Daca ultimele alegeri organizate in Romania au reprezentat o lovitura dura data principalilor organizatori, adica guvernul, la alegerile locale ce urmeaza sa aiba loc am primit vesti care ne faceau sa speram ca lucrurile o vor lua pe o cale mai buna.

Spre finalul anului trecut Autoritatea Electorala Permanenta trimitea primele adrese catre autoritatile locale prin care anunta infiintarea Corpului Expertilor Electorali si creearea unui nou sistem de verificare a persoanelor prezente la vot, in vederea eliminarii votului multiplu.

Astfel, fiecare sectie de votare va avea un operator ce va fi dotat cu o tableta si un soft special care va scana fiecare buletin sau carte de identitate, fiind capabil sa detecteze daca persoana respectiva a mai votat in ziua respectiva.

Si chiar daca a inceput din timp demersurile prin care sa fie cooptati experti electorali si operatori de calculator, cu mai putin de 3 luni inainte de alegerile locale, Autoritatea Electorala s-a trezit cu o problema. Lumea nu se ingramadeste sa se inscrie iar juristii calificati prefera sa faca altceva decat sa isi asume o astfel de responsabilitate.

Dar care sa fie oare problemele ?

Din discutiile avute cu persoane ce au mai fost la alegeri, principala problema e legata de responsabilitatea prea mare in raport cu recompensarea muncii depuse. Mai mult decat atat, o greseala sau o neatentie poate costa scump.

Participarea ca membru intr-o comisie sau ca presedinte sau loctiitor presupune in schimb foarte multa rabdare in ciuda oboselii. Ziua alegerilor reprezinta pentru multi, peste 24 de ore de stat treaz iar punctul culminant il reprezinta statul in picioare sau pe jos, cu sacii cu buletine de vot si alte materiale si cele doua dosare ce se depun la Autoritatea Electorala Permanenta. Chiar daca in ultimii ani s-au luat masuri de genul programari pentru predarea materialelor, realitatea din teren a aratat total altceva.

Ce si-a propus Autoritatea Electorala si ce a iesit

Pentru a avea parte de alegeri cat mai corecte s-a propus infiintarea Corpului Expertilor Electorali, format din specialisti in domeniu (juristi) sau persoane care au mai participat la alegeri si au avut rezultate bune. Astfel cei care au mai fost presedinti sau loctiitori in sectii de votare pot primi aviz favorabil din partea Autoritatii Electorale in timp ce persoanele care nu au mai fost sunt supuse unui examen de testare a competentelor. Orice persoana ce vroia sa faca parte din Corpul Expertilor urma sa ataseze si documente justificative a calificarii lor in domeniul stiintelor juridice. Doritorii erau directionati catre Primarii, sediile Autoritatii Electorale din fiecare judet sau adrese de mail unde puteau trimite cereri, alaturi de alte documente justificative.

Autoritatile Locale, in speta primarii, care erau obisnuiti sa trimita liste cu propuneri de oameni care sa fie presedinti sau loctiitori, au inteles astfel ca li se va lua aceasta sarcina de pe umeri. Procedura selectionarii de experti electorali presupunea ca cei care fac cereri sa noteze si circumscriptia electorala din care fac parte intrucat se va tine cont de acest aspect.

Supriza a aparut cand dupa luni de cautari, Autoritatea Electorala s-a vazut in fata faptului ca la nivel de sate, comune si chiar orase, nu sunt chiar atat de multi doritori sa isi asume o asemenea responsabilitate. Mai mult decat atat numarul de juristi calificati de la comune si sate, nu e atat de mare.

Autoritatea Electorala Permanenta s-a trezit cu trei luni inainte ca nu are doritori iar conditiile cerute pentru inscriere au fost restrictive iar lumea s-a ferit de inscrieri.

Enervati din calea afara, prefectii, care se schimba mai nou odata pe an, sau mai des, s-au ratoit la primari intreband-ui de ce nu s-au strans experti electorali. Raspunsurile le-au primit intr-o sedinta organizata zilele trecute cand au aflat ca primarii nu pot obliga pe cineva sa se inscrie ca presedinti sau loctiitori. Mai mult decat atat, exista si un deficit de juristi care sa se incadreze in cerintele cerute iar cei care sunt juristi nu vor sa isi bata capul.

Mai mult decat atat primarii au primit informatia ca in sectii de votare presedintii si loctiitori care au domiciliul in localitate/ pe raza circumscriptiei au prioritate. Primarii de la comune, ce au in administrare si sate, s-au trezit astfel ca nu se vor putea baza pe profesori, de exemplu, daca acestia nu au domiciliul in circumscriptie.

Cireasa de pe tort abia acum apare, Prefectura Constanta inaintand o circulara catre primari, pe care ii informeaza despre spirjinul pe care acestia trebuie sa il acorde Presedintelui Tribunalului Constanta in vederea intocmirii listei de juristi din care vor putea fi trasi la sorti presedintii si loctiitorii dar si membrii Circumscriptiilor Electorale Locale.

Am crede astfel ca se merge pe acelasi principiu ca la Expertii Electorali, persoanele licentiate in stiinţe juridice putand depune cerere de inscriere in lista juristilor, pana la data de 08 aprilie 2016, conform modelului publicat pe portalul Tribunalului Constanţa (www portal.just.ro), insotita de copia actului privind licentierea in stiinţe juridice si de copia actului de identitate, la sediul Tribunalului. In practica, pentru ca vorbim practic de reglementari ale unor Legii aflate in vigoare, primarii vor primi sarcina de a propune juristi care sa faca parte din Circumscriptia Electorala.

Ce s-a schimbat fata de anii trecuti ?

Este binevenita dorinta Autoritatii Electorale Permanente de a avea in sectie oameni pregatiti care sa aiba la baza stiinte juridice. Din pacate, din experienta personala, oamenii pregatiti nu isi doresc batai de cap in a lua pe umeri responsabilitatea de a conduce o sectie de votare, de a fi cu ochii in patru si a conduce o sectie de votare. In plus, prevederile legale arata ca o sectie de votare este formata din presedinte, loctiitor si alti 5 membrii, reprezentanti ai partidelor politice. Raportul este evident in favoarea partidelor politice, care in practica aleg de multe ori sa trimita persoane total nepregatite si care ajung de multe ori sa mai scape din vedere cate ceva.

Daca statul isi doreste oameni pregatiti, capabili sa asigure un proces electoral corect atunci ar trebui sa revizuiasca modul in care ii atrage.

Pana atunci insa, salutam introducerea sistemului de verificare a votului multiplu si ramane de vazut daca sistemul va functiona.