Chivu merge în vacanţă la Eforie


-120933-chivu.jpgDupă un sezon greu, după un  campionat, cu AS Roma, terminat pe locul al doilea, în toată agitaţia din pauza competiţională, căpitanul tricolorilor, Cristian Chivu, a decis să plece în vacanţă. Nu în locuri exotice, scumpe şi la care unii dintre noi doar ar putea visa, ci pe litoralul Mării Negre, mai exact la Eforie.



"Am intrat deja în atmosfera de concediu, îmi stă gândul numai la perioada pe care o s-o petrec făcând… nimic", îşi începe "tricolorul" editorialul său, din revista "Expert Traveler".



Apoi, continuă să povestească: "Tot anul mi-am spus că o să vină şi vremea în care o să lenevesc, să mă trezesc când vreau, să zac undeva pe o plajă (la umbră) şi să mă bălăcesc cât e ziua de lungă. Îmi place marea, îmi place litoralul românesc. Mi-am promis un răsfăţ total la Eforie, cu tratamentul de rigoare, ca să fiu în formă la începutul campionatului, şi intenţionez să mă ţin de cuvânt".  Deşi era pe picior de plecare, Cristi anticipa deja ce va face în scurta sa vacanţă: "Nu promit că o să mă ţin tare şi n-o să cedez la o îngheţată, dar nu-mi fac griji. Am la dispoziţie toată plaja să alerg, o plăcere cu care vreau să mă tratez. Chiar mi-e dor de briza, de aerul sărat şi de stropii de apă când se sparg valurile de stabilopozi. Vă aduc aminte doar de calmul mării la ora cinci dimineaţa, când îţi vine să vorbeşti în şoaptă, să nu strici echilibrul, şi de luna întinsă pe apă la miezul nopţii, ca o cărare spre neant".



Altfel, deşi în fiecare zi, Cristi Chivu e transferat ba la Internazionale Milano, ba la Barcelona sau la Real Madrid, căpitanul naţionalei este deocamdată tot al Romei. Asta, pentru că actuala formaţie a românului nu s-a înţeles asupra preţului de transfer.



Buhat Mădălina



Tot respectul pentru un capitan de echipa nationala care a invatat ce este respectul, nu a uitat de unde a plecat si a trecut prin multe greutati in viata (mai ales moartea tatalui sau). Multa munca si truda i-a trebuit ca sa ajunga unde a ajuns acum... sper sa nu ajunga sa se lase influentat de Mutu sau ceilalti golanasi cu fite de la nationala.