Desi sunt iubitor de calatorii, trebuie sa recunosc ca am facut acest lucru nu foarte des. Daca anul trecut am ramas impresionat de ai nostrii Carpati ai caror imagine nu o voi uita prea curand, ei bine week-endul asta am hotarat cu prietenii sa facem o vizita scurta prin judetul Constanta.

Desigur, zona care se apropie putin de "munte", in judetul cu iesire la mare, este Cheia, sau mai bine zis Cheile Dobrogei respectiv Gura Dobrogei.
Cred ca nu exista scolari sa nu fi facut excursii in aceste zone sau gasti de prieteni care au petrecut de 1 mai la iarba verde.

De 16 mai insa noi am dat o fuga pana la Gura Dobrogei si apoi impinsi de curiozitate am dat o fuga catre Manastirea Sfantul Casian care pe mine personal m-a lasat cu gura cascata, oferindu-mi unul din cele mai frumoase peisaje de prin judetul nostru.

Accesul la manastire se face pe un drum lung de piatra, aflat la cativa kilometrii distanta de localitatea Targusor. De altfel nu ai cum sa il ratezi fiind marcat atat de semne si indicatoare dar si de o troita.

Odata ajunsi in fata manastirii vei da ochii cu aceasta imagine:



Trebuie spus ca sambata, cand am ajuns noi, in zona, in afara de cei de la manastire, nu eram decat noi, si am descoperit pe cont propriu zona, povestea afland-o dupa. Ce am descoperit ? Pai Pestera unde se spune ca a stat Sf. Casian, la care am ajuns coborand un deal, coborare care ne-a oferit si un peisaj mirific.

De coborat am facut-o cu usurinta, urcarea ne-a doborat insa, motiv pentru care ne-a fost destul de greu sa mai coboram si spre izvor. Nu a fost bai, caci am repetat experienta a doua zi, coborand si spre izvor.

Cautand pe internet am dat si de o poveste interesanta legata de aceste locuri pe care v-o redau mai jos:

Dobrogea e plina de istorie. De pe platoul Casienilor cuprinzi toata pustia Scitiei Minor, pana la Cheile Dobrogei sau la stravechea cetate Histria. Amintirea Sfantului e pretutindeni. Dealul si padurea de stejari pitici ii poarta numele, ca si valea dimpreuna cu stancile ce o strajuiesc. Totul apartine neamului Casienilor: locurile de pasune, iarba si potecile, satul de peste raul Casimcea, din care acum nu a mai ramas decat un palc de trei case - un sat candva de tarani nobili, mandri de obarsia si libertatea lor. „Locul are forta”, repeta parintele, conducandu-ne spre pestera Sfantului. Coboram abrupt, pasind peste ciudate tipsii de roca netezite ca in palma, si ceva se intampla. Vantul isi pierde brusc ascutisul. Adie doar, miscand fosnit frunzele ruginite ale stejarilor pitici din preajma. In Valea pustnicilor, unde am ajuns, iarna isi uita dusmania. E deja alt anotimp si o alta lume. O vibratie de liniste si transparenta intensifica verdele palid incruzit al ierbii si violaceul discret al primelor branduse. Padurea dobrogeana, cu desisuri si copaci contorsionati, cu tufe de maces si porumbe, are misterul ei. Tacut si adunat in sine, parintele paseste cu sfiala, usor, in varful picioarelor, de parca nu ar vrea sa tulbure somnul nici unei ganganii. Se opreste doar sa ne arate Stanca Sfantului si inscrisul de pe ea: „OROI CASIANOUN KAI SPILOUHA”. Adica: „Hotarele Casienilor si Pesteruca”. Parte din litere e acoperita de ierburi si licheni maronii. Parintele mangaie zgrumturii stancii, indeparteaza nevazute obstacole, reface cu degetul traseul rotunjit al scrisului, talmacind greceste: beta, teta, epsilon. In ciuda tineretii, e teolog instruit, cu scoala serioasa facuta la Cluj si o mare pasiune pentru istorie. Stie latina si greaca. In tot ce zice, se simte omul de carte, impatimitul de lecturi din Filocalie, din scrierile calugarului Nicolae Steinhardt, intelectualul insingurat de la Rohia.

Fara sfieli prefacute, dar si fara avantari necontrolate, tanarul staret vorbeste, explica, arata, fixand cu privirea linia tremurata si alburie a orizontului. Pare greu de crezut, dar in aceste locuri se aflau in secolul al IV-lea zeci de manastiri. Dobrogea era o scoala teologica inalta, locul in care renumitii calugari sciti au formulat pentru prima oara dogma teopasita, cea a patimirii lui Dumnezeu in trup. Dealul Casienilor e centrul unor situri arheologice in parte necercetate, un ansamblu de grote si adaposturi uitate, lasate de izbeliste. Cu totul uimitoare este indaratnicia cu care franturi de nume si de intamplari s-au mai pastrat inca in legendele si povestirile oamenilor. Spre Cheile Dobrogei se afla Pestera Liliecilor sau Grota Sihastrului. Pe undeva, pe aproape, se zice ca s-ar afla o pestera in care romanii au zidit de vii pe dacii rasculati dintr-un sat apropiat, deopotriva cu femeile si copiii lor. Cateodata, la vreme de furtuna, se aude tanguirea lor. Stancile si copacii par a plange, bocindu-si mortii. Multi ciobani au auzit plansul, dar nu stiu de unde vine. Parca se aude din cer.



Si pentru ca poate cititul te-a plictisit, iti ofer mai jos cateva imagini surprinse cu aparatul foto, urmeaza sa va mai ofer altele facute cu telefonul mobil: