SeedBlink, platforma de investiții cu cea mai rapidă creștere, specializată în găsirea, verificarea, finanțarea și scalarea a startup-urilor europene de tehnologie, îl numește Chief Business Officer pe Laurențiu Ghenciu, fost vicepreședinte global pentru segmentul digital în cadrul Verifone. În acest rol, managerul va conduce inițiativele de creștere a businessului și expansiune europeană. 

Laurențiu Ghenciu are peste 17 ani de experiență internațională în business development si software/SaaS. Cea mai recenta poziție a sa a fost de Global Vice President Digital Business la Verifone, unde a condus departamentele de sales, customer management, marketing, sales operations, professional services și finance.

În timpul mandatelor la companiile predecesoare - Avira, ePayment, Avangate si Verifone -, Laurențiu Ghenciu a fost responsabil pentru crearea și executarea strategiilor de creștere a dezvoltării afacerilor în mai multe țări, de construirea de echipe multinaționale și multi-disciplinare.

„Suntem încântați să îl adăugăm pe Laurențiu echipei noastre executive. La fel ca restul echipei noastre de seniori, Laurențiu aduce o înțelegere profundă a afacerilor software și adaugă o expertiză importantă în strategia de vânzări și dezvoltarea SeedBlink. Experiența sa extinsă va fi un factor esențial pe măsură ce construim la SeedBlink cea mai importantă plat-formă europeană de investiții pentru startup-uri de tehnologie. Perspectivele sale strategice vor juca un rol important în a ne ajuta să ne atingem acest obiectiv”, a declarat Carmen Sebe, CEO la SeedBlink.

"Sunt bucuros să mă alătur SeedBlink într-un moment atât de ambițios pentru companie. SeedBlink s-a impus că lider în investițiile în startup-uri tehnologice și este poziționat unic pentru a umple golul de democratizare din acest domeniu. Am fost impresionat de echipă și aștept cu nerăbdare să colaborez cu startup-uri pentru a le ajuta să se scaleze internațional, dar și cu investitori business angels și VC-uri să își diversifice portofoliul cu startup-uri de cali-tate", a spus Laurențiu Ghenciu.