De mai bine de un an de zile ma tot chinui sa renunt la un card Euroline pe care l-am primit in urma cu ceva ani, odata cu prima rata la un laptop. In timp, acesta a devenit produsul bancar folosit pentru a achizitiona electrocasnice/gadgeturi in rate. Nu m-am plans niciodata de serviciile lor pana anul trecut cand am primit prin posta un alt card, insotit de o scrisoare cum ca noul produs urmeaza sa inlocuiasca cardul vechi... la un moment dat.

Tot pe atunci am vrut sa inchid cardul, pentru ca planuiam sa ma interesez pe la diferite banci in legatura cu alte credite si vroiam sa fiu sigur ca nu figurez pe la alte institutii financiare cu diferite credite. Asa ca am pus mana pe telefon si am sunat la Alo Euroline sa solicit informatii cu privire la procedura de inchidere. Angajatii de la celalat capat al liniei nu stiau sa imi explice de ce trebuie sa platesc diferite sume din moment ce le spuneam ca am platit in avans si ca am evidenta tuturor platilor facute. M-au tot tinut cu zaharelul, ca urmeaza sa fiu sunat, cateva saptamani pana cand am renuntat.

Dupa alte cateva saptamani ma suna o alta duduie sa ma intrebe daca am primit noul card si daca il am activat, fara sa stie sa imi raspunda la intrebarea cand va trebui sa renunt la vechiul card. De asemenea o rog pe doamna sa mi se retrimita codul PIN al noului card, lucru care evident nu s-a intamplat niciodata.

Pana de Craciun am decis insa sa folosesc din nou vechiul card (pentru ca cel vechi, primit de cateva luni era piesa de mobilier). Asa ca timp de alte sase luni am platit constincios cele sase rate alese.

Si pentru ca luna iunie a fost ultima, decid sa sun din nou la Alo Euroline sa fiu sigur ca am acoperit toata suma restanta. Dupa comunicarea sumei de plata restanta decid sa intreb care este procedura de inchidere. In mod surprinzator, de data asta mi se comunica ca in 24 de ore de la data platii sumei comunicate pot suna din nou sa cer inchiderea cardului.

Zis si facut ! Dupa 24 de ore sun la Alo Euroline iar un domn amabil imi comunica ca totul este platit si ca pot sa inchid cardul. Mai era o intrebare, de ce vreau sa il inchid ? Am totul achitat si nu platesc nimic daca il inchid. Ii comunic ca am noul card, care intre timp a inlocuit vechiul produs, si ca nu il pot folosi pentru ca de cateva luni tot astept codul PIN. "Pai va trimitem din nou codul PIN", imi spune operatorul. Si intreb in cat timp il trimiteti, pentru ca am mai trecut prin experienta asta si nu s-a intamplat nimic. Vi-l trimitem, o sa primiti mesaj de la noi. Atunci astept sa imi trimiteti codul si daca nu il primesc revin cu un telefon.

Trec 20 de zile de la apel si promisiunea ca primesc codul PIN si evident nu se intampla nimic. Scos din sarite sun din nou la Alo Euroline si selectez direct procedura de inchidere card. Un domn extrem de plictisit si obosit se prezinta si ma intreaba ce doresc. Ii spun ca doresc sa inchid cardul si sunt din nou intampinat de intrebarea, dar de ce doriti ? Si incep discursul ca nu il mai doresc, ca de un an de zile ma tot mint ca imi trimit documente, ca sunt sunat etc si nu se intampla nimic. In mod amuzant, domnul imi comunica ca o sa vorbeasca cu colegul lui cu care am vorbit ultima oara sa ma sune. Ramas blocat il intreb de ce, eu vreau sa vorbesc cu el sa inchid cardul. Nu reusesc sa il conving si sunt obligat sa inchid si astept sa ma sune colegul lui. In mod surprinzator, in cinci minute revine colegul lui, care se prezinta si imi spune ca a mai vorbit cu mine. Dupa care imi spune ca trebuie sa ii comunic data mea de nastere ca sa fie sigur ca vorbeste tot cu mine. Nivelul ridicolului atinge cote maxime cand revine celebra intrebare, "dar de ce vreti sa inchideti cardul ?".

Aflat pe punctul de a exploda de nervi, desi de regula sunt destul de calm, incep sa ridic tonul si sa spun ca nu mai vreau sa ii dau nici o explicatie. Pur si simplu vreau sa inchid cardul pe care il am si pe care nu il pot folosi pentru ca nu am un cod PIN. Operatorul de la celalt capat al liniei incearca sa imi spuna ca trecusera doar 2 saptamni de cand am vorbit doar ca memoria mea e inca activa si stie ca ultima plata era data de 6 iar a doua zi am sunat la ei sa inchid cardul.

Intelegand ca nu are cu cine sa mai vorbeasca, mi se comunica ca s-a inregistrat cererea mea de inchidere a cardului si ca in 14 zile ar trebui sa fie procesata si sa primesc un raspuns. Inteleg ca abia dupa 14 zile va fi operata cererea si solicit un numar de inregistrare, doar ca acest lucru este imposibil, ca dovada inchiderii este confirmarea ce o voi primi dupa 14 zile. Agil din fire intreb cate zile ar mai trece dupa cele 14 pana voi primi un raspuns, iar raspunsul primit este amuzant...maxim 3.

Ce se intampla insa la mai putin de 24 de ore de la apelul meu si solicitarea de inchidere a cardului ? Fan Curier imi trimite SMS ca urmeaza sa primesc un colet de la ERB Retail Services in cursul zilei de azi. Concluzia este ca ridicolul poate fi dus la extrem. Mai amuzant decat atat la 30 de minute de la primirea SMS-ului o doamna de la Fan Curier ma suna sa ma roage sa ii comunic adresa de livrare pentru coletul primit de la ERB ce va ajunge luni (ca doar nu s-a intamplat vreodata ca o firma de curierat sa respecte data livarii comunicata chiar de ea).

Urmeaza acum sa astept deznodamantul povestii. Promit sa revin cu actualizari.

UPDATE 1: A venit codul PIN :)) Astept acum si confirmarea inchiderii.
UPDATE 2:  La o zi dupa codul PIN a venit pe e-mail si confirmarea inchiderii contului.