Revoluția digitală a ajuns și la Arhiepiscopia Tomisului, condusă cu mână de fier de Teodosie, înalt preasfințitul.

Deținătoarea unui post de radio ce emite pe frecvența 99,7 FM în Constanța, dar și online, Arhiepiscopia Tomisului a lansat, pe pagina sa de Facebook, un apel prin care îi cheamă pe enoriași să trimită pomelnice prin intermediul PayPal.

„Puteți trimite pomelnice prin PAYPAL, accesând linkul de mai jos https://www.paypal.com/donate?hosted_button_id=J5F4JJ5SBWDNA. În cadrul donației puteți include câteva nume pentru a fi pomenite la slujbe, în secțiunea Add Note”, este mesajul Arhiepiscopiei Tomisului.



Link-ul afișat de Arhiepiscopia Tomisului duce pe platforma de plăți online, unde este afișat următorul mesaj: „Nu putem emite fără ajutorul ascultătorilor. "Frate ajutat de frate - cetate întărită" (Pilde 18:19) DONEAZĂ AICI”.

 Arhiepiscopia Tomisului se referă la faptul că Radio Dobrogea, postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului, are nevoie de donații de la enoriașii săi pentru a putea emite. Același mesaj este afișat chiar și pe prima pagina a site-ului postului de radio.

Cei ce vor să trimită pomelnice prin PayPal, au la dispoziție posibilitatea de a plăti 5, 10, 50 de euro sau orice alta sumă... dacă au dare de mână sau sunt ceva mai înstăriți.

Pentru aceia dintre voi care nu știți ce sunt alea pomelnice, ei bine, conform Doxologia, când se duc la biserică, mulţi oameni aduc la altar, ca o obişnuinţă, un pomelnic, unde scriu atât numele lor, cât şi pe ale celor pe care îi poartă în gând – rude, prieteni, cunoscuţi etc. Un pomelnic este scris pe o foaie de hârtie, și este, de regulă, împărțit de credincioși, în două secțiuni, vii și morți, foia respectivă este apoi împăturită și în interior este adăugată o sumă de bani. Fiecare biserică ortodoxă are o cutie unde sunt introduse acele pomelnice iar numele acestea urmează să fie citite de un preot în cadrul unei viitoare slujbe.

Dar revoluția asta digitală nu este chiar nouă, există multe biserici sau mănăstiri ce oferă serviciul de "pomelnice online". Dacă faceți o căutare online o să descoperiți că mulți români caută pe Google cum pot să facă pomelnice gratuite online. 

Dar, ce trebuie să rețină fiecare, este că deși nici o mănăstire nu scrie pe site-ul propriu că este obligatoriu să adaugi o sumă de bani, lasă de înțeles că ar trebui să faci asta. 

Printscreen al sectiunii dedicate de pomelnice al unei mănăstiri din judetul Constanța

Arhiepiscopul Tomisului și purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, Eugen Tănăsescu, cuvântări controversate

Atât Teodosie, cât și purtătorul de cuvânt Eugen Tănăsescu, s-au remarcat în ultimii ani cu luări de cuvânt și decizii care mai de care controversate, ce au ajuns rapid atât în presa locală cât și cea centrală.

Marea majoritate a acestor declarații au fost făcute chiar la postul Radio Dobrogea, deținut de arhiepiscopie, și au fost distribuite online, fiind transmise chiar pe canalul de Youtube al Arhiepiscopiei. Ultima pățanie... vaccinarea, un subiect inițiat chiar de Eugen Tănăsescu la care Teodosie a fost invitat să își dea cu părerea.


De remarcat că totul pornește de la informații false și denaturarea adevărului menit să inducă panică și dezinformare. Realizatorul emisiunii susține că oamenilor li se va interzice să meargă la spital, la alimentară sau la școală iar răspunsul lui Teodosie este pe măsura gravității afirmațiilor făcute de Eugen Tănăsescu. 

Așadar, poate cineva, cum ar fi Consiliul Național al Audiovizualului, care a dat licența de emitere acestui post de radio, ar trebui să se sesizeze cu privire la afirmațiile menite să dezinformeze, făcute nu doar de un invitat, patron al postului de radio, ci și de un realizator tv.

Evident, că ieșirea a inflamat din nou spiritele iar Biserica Ortodoxă Română a reacționat din nou, spunând că un preot nu ar trebui să promoveze astfel de teorii legate de vaccinare.

Desigur, la acest post de radio, Teodosie, de-alungul timpului a făcut tot felul de remarci, legate de femei, și desconsiderarea lor, legate de catolici  și așa mai departe. 

Apare așadar întrebarea, cât de moral este să ceri donații de la oameni pentru a putea propaga astfel de mesaje ?