Directorii marilor retele de televiziune au gasit, dupa trei luni, o cale de a ajunge la urechile scenaristilor revoltati. Oscarul ar avea astfel sanse sa evite boicotul.

Nu se stie cine a inceput sa vorbeasca primul pe limba celuilalt, daca retelele au cedat primele sau daca scenaristii, obositi de „luptele“ din strada, s-au decis sa se intoarca la realitatea pe care o cunosc cel mai bine, adica aceea pe care o scriu chiar cu mina lor. Un lucru este cert insa: pentru prima data din noiembrie, executivii de la Hollywood au reusit, vineri, sa discute cu grevistii, fara ca acestia sa mai plece suparati de la masa negocierilor. Surse din interior dau ca sigura impacarea, chiar saptamina asta, potrivit Reuters, iar speranta a inceput sa isi faca loc printre corporatisti, mai arata publicatiile de peste Ocean.

Zvonul a aparut dupa 11 zile de negocieri secrete asupra unui nou contract. Initial, acestea au pornit ca discutii informale, cu scopul de a construi o noua baza de comunicare, dupa ce, pe 7 decembrie, au clacat toate tentativele de pace. Ultimele sesiuni s-au dovedit mai fructuoase decit se astepta toata lumea, transformindu-se in negocieri concrete, povesteste sursa Reuters, foarte aproape de un acord care sa-i aduca inapoi la munca pe cei 10.500 de grevisti.

Cotidianul