Acum 40 de ani doua uriase computere aflate la distanta au comunicat intre ele pentru prima data. Chiar daca primul chat a fost intrerupt dupa numai doua litere, deoarace sistemul a cedat, evenimentul sta la baza a ceea ce mult mai tarziu avea sa devina WWW. Cele doua computere faceau parte dintr-o retea finantata de armata americana care cauta moduri cat mai sigure de comunicare pentru cazul in care incepea un razboi nuclear.

Unul din calculatoare de afla la University of California-Los Angeles (UCLA) iar celalalt era la Stanford Research Institute (SRI). In seara de 29 octombrie 1969 un mesaj a fost trimis de la calculatorul din UCLA catre cel de la SRI, prima oara cand un astfel de mesaj a fost trimis intre calculatoare diferite.

Mesajul s-a dorit a fi "Login", insa doar literele "l" si "o" au putut fi trimise, iar sistemul a cedat apoi. Doua ore mai tarziu comunicarea a fost reluata si a functionat. Cele doua calculatoare faceau parte din reteaua ARPANET sustinuta financiar de armata americana, retea prin care in 1971 a fost trimis primul e-mail din istorie. Reteaua a fost una din modalitatile prin care America a vrut sa-si arate superioritatea tehnologica in Razboiul Rece purtat cu URSS-ul.

Leonard Kleinrock, unul din oamenii care au condus atunci proiectul, declara intr-un interviu pentru CNN ca la momentul experimentului nu si-au dat seama ca vor ramane in istorie si de aceea mesajul care urma a fi trimis nu a fost unul elaborat si special stil "un pas mic pentru om..", ci unul banal, precum "Login".

ARPANET era o retea creata de agentia ARPA - Advanced Research Projects Agency, din cadrul Departamentului Apararii din SUA si a fost una dintre primele retele care foloseau ceea ce se numeste “packet switching” un sistem care permite mai multor computere sa comunice intre ele printr-un singur circuit, in locul existentei unei singure legaturi dedicata comunicarii strict intre doua computere.

La momentul respectiv experimentul nu a fost prea mult luat in seama, iar proiectul ARPANET a fost intens criticat. Evenimentul din 1969 a pus bazele internet-ului, insa world wide web-ul din ziua de azi a aparut 20 de ani mai tarziu dupa ce Tim Berners-Lee si Cailliau au pus bazele limbajului hipertext ce sta la baza http-ului din adresele web si au pus la punct primul browser web, in octombrie 1990.

Revenind la momentul din 1969 si la interviul dat de profesorul Kleinrock, acesta se arata uluit de modul in care atati oameni au ajuns sa fie dependenti de internet. El remarca si latura nefasta a dezvoltarii internetului: aparatia unor lucruri precum furturile de identitate, spam-ul si atacurile informatice de proportii.

Surse: CNN, The Guardian, The Telegraph.