spartan taksim

După negocieri care au durat mai bine de jumătate de an, Spartan, lanțul de restaurante fondat de cunoscutul om de afaceri Ștefan Mandachi, a încheiat înțelegerea pentru preluarea a cinci dintre locațiile Taksim din București. Discuțiile dintre cele două companii s-au încheiat în primăvara acestui an, ajungându-se la un acord de 1 milion de euro.

Spartan a reușit, în urma negocierilor purtate, să obțină mai mult de jumătate dintre locații și este în negocieri avansate pentru a le prelua și pe ultimele trei.

 „Suntem extrem de încântați să anunțăm că, după lungi negocieri purtate în ultima jumătate de an, Spartan a încheiat înțelegerea pentru a-și adăuga în portofoliu cinci noi restaurante. Le mulțumesc colegilor mei și întregii echipe Spartan pentru munca depusă în aceste luni! De asemenea, doresc să le mulțumesc și reprezentanților Taksim, pentru profesionalismul lor și pentru modul în care au tratat aceste negocieri – cu seriozitate și cu promptitudine. Spartan este deja în negocieri avansate și pentru celelalte trei locații din București, discuțiile apropiindu-se și aici de final”, a declarat Ștefan Mandachi, fondatorul Spartan.

Cele cinci locații pentru care s-a ajuns deja la o înțelegere sunt cele din Sun Plaza, Auchan Titan, București Mall Vitan, Băneasa Shopping City și Promenada Mall. 

Pe lângă spațiile închiriate, Spartan a preluat și toate utilajele, precum și o parte dintre echipamentele existente.

În ceea ce privește personalul angajat în locațiile care au fost preluate de Spartan, compania și-a dorit ca toți cei care vor să continue să lucreze să o poată face, tocmai de aceea i-a primit și i-a integrat în noua echipă pe toți angajații care și-au exprimat dorința de a continua în noua formulă. De asemenea, pentru a veni în sprijinul lor, Spartan a oferit întregului personal un training specializat, precum și un plan de dezvoltare în cadrul companiei.

„Înțelegem impactul pe care această schimbare o are pentru angajați, așa că tot ce ne-am dorit a fost să îi asigurăm că fiecare dintre ei are un loc în echipa noastră și că îi primim cu brațele deschise. Am fost alături de ei pe tot parcursul negocierilor și continuăm să le fim alături, pentru a face această tranziție cât mai ușoară”, a mai spus Ștefan Mandachi, fondatorul Spartan.

Recent, Ștefan Mandachi a declarat că are în plan expansiunea Spartan și extinderea în țară și în străinătate, având ca obiectiv pentru anul 2022 să ajungă la 100 de restaurante deschise pe teritoriul României. Spartan este prezent deja și pe piața de fast food din Europa, în Austria, iar în prezent se pregătește lansarea din Spania.

Lanțul de restaurante Spartan a fost fondat în 2012 și face parte din grupul Strong MND Corporation SRL, împreună cu Mandachi Hotel & Spa, Mandachi Business Center și francizele: Mefi Café, sala de fitness Bum Bum Box, Concept SPA BioTransylvania, Restaurant Don Stefano, Centru de evenimente Magnificus și restaurantele cu specific grecesc Hercule.