Dupa 6 editii in care Pro TV ne-a aratat imagini de la preselectiile din tara ale show-ului Romanii au Talent, si un mod ciudat in a alege semifinalistii prin realegerea lor, de 1 aprilie am avut parte de prima editie LIVE a show-ului.

Din peste 400 de concurenti care primisera "Da. Mergi mai departe, ne vedem in etapa urmatoare", doar 48 au fost realesi in baza prestatiilor avute in preselectii. Vineri seara a fost randul primilor 12 semifinalisti sa isi arate talentul.

In studiourile MediaPro din Buftea, cu un decor mai impresionant decat cel din preselectii dar si cu o atmosfera care a dat impresia ca s-a trecut de la real, prestatie live, cu alte cuvinte "pe bune", la public inexistent in marea parte a prestatiilor, ale carui reactii oricum nu contau, si niste numere pe care cei de la PRO nu s-au obosit sa ni le arate ca fusesera repetate in acelasi platou de concurenti. Cu alte cuvinte, acel ceva, acea naturalete care pe mine unul m-a atras la show a fost inlocuita cu regia.

Mai mult decat atat, poate si pentru ca ne uitam la tv prea mult, emisiunea de vineri seara a facut ca show-ul sa se asemene in unele parti cu Eurovision. Televoting cu reluarile de 2 ori ale prestatiilor si chiar si o camera verde, unde s-au luat reactii de la concurenti.

Mai amuzant este si costul unui apel sau sms pentru a sustine un concurent. Daca am fi sa intuim, credem ca PRO TV a mizat pe media de 5 milioane de telespectatori pe editie si a sperat ca totusi se vor gasi multi care sa cheltuiasca 1.61 euro pentru un vot. Din pacate pentru ei, eu unul nu m-am chinuit nici sa retin numerele de vot dupa ce am vazut cat m-ar fi costat.

Diferenta dintre TVR si PRO TV este ca una e televiziune de stat si alta e comerciala. Mai pe inteles, in momentul de fata ar fi inceput un scandal monstru in presa cu privire la talentul concurentilor, modalitatea de alegere a castigatorilor si costul unui apel pentru televot daca toata aceasta emisiune era pe TVR.

Comentate minut cu minut pe profilul de Facebook al emisiunii, prestatiile concurentilor si ale juriului au starnit fel si fel de reactii, si bune si rele, evident. Asa cum era si normal, momentul cel mai asteptat si cel mai comentat a fost anuntarea finalistilor.

In afara de faptul ca nu s-au obosit sa arate numarul de voturi pentru concurenti, sau macar procentul (daca le era rusine de totalul voturilor), cele mai virulente reactii pe Facebook au fost legate de numele finalistilor.

Exceptandu-l pe Narcis Iustin Ianau, a carui prezenta in finala parea ca si asigurata, toti ceilalti concurenti au avut mari emotii. Acrobatii de la Ballance au fost completati de alegerea juriului de sotii Luca, ce fac piruete pe ritmuri populare, care au intrat in finala in detrimentul lui Bernadette si catelusei Vanda.

Semifinala a doua de sambata seara va aduce alti 12 concurenti aspiranti la un loc in finala de pe 25 aprilie.

Vezi mai multe pe Romanii au talent