seedblink

SeedBlink, platforma de investiții în startup-uri tech europene cu cea mai rapidă creștere, a lansat funcționalități noi pentru a îmbunătăți experiența investitorilor și care să le permit acestora să construiască și monitorizeze un portofoliu de investiții diversificat.

SeedBlink este o platformă de investiții lansată la începutul anului 2020, dar în scurt timp a ajuns să aibă cea mai rapidă creștere, oferind investitorilor individuali acces la startup-uri tehnologice europene emergente, alături de investitori instituționali de renume, în aceleași condiții.  

„Platforma își propune să aducă instrumentele profesionale, expertiza și infrastructura pentru a executa strategii venture capital pentru investitorii de zi cu zi și acreditați. Actualizarea MyPortfolio le permite investitorilor o vizualizare și înțelegere mai bună asupra portofoliilor lor și oferă cadrul pentru a-și îmbunătăți strategia de diversificare”, a declarat Adriana Iordan, Chief Product and Marketing la SeedBlink.

MyPortfolio

În timp ce versiunea beta a fost lansată în 2020, noua versiune a MyPortfolio oferă o structurare îmbunătățită a informațiilor, care permite vizualizarea transparentă a portofoliilor investitorilor (costuri, valoare, tendințe profit/pierdere, documente ale startup-urilor și rapoartele lor trimestriale), urmărirea investițiilor (suport pentru runde noi și follow-ons). 

„Ceea ce îmi place la instrumentul MyPortfolio este că pot realiza rapid și vizual în ce și cât de mult am investit, dar și ce actualizări au companiile în care am investit. Astfel, pot verifica cu ușurință cum funcționează portofoliul meu”, spune Dragoș. Nicolaescu, unul dintre investitorii SeedBlink.



Definirea tezei - strategie de investiții personalizată

Profilul de investitor include informații suplimentare prin care investitorii își pot defini preferințele, comunicarea și implicarea pe care și-o doresc în cadrul comunității, dar și cu ceilalti acționari ai startup-urilor în care au investit. Include, de asemenea, criteriile de evaluare a riscurilor și îndrumări în conformitate cu regulamentul UE privind finanțarea participativă pentru protecția lor.

Mai mult control pentru construirea portofoliului

Actualizări notabile pot fi văzute în informațiile despre oportunitățile de investiție (standardizare și structură îmbunătățită, perspective contextuale asupra detaliilor rundei, cum ar fi evaluarea înaintea ridicării investiției, prețul pe acțiune, detalii despre lead-investitor, profilurile echipei de fondatori). A fost implementat un nou instrument de automatizare pentru optimizarea comunicării operaționale. Această funcționalitate a fost construită în parteneriat cu Plant an App, un startup din portofoliul SeedBlink. 

Activarea lichidității - pilot pentru o piață secundară

Chiar dacă suntem abia la început, în mai puțin de doi ani de la lansare, ne-am ajutat investitorii șă-și exercite deja mai multe drepturi de preempțiune (follow-ons) în companii care au trecut deja la nivelul următor,

În prezent, SeedBlink derulează primul pilot pentru a aduce lichiditate pentru acționarii SPV ai unei companii care își încheie Seria A - o primă piață secundară.