Febra silicoanelor le-a cuprins şi pe fetele de la Bambi! Raluca şi Denisa se gândesc serios să facă o schimbare majoră de look şi să-şi mărească în curând busturile. Pentru că sunt nedespărţite, ele vor merge împreună la doctor pentru a-şi pune implanturi.

Destul de mulţumite de dotările cu care le-a înzestrat mama-natură, fetele de la trupa Bambi nu au recurs până în prezent la bisturiu, însă nu au ocolit cu desăvârşire cabinetele de înfrumuseţare. Raluca şi-a făcut un tatuaj permanent la sprâncene pentru ca acestea să iasă mai mult în evidenţă.

“Nu am făcut prea multe intervenţii de acest gen. Eu sunt foarte fricoasă din fire şi tocmai de aceea m-am ferit până acum de cuţit. Mi-am făcut doar un tatuaj permanent la sprâncene”, a declarat Raluca pentru Click! În viitor însă, fetele se gândesc la modul cel mai serios să recurgă la implantul cu silicon, pentru a pătrunde astfel în topul celor mai “pieptoase” vedete din showbiz.

“Vrem să ne punem silicoane, însă deocamdată, în ce mă priveşte, trebuie să-mi înving teama. Oricum, într-un an, clar voi avea sâni noi şi voi merge împreună cu sora mea Denisa. Noi facem totul împreună. Aşa, o să-mi fie mai uşor”, a mai spus Raluca.

Fetele se interesează deja de costurile unei astfel de intervenţii şi vor să apeleze la serviciile celui mai bun medic estetician din România. Cum lumea mondenă este ticsită de domnişoare siliconate, Denisa şi Raluca vor avea cu cine să schimbe impresii pe această temă.

“Ştiu că o astfel de operaţie implică şi numeroase riscuri. Foarte multe fete au avut probleme şi, de aceea, o să fim foarte atente pe mâna cui ne lăsăm”, a adăugat blonda, care săptămâna trecută a împlinit 23 de ani, în timp ce sora ei Denisa va face în această vară doar 21 de ani.

Click