jacuzzi, cei patru se trezesc cu mari dureri de cap ... în iarna anului 1986. Dezmeticindu-se cu greu, bărbaţii reuşesc să înţeleagă că şansa care li s-a oferit în mod miraculos le poate schimba în sfârşit destinele. Unul dintre ei va găsi o nouă dragoste, unul va deprinde cum să ia atitudine în cuplu, al treilea îşi va găsi chemarea şi ultimul va realiza că viaţa este prea frumoasă ca să o lase să treacă pe lângă el.




Cinemagia