CNA a amendat Antena 3 cu 2.500 lei, după ce Preşedinţia a reclamat postul pentru transmiterea unei informaţii "tendenţioase", "mincinoase", titrând pe ecran la "Sinteza Zilei"-"Vreţi droguri la liber şi prostituţie? Preşedintele vrea! O fi bine?", iar la "Ştirea Zilei"-"Cotrocenii vor elevii high".

În data de 22 septembrie, Antena 3 a difuzat, între orele 21.29 - 22.56, emisiunea "Sinteza Zilei", moderată de Mihai Gâdea, care a avut ca titlu "Vreţi droguri la liber şi prostituţie? Preşedintele vrea! O fi bine?". În emisiune au fost invitaţi Valentin Stan, Mugur Ciuvică, Radu Tudor şi Victor Ciutacu, potrivit CNA.

În aceeaşi zi, de la ora 20.07 până la 20.55, la Antena 3 a fost difuzată şi emisiunea "Ştirea zilei", moderată de Gabriela Vrânceanu Firea, care i-a avut ca invitaţi pe Bogdan Niculescu Duvăz, Sorin Roşca Stănescu şi Eugen Nicolaescu. Titlul afişat pe ecran a fost "Cotrocenii vor elevii high".

Ca urmare a acestor emisiuni, Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, a transmis CNA o adresă prin care a cerut Consiliului să analizeze dacă informaţiile din cele două emisiuni, inclusiv titlurile afişate pe ecran, respectă "principiile unei informări corecte".

CNA a analizat, în şedinţa de joi, cele două emisiuni de la Antena 3 şi reclamaţia făcută de Preşedinţie, constatând că postul de televiziune a încălcat legislaţia audiovizuală privind informarea corectă a publicului.

Mediafax