Trebuie sa recunosc că m-am tot gândit dacă sa scriu sau nu ceva legat de moartea Cristinei Topescu. M-am gândit să nu fiu ipocrit și să mă dau in spectacol ca un mare moralist si drept urmare nu am sarit imediat sa postez mesaje de condoleante. Evenimentul tragic m-a făcut să reflectez ceva vreme și să mă raportez la situatia ei.

Am vrut sa scriu inițial aceasta postare anul trecut dar am avut nevoie de un astfel de moment sa îmi aștern cuvintele.

Toți ne întrebăm cum este posibil ca cineva sa moara singur și nimeni sa nu îi simta lipsa timp de două săptămâni. Pai e simplu ... uneori ne nastem singuri si murim singuri. Pe parcursul vietii facem unele alegeri si sacrificii care isi pun amprenta pe modul cum ne traim viata.

Am vazut ceva vedete si colegi de breasla ai Cristinei Topescu care s-au declarat surprinsi ca aceasta nu avea nici un prieten adevarat. Ea a avut colegi, colaboratori si admiratori pentru ca prietenii reali pur si simplu nu uita de tine de sarbatori si se alarmeaza daca nu le raspunzi deloc la mesaje sau apeluri.

Discutia este insa mai complicata pentru ca singuratatea Cristinei nu este unica, si la fel ca si ea exista extrem de multe persoane. Singuratatea este un dusman perfid si are diferite cauze, uneori sunt fie la noi si la felul nostru de a fi, fie la oameni in general, care nu au fost invatati sa fie prieteni adevarati, sa se gandeasca la cineva apropiat intr-un mod lipsit de interes personal si nici nu s-au preocupat vreodata de subiecte pe teme psihologice.

Din pacate acest lucru este posibil, pentru ca lumea in care traim a devenit atat de complicata incat ajungem sa punem pret pe lucruri fara valoare, pe superficiliate si pe un aparent succes pe retele sociale, printre altele.

Generatiile tinere de azi, de exemplu, ajung sa tanjeasca dupa celebritate si vor sa fie influenceri iar pentru asta ajung sa isi stabileasca niste standarde personale avand asteptari prea mari de la propriile persoane. Chiar si asa deseori ele se vor lovi de un sentiment crud de dezamagire ca un anumit numar de like-uri lipsite de o interactiune adevarata (un mesaj de apreciere si incurajare e mult mai important decat un like automat) nu iti aduce sub nici o forma un sentiment de satisfactie. Daca veti da scroll la postarile de pe retelele de socializare sau mai nou povesti ale unor oameni care par ca au succes veti constata ca, printre informatiile personale scapate, sunt si unele in care afli ca in realitate succesul sau celebritatea pot fi si amare.

Se zice ca in viata cel mai important este un stil de viata echilibrat dar nimeni pare ca nu vrea sa vorbeasca despre subiectul ca daca esti celebru sau ai reusit in ceva anume nu le ai pe toate. Orice meserie care implica arta, creatia, munca asiduua de cercetare, muzica, filme, media etc implica si sacrificii. Iar sacrificiile inseamna ca nu le poti avea pe toate ...

Viata Cristinei, de exemplu, se pare ca a fost o poveste incalcita cu multe intamplari dramatice, multe dintre acestea i-au marcat viata si au definit-o ca om.

Si daca tot stim sa admiram vedete care par ca au succes, se pare ca mereu suntem luati prin surprindere si lacrimam cand aflam ca celebritatea nu inseamna ca le ai pe toate.

Singuratatea nu este cu siguranta un lucru dorit de cineva. Da, ne dorim cateodata sa ajungem acasa, sa ne aruncam in pat, sa ne punem o patura pe noi si sa ne ascundem de lume. Pentru multi este extrem de posibil ca numeroasele sarcini si indatoriri sa fie coplesitoare. Daca adaugi pe lista dorinta de a te intoarce la un oarecare succes, conditiile de la locul de munca, siguranta financiara, grijile etc... ajungi sa te lupti cu un dusman pe care e posibil sa nu stii cand l-ai invitat in viata ta.

Ce este singuratatea ?


Sentimentele de singurătate sunt personale, așa că experiența de singurătate a tuturor este fi diferită. O descriere comună a singurătății este sentimentul pe care îl obținem atunci când nevoia noastră de a răsplăti contactul social și relațiile nu este satisfăcută. Dar singurătatea nu este întotdeauna aceeași cu a fi singur.

Poți alege să fii singur și să trăiești fericit fără să ai prea mult contact cu alți oameni, în timp ce alții pot considera că este o experiență singură. Sau este posibil să aveți mult contact social, sau să vă aflați într-o relație sau sa aveti parte de o familie și totuși să vă simțiți singuri - mai ales dacă nu vă simțiți înțeleși sau îngrijiți de cei din jurul vostru.

Daca te simti singur nu inseamna în sine ca ai o problemă de sănătate mentală, dar cele două sunt puternic legate. Să ai o problemă de sănătate mintală îți poate crește șansa de a te simți singur.

De exemplu, unii oameni pot avea concepții greșite despre ceea ce înseamnă anumite probleme de sănătate mintală, așa că este dificil să le vorbești despre problemele tale.

O problema despre care unii probabil nu au auzit este cea legata de faptul ca unii oameni pot experimenta fobie socială - cunoscută și sub denumirea de anxietate socială. Acestora le este dificil să se angajeze în activități de zi cu zi care implică alte persoane, ceea ce ar putea duce la o lipsă de contact social semnificativa și să provoace sentimente de singurătate. Mai adaugati pe lista agorafibia, teama de pati ceva cand esti plecat de acasa intr-un spatiu public, si problemele se pot agrava.

Să te simți singur poate avea, de asemenea, un impact negativ asupra sănătății mintale, mai ales dacă aceste sentimente au durat mult timp. Unele cercetări sugerează că singurătatea este asociată cu un risc crescut de anumite probleme de sănătate mintală, inclusiv depresie, anxietate, stima de sine scăzută, probleme de somn și stres crescut.

Sa te miri ca o persoana este singura si sa te intrebi de ce nu a reusit sa isi stabileasca conexiuni, este uneori putin deplasat, mai ales atunci cand aceste comentarii sunt facute de oameni de la care te-ai fi asteptat sa se fi informat despre cauzele in sine.

Singuratatea are multe cauze diferite, care variaza de la o persoana la alta. Nu întelegem întotdeauna despre ce este vorba despre o experiență care ne face să ne simțim singuri.

Pentru unii oameni, anumite evenimente de viață pot însemna că se simt singuri, cum ar fi:

- se confruntă cu moartea cuiva apropiat;
- trecerea printr-o despărțire;
- iesirea la pensie și pierderea contactului social pe care l-au avut la serviciu;
- schimbarea locurilor de muncă si sentimentul de izolare fata de de colegi;
- începerea unor cursuri la liceu sau la universitate;
- mutarea într-o zonă nouă sau o țară fără rețele de familie, prieteni sau comunități.

Alți oameni găsesc că se simt singuri în anumite perioade ale anului, cum ar fi în preajma Crăciunului.

Unele cercetări sugerează că persoanele care trăiesc în anumite circumstanțe sau aparțin unor grupuri particulare sunt mai vulnerabile la singurătate. De exemplu, dacă:

- nu au prieteni sau familie;
- sunt înstrăinați de familie;
- sunt singuri la părinti sau au grijă de altcineva - s-ar putea să le fie greu să îsi mențina o viață socială;
- aparțin grupurilor minoritare și trăiesc într-o zonă fără altele dintr-un context similar;
- sunt excluse din activitățile sociale din cauza unor probleme de mobilitate sau pentru ca sunt sarace;
- suferă de discriminare și stigmat din cauza unei dizabilități sau a unei probleme de sănătate pe termen lung, inclusiv probleme de sănătate mintală;
- experimenteaza discriminare și stigmat din cauza sexului, a rasei sau a orientării sexuale;
- au suferit abuzuri sexuale sau fizice - s-ar putea să le fie mai greu să formeze relații strânse cu alte persoane.

Unii oameni experimentează sentimente profunde și constante de singurătate care vin din interior și nu dispar, indiferent de situația lor socială sau de câți prieteni au.

Există multe motive pentru care oamenii experimentează acest tip de singurătate. S-ar putea să vă simțiți incapabil să fiti placut sau să vă placă ceilalți, sau vă poate lipsi încrederea în sine.

In majoritatea cazurilor singuratatea nu este o alegere personala, chiar daca pare ca asa este. De multe ori ea poate o fi o stare de fapt indusa de dusmani perfizi care au afectat intr-un fel sau altul viata unor persoane.

Scriam la inceput ca ma gandeam la finalul anului trecut sa fac o radiografie a tot ceea ce a insemnat 2019 si ce imi doresc pentru 2020. Avea sa fie o radiografie in care as fi vorbit despre visul de a avea propria locuinta si ca timp de jumatate de an mi-am indreptat atentia catre atingerea obiectivelor. Dar, asa cum spuneam mai sus, sentimentul de realizare nu este intotdeauna legat si de fericire. Mutarea intr-un loc nou aduce de la sine si sentimentul de singuratate. Asa ca pentru mine, a doua jumatate de an a insemnat o lupta continua cu anxietatea, alimentata puternic de sentimentul de singuratate care s-a dezvoltat puternic in zeci de scenarii posibile.

Se poate tratata singuratatea ?


Ca sa spargem putin tiparele preconceptiilor, anxietatea, depresia si singuratatea sunt probeleme care pot fi combatute daca cel prin care trece decide sa puna piciorul in prag si sa se lupte, apeland la ajutor specializat.

Pentru persoanele care au experimtentat singuratatea pentru o perioada de timp foarte mare, chiar dacă cunosc deja mulți oameni, poate fi îngrozitor să se gândeasca să încerce să întâlneasca oameni noi sau să se deschida pentru prima dată pentru oameni.

Ce este important este ca lucrurile nu trebuiesc neaparat grabite.

Cei care se confrunta cu astfel de situatii pot incepe mergând undeva la o cafenea, la cinema sau la un eveniment sportiv unde pot fi în preajma oamenilor, dar sa nu se aștepte să le vorbeasca strainilor. Daca veti incerca aceasta tehnica veti constata că pur și simplu a fi în preajma altor oameni este suficient pentru a vă ajuta cu sentimentele de singurătate.

Dacă mergeți la o intalnire de grup sau intr-o clasă, ați putea întreba cine conduce clasa sau grupul sau pur si simplu puteți sa observati lucrurile si sa evoluati pe parcurs.

Desigur ca exista si optiunea de a merge undeva unde nu este de așteptat să interacționați imediat, precum o clasă în care toată lumea este concentrată pe o activitate.

Terapeutii le recomanda tuturor pacientilor diverse solutii care sa ii ajute sa scape de aceste sentimente: diferite cursuri de calificare sau bazate pe anumite hobby-uri (un curs de fotografie, de gatit s.a.m.d). Mai exista de asemenea si optiunea de a face voluntariat.

Singuratatea ii afecteaza in principal pe batrani. Vecinele mele din blocul in care m-am mutat sunt pensionare si locuiesc singure. De fiecare data cand m-au incercat aceste ganduri de singuratate m-am gandit ca totusi aceste persoane isi petrec mai tot timpul singure in casa... si totusi rezista. Le mai aud vorbind pe scara in dimentile de week-end sau cand stau pe balcon si se uita la ce mai fac vecinii.

De accea exista cluburi de pensionari, de aceea exista unele organizatii non guvernamentale care au lansat si in tara noastra servicii de asistenta la domiciliu: voluntari care intr-o anumita zi aleg sa mearga la astfel de batrani si sa stea de vorba cu ei. Exista intotdeauna si posibilitatea de a sta de vorba cu o persoana aflata la un telefon distanta. Daca familia nu reprezinta o solutie, pentru ca probabil nu exista, atunci asta e o solutie.

Dar daca totusi aveti o familie si va simtiti singuri, tehnologia din ziua de azi va ofera multe solutii de a tine legatura cu ea, chiar si cand sunteti la distanta.

S-ar putea să simți că cunoști o mulțime de oameni, dar ceea ce este greșit este că nu te simți aproape de ei sau că nu îți oferă grija și atenția de care ai nevoie.

În această situație, ar putea ajuta să vă deschideți despre modul în care vă simțiți față de prieteni mai apropriati și de familie. Da, una din marile greseli pe care le facem cand suferim de depresie sau de anxietate este ca avem tendinta sa ne inchidem in noi si sa ne retragem in propriul colt. E la fel ca atunci cand suntem gripati si ne incuiem in camera, in pat, ca sa nu ii imbolnavim pe ceilalti. Doar ca in loc sa protejam ne facem mult mai rau. Nu este nimic gresit in a vorbi cu parintii, fratii si asa mai departe despre sentimentele si gandurile care ne incearca. Cel mai probabil, explicand ii vom face sa inteleaga cum ar trebui sa se comporte si de ce suntem noi asa iar in timp lucrurile se vor imbunatati considerabil.

Dacă nu vă simțiți confortabil să vă deschideți către persoanele pe care le cunoașteți, puteți încerca să vorbiți cu un terapeut sau cu un serviciu de asistență de urgenta.

Exista diferite tipuri de terapii aplicate ce te pot ajuta sa scapi de asemenea sentimente. Cea in care esti pus sa vorbesti despre tine. De asemenea anxietatea sociala si fobii precum agorafobia sunt tratate prin intermediul Terapiei Comportamental Cognitive. Aceasta se concentrează asupra modului în care gândurile, credințele și atitudinile tale îți afectează sentimentele și comportamentul și te învață abilități de a face față problemelor diferite.

Capcanele social media

Am mii de admiratori, prieteni sau urmaritori dar in realitate ma simt singur. De ce ?

Un lucru total gresit pe care au reusit sa ni-l aduca in propriile vieti retelele de socializare este acela al nevoi noastre permanente de a ne compara constant cu altii. Este foarte greu să încetăm să ne comparăm cu ceilalți. Cu toții o facem, dar poate ajuta să conștientizăm doar că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par din exterior.

De exemplu, pe rețelele de socializare, de multe ori vedem doar ce doresc ceilalți să împărtășească despre viața lor, iar acest lucru ne poate face să simțim că suntem singurii care ne simțim singuri.

Este important să vă reamintiți că nu știți cum se simt ceilalți atunci când sunt singuri sau când fluxurile lor de socializare sunt oprite.

Dacă vă îngrijorează faptul că viata voastra social media vă poate afecta sănătatea mentală, poate ar fi cazul sa va ganditi sa luati o pauza. Nu trebuie sa fie neaparat brusc. Puteti incepe cu mici pasi: incercati pe cat posibil sa nu luati telefonul in mana chiar atunci cand deschideti ochii. Faceti acest lucru la o ora distanta decand v-ati trezit. Opriti accesul la telefon cu cel putin doua ore inainte de culcare. Stabiliti limite de utilizare ale unor aplicatii precum Facebook, Instagram, Snapchat si alte asemenea. Opriti notificarile astfel incat sa nu fiti tentati intotdeauna sa verificati telefonul de fiecare data cand apare ceva nou.

Comparandu-ne mereu cu altii ajungem inevitabil sa avem o lipsă de încredere în noi sau în viața noastra în comparație cu ceilalți și credem că acest lucru ar putea contribui la sentimentele de singurătate.

Adoptarea unui stil de viata sanatos si echilibrat


Să te simți singur poate fi foarte stresant și poate avea un impact mare asupra stării tale generale, ceea ce ar putea face și mai greu să faci pași pozitivi pentru a te simți mai bine.

Gândiți-vă cum afectează unele dintre următoarele aspecte cum vă simțiți și dacă puteți face ceva pentru a le schimba:
- odihniti-va corespunzator (privarea de somn are un impact foarte mare asupra starii de sanate);
- adoptati o dieta sanatoasa si echilibrata;
- faceti exercitii fizice in mod regulat;
- petreceti mult timp afara, in natura, la lumina soarelui;
- petreceti timp alaturi de un animal de companie;
- evitati drogurile, alcoolul sau orice lucru care va dau senzatia temporar ca puteti uita de problemele voastre. In realitate, dupa ce efectul acestora trece, problema voastra ajunge sa se agraveze.