Vodafone România lansează un pachet de soluții de sprijin adresate persoanelor aflate în căutarea unui job, cuprinzând orientare și ghidare în carieră, cursuri de specializare și recalificare, acces la servicii medicale în sistemul privat, dar și o ofertă comercială. 

Totodată, 10 dintre utilizatorii platformei de joburi eJobs, selectați prin concurs, vor beneficia de promovarea CV-urilor lor pe rețeaua de socializare Facebook pentru a ajunge mai rapid în atenția angajatorilor. 

Potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, în luna iunie a acestui an, 425.000 de persoane își căutau activ locuri de muncă. 

“Pentru persoanele afectate de lipsa unui loc de muncă ca urmare a pandemiei, să rămână conectate pe piața muncii, să aibă acces la cursuri de recalificare și reconversie profesională, să își găsească un job, confruntându-se în același timp cu presiunea financiară dată de lipsa locului de muncă sunt cu atât mai critice. Prin platforma jobseekers.connected, Vodafone își propune să îi sprijine pe aceștia în a-și dezvolta aptitudini profesionale, în a deprinde noi abilități și în a explora oportunități de carieră în domeniul tehnologiei, asigurându-le în același timp suport prin servicii medicale și de comunicații de voce și date mobile”, a declarat Nedim Baytorun, Consumer Business Unit Director, Vodafone România. 

Pachetul anunțat de Vodafone România cuprinde: 

Orientare și ghidare profesională

Platforma Vodafone Future Jobs Finder le dă posibilitatea utilizatorilor de toate vârstele, indiferent de nivelul de experiență sau de domeniu, să descopere ce job-uri din tehnologie sau din domeniul digital le sunt potrivite și să își construiască un CV. Persoanele care nu au experiență în domeniul tehnologic, vor fi ajutate de Future Jobs Finder să își identifice aptitudinile și competențele transferabile și să descopere profesii în tehnologie și cursuri adaptate nevoilor lor. 

În același timp, cei care nu au experiența necesară pentru a-și face un CV sau pentru a aplica pentru un job pe platformele online, pot apela la un consultant eJobs, printr-un apel la 021.9124 (tarif normal, program: luni-vineri, 09:00-17:00, cu excepția sărbătorilor legale). 

Dezvoltare de competențe noi 

Vodafone a extins parteneriatul exclusiv cu platforma globală de cursuri online Udemy, anunțat inițial în 2020, furnizând acces celor aflați în căutare de job la peste 650 de cursuri de dezvoltare personală, a carierei, productivitate, abilități profesionale și de tehnologie. 

Promovarea CV-urilor eJobs în social media

10 dintre utilizatorii platformei eJobs care au un CV completat, aplică la orice job până pe 31 august 2021 și se înscriu în concurs aici, vor beneficia de promovarea CV-urilor pe Facebook, bugetul alocat fiecărui câștigător fiind de 1.000 de euro. 

Ofertă la servicii prepay

Vodafone le pune la dispoziția celor aflați în căutarea unui job o ofertă la cartela prepaid, prin care utilizatorii vor avea toate beneficiile cartelei de 6 euro, la un cost de 4 euro. 

În același timp, clienții Vodafone vor beneficia de două luni de gratuitate, urmate de o reducere de 10% la orice abonament de servicii medicale pentru adulți și copii, furnizate de rețeaua medicală Regina Maria, prin programul de loialitate Vodafone Club, disponibil în aplicația My Vodafone. 

vodafone job


Aceasta inițiativă, parte din noua poziționare „Împreună putem”, este un exemplu despre cum tehnologia și umanitatea pot construi un viitor mai bun. 

Rolul Vodafone în societate este mai important ca oricând, motiv pentru care își reafirmă angajamentul de a contribui la construcția unei societăți durabile, incluzive, reziliente, în care accesul la rețelele Gigabit asigură conectarea tuturor.  

Vodafone susține viziunea pentru un viitor conectat pentru toată lumea, everyone.connected, prin patru inițiative:

• Abordarea inechității sociale prin inițiative precum jobseekers.connected; 

• Oferirea de consiliere digitală gratuită, instrumente digitale și soluții complete pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), coloana vertebrală a oricărei economii;

• Acces la educație digitală, prin platforme de e-learning și dezvoltarea de competențe digitale;

• Reducerea decalajelor dintre mediile urban și rural prin extinderea rețelelor de comunicații în rural. 

În ianuarie 2021, Vodafone a anunțat că Fundația Vodafone va investi încă 20 de milioane EUR în următorii cinci ani pentru a extinde abilitățile digitale și programele de educație ale Fundației prin finanțarea inițiativelor locale în 14 piețe Vodafone. Se așteaptă ca această investiție să ajungă la 16 milioane de cursanți până în 2025.

Programele, derulate în parteneriat cu organizații de caritate și ONG-uri, vor permite oamenilor să-și dezvolte cunoștințele și abilitățile de utilizare a tehnologiilor digitale, obiectivul fiind acela de a ajunge la milioane de elevi din ciclurile primare și gimnaziale, la persoane care nu sunt cuprinse în programe de educație sau formare, la persoane aflate în șomaj și la persoane în vârstă.

Pentru a ajuta societatea să se reconstruiască pe baze durabile, începând cu iulie 2021, rețeaua europeană Vodafone este alimentată cu energie 100% regenerabilă. De asemenea, Vodafone a stabilit un obiectiv global de reducere a emisiilor de carbon cu 350 milioane de tone până în 2030, echivalent cu emisiile anuale de carbon din Italia, prin serviciile digitale pe care Vodafone le oferă clienților săi.