Decizia de a-i asocia pe Dana Greu şi pe Mircea Badea în aceeaşi emisiune şi de a propune publicului un jurnal de ştiri la ora 20.00 susţine linia de repoziţionare a postului de televiziune Antena 3. Principalul jurnal de ştiri al postului va fi difuzat zilnic, între 20.00 şi 20.50.

“Dana şi Mircea sunt două dintre cele mai pregnante interfeţe ale Antenei 3, cea mai urmărită televiziune de ştiri. De la cei doi poli opuşi ai formatelor pe care le realizează separat s-au apreciat dintotdeauna si astfel am îndrăznit să spargem tiparele îmbinând la pupitrul ştirilor de opt seara spiritul direct şi liber al Danei cu rebeliunea lui Mircea. Sunt convins că profesionalismul, combinat cu nonconformismul, va impune principalul jurnal al Antenei 3 şi că, prin acest format interesant, vom revoluţiona încă o dată piaţa media din România!”, a spus Mihai Gâdea, CEO Antena 3.

Din 2008, Dana Grecu moderează în cadrul Antenei 3 talk-show-ul “La ordinea zilei”, în timp ce Mircea Badea realizează de duminică până joi emisiunea-pamflet “În gura presei”.

Sursa: TV MANIA