Avatar: The Way of Water

James Cameron va aduce fanii înapoi la seria Avatar în curând. Disney a confirmat în cadrul evenimentul Cinema Con 2022 organizat la Las Vegas continuarea seriei „Avatar” şi a prezentat vizitatorilor şi primul teaser al filmului „Avatar: The Way of Water„.

Echipa filmului  a lansat şi primul trailer  exclusiv în cinematografe, fanii având posibilitatea să descopere  primele imagini din „Avatar: The Way of Water”  înainte de vizionarea  blockbuster-ului  „Doctor Strange în Multiversul Nebuniei”, care poate fi vizionat pe marile ecrane, in avanpremiera, din data de 5 mai 2022.

La doar o săptămână distanță, primele imagini au fost făcute publice și online.

Până acum, fanii ştiu puţine despre continuarea seriei  „Avatar”, dar se aşteaptă ca acest prim trailer să clarifice orice confuzie. Regizorul Cameron şi echipa sa au confirmat că filmul va avea loc la câţiva ani după primul şi vor petrece timp explorând oceanele Pandorei.

Filmul „Avatar: The Way of Water„ va fi lansat în data de 16 decembrie 2022.

Acţiunea se petrece  la mai bine de un deceniu după evenimentele din primul film, „Avatar: The Way of Water” şi spune povestea familiei Sully (Jake, Neytiri şi copiii lor), necazurile care îi urmăresc, sacrificiile pe care le fac pentru a fi în siguranţă, obstacolele pe care le întâmpină pentru a rămâne în viaţă şi tragediile pe care le îndură. 

Regizat de James Cameron şi produs de Cameron şi Jon Landau, filmul îi are în distribuţie pe Zoe Saldana, Sam Worthington, Sigourney Weaver, Stephen Lang, Cliff Curtis, Joel David Moore, CCH Pounder, Edie Falco, Jemaine Clement, Giovanni Ribisi şi Kate Winslet. Pentru a trezi interesul  publicului, studioul va relansa „Avatar” în cinematografe pe 23 septembrie.