Telefoanele au devenit indispensabile pentru oricare dintre noi. Fie că le folosim pentru poze, reţele sociale, cumpărături online sau doar pentru simple conversații cu cei apropiaţi, telefoanele sunt nelipsite din viaţa noastră de zi cu zi. Mai degrabă ne uităm portofelul când plecăm de acasă, decât să uităm telefonul şi suntem foarte dezamăgiţi când bateria telefonului se descarcă foarte repede. Bateria telefonului este foarte importantă pentru noi.

1. Cicluri scurte de încărcare
Specialiştii recomandă să îţi laşi telefonul să se descarce până la 90%, iar apoi îl vei încărca pentru a-i asigura între 3.750 şi 4.700 de cicluri de încărcare. Deşi e cea mai bună metodă de a prelungi durata de viaţă a bateriei telefonului este aproape imposibil de pus în practică din diverse considerente. Astfel, dacă iţi vei lăsa telefonul să se descarce până la 75% şi apoi îl vei încărca, bateria va rezista la 2.000-2.500 de încărcări complete.

Dacă vei alege să-l încarci de la 50%, îţi vei asigura între 1.200-1.500 de încărcări pentru bateria telefonului tău. În ultimul rând, cea mai proastă variantă ar fi să îţi pui telefonul la încărcat după ce s-a descărcat complet. Astfel, bateria telefonului va rezista la 300-500 de cicluri de încărcare.

Cu toate acestea, după numărul respectiv de încărcări complete, telefonul poate fi folosit în continuare, dar bateria acestuia îşi va pierde mare parte din capacitate. În condiţii ideale de încărcare, bateria unui telefon este creată să te ţină între 3-5 ani.

2. Folosiţi accesoriile originale
Încearcă pe cât posibil să folosești încărcătorul pe care l-ai primit în momentul în care ai achiziţionat telefonul, pentru o bună funcţionare a bateriei. În cazul în care ți s-a stricat încărcătorul sau l-ai pierdut, cumpără altul nou de la unul dintre retaileri cunoscuţi, cu o bună reputaţie. Evită pe cât de mult posibil micii comercianţi, chiar dacă au preţuri mai bune. Folosind accesorii contrafăcute, durata de viaţă a bateriei telefonului se scurtează.

3. Încărcatul peste noapte
Încărcarea telefonului peste noapte nu este chiar cel mai indicat lucru, dar stilul de viață al celor mai mulți dintre noi ne obligă să recurgem la astfel de practici. Dacă mergi pe varianta încărcatului pe timpul nopţii, este bine ştiut că folosirea încărcătorului original previne supraîncălzirea.

De asemenea, specialiştii recomandă scoaterea telefonului din husă sau din oricare alt accesoriu care ar putea duce la supraîncălzirea acestuia. În ceea ce priveşte încărcătorul, este recomandată scoaterea lui din priză în momentele în care nu este folosit, pentru o mai bună şi îndelungată funcţionare.

4. Luminozitate,Wi-Fi, GPS
Cu siguranţă îţi doreşti ca bateria telefonului să te ţină măcar până ajungi acasă, dacă nu ai încărcătorul la tine. Dar există câteva trucuri care îţi vor permite și îţi conservi bateria telefonului mai bine. Redu luminozitatea telefonului la minim, dacă nu eşti în situaţia de a avea nevoie de un ecran mai luminos. Mai mult, reducerea luminozității este recomandată pentru a nu afecta vederea.

Dezactivează datele mobile şi Wi-Fi-ul în momentele în care nu ai nevoie de ele. De asemenea, poţi dezactiva GPS-ul, modul Avion sau bluetooth-ul, dacă nu ai nevoie de ele chiar în momentul acela. Mai mult, un wallpaper animat îţi va consuma bateria înainte să îţi dai seama.

Specialiştii mai recomandă şi închiderea aplicaţiilor din fundal, care au fost folosite cândva, dar nu sunt folosite în prezent şi cu toate acestea consumă baterie.

5. Actualizarea software-ului
Probabil nu te-ai gândit niciodată că lipsa de actualizare a sistemului de operare poate scurta durata de viața a bateriei. Dar, da, este adevărat. Fie că foloseşti Android sau poate iOS, sistemul de operare al telefonului tău trebuie să fie în pas cu ultimele actualizări de software, în caz contrar trebuie să te aştepţi ca bateria telefonului tău să ţină mai puţin.