Atunci cand am decis sa văd Hacksaw Ridge nu bănuiam ca o sa văd o mărturie despre ororile aduse de al doilea război mondial.

Deși povestea începe intr-un stil dulce, cu un Andrew Garfield inocent in rolul lui Desmond Doss, ce se îndrăgostește de o frumoasă asistentă medicală, în curând toată gingășia se transforma intr-un iad.

Tânărul Doss se decide că nu mai poate sta acasă și se oferă voluntar în armată unde își dorește să devină medic ca să salveze vieți.

Pentru colegii și superiorii săi soldatul Desmond devine un inamic atunci când, deși trece de toate antrenamentele refuză să pună mâna pe orice fel de armă. Convingerile religioase și traumele din copilărie îl fac să rămână drept în fața oricărei încercări de a îl face să se răzgândească.

Cu ajutorul tatălui sau, totuși, el reușește sa învingă sistemul militar si devine medic pe frontul de luptă nefiind obligat să pună mâna pe o armă.

Luptele armate dintre americani și japonezi au loc pe teritoriu nipon pe o culme intitulată Hacksaw Ridge.

Începând cu acest capitol in fața noastră ni se vor arăta ororile războiului si efectele lui asupra unui soldat aflat pe front.

Efectele speciale sunt de o realitate extremă iar imaginile sunt cu adevărat violente . Printre explozii, mitraliere, grenade și gloanțe, Doss devine un erou cănd decide sa rămână pe creasta de unul singur pentru a îi salva pe colegii săi răniți și pe care japonezii încep sa îi omoare rând pe rând.

Eroul Doss reușește sa câștige respectul tuturor iar pentru actele sale de vitejie acesta este medaliat de Statele Unite.

Distribuția filmului este una de excepție și merită să urmăriți acțiunea lui de la început până la final. Deși este un film violent, regizorul Mel Gibson reușește sa ne țină captivați până la final.

Sa mai spun si ca Hacksaw Ridge este inspirat din fapte reale si ca la final vom avea ocazia sa ii cunoaștem si pe veteranii a căror poveste a fost ecranizata.



Vince VaughnVince Vaughnsergentul HowellTeresa PalmerTeresa PalmerDorothy SchutteSam WorthingtonSam Worthingtoncăpitanul Glover
Andrew GarfieldAndrew GarfieldDesmond T. DossHugo WeavingHugo WeavingTom DossRichard RoxburghRichard Roxburghcolonelul Stelzer
Firass DiraniFirass DiraniVito RinnelliNathaniel BuzolicNathaniel BuzolicHarold DossRachel GriffithsRachel GriffithsBertha Doss