altex rabla

Retailerul Altex, unul din liderii pieţei electro-IT din România, a pregătit o gamă largă de produse şi super-oferte pentru toţi românii care s-au înscris în programul national Rabla pentru electrocasnice. 

Începând de azi și până pe data de 14 iulie, toţi cei care vor să îşi schimbe electrocasnicele vechi cu unele noi, sunt aşteptaţi cu voucherul Rabla în magazinele Altex şi Media Galaxy, dar şi online.

”Altex se implică constant în procesul de colectare şi reciclare a echipamentelor uzate, mari consumatoare de energie şi poluante. Salutăm şi susţinem iniţiativa Ministerului Mediului pentru acest program şi încurajăm românii să profite de oportunitate ca să îşi înlocuiască aparatele vechi cu unele noi de ultimă generaţie care sunt mult mai performante, mult mai eficiente energetic, dar şi mult mai prietenoase cu mediul înconjurator. Ca şi în ediţiile anterioare a programului Rabla pentru electrocasnice, şi anul acesta îi aşteptam pe clienti cu o gamă variată de produse la cele mai bune preţuri, servicii şi consultanţă de specialitate, în toate magazinele Altex şi Media Galaxy. Pentru cei care preferă comenzile online, voucher-ul Rabla se poate folosi si pe site-urile noastre”, spune Edvin Abdulachim, Director Comercial Altex România.

Programul naţional Rabla Electrocasnice este derulat de Ministerul Mediului, prin intermediul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). În perioada, 24 iune – 14 iulie, toţi care s-au înschis în platforma AFM, după generare, pot folosi voucherul Rabla pentru achiziţionarea de electrocasnice noi, conform etapelor programului naţional.

Procedura de înscriere pentru obţinerea voucherului rabla s-a făcut, exclusiv, online, doar în perioada 17 – 23 iunie, prin intermediul platformei AFM, iar voucherul este transmis solicitantului, pe e-mail, în format PDF.

Etapele programului naţional Rabla pentru electrocasnice:

  • 24 – 30 iunie: generarea voucherelor pentru maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi aparate frigorifice – 400 lei/voucher;
  • 01 – 07 iulie: generarea voucherelor, pentru laptopuri şi tablete – 500 lei/voucher laptop, 300 lei/voucher tabletă;
  • 08 iulie – 14 iulie: generarea voucherelor pentru aparate de aer condiţionat, uscătoare de rufe şi aspiratoare – 400 lei/voucher aer condiţionat şi uscătoare, 200 lei/voucher aspiratoare.

Toţi cei care aleg să îşi schimbe electrocasnicele vechi cu unele noi din magazinele Altex şi Media Galaxy, dar şi din online beneficiază de ridicarea aparatelor vechi, direct de la domiciliu. În plus, toţi clienţii Altex şi Media Galaxy pot alege serviciul de livrare cu doi curieri a produselor voluminoase.

În anul 2021, Altex a fost una dintre cele mai mari  companii româneşti eco-friendly care a reuşit să colecteze de la clienţii săi peste 480.000 de aparate electrice şi electrocasnice, aproximativ 19.000 de tone de DEEE.

În ultimul deceniu, compania a contribuit semnificativ la recilarea echipamentelor electrice şi electrocasnice şi a reuşit să colecteze peste 116.000 de tone de DEEE, mai bine de 20% din totalul naţional.