film 4 fun

Ediția a XIV-a a festivalului internațional de comedie Film 4 Fun s-a încheiat la Sinaia duminică, 7 august 2022. 

Juriul internațional din acest an a fost compus din regizorul și scenaristul croat Stanislav Tomić (care și-a prezentat la Cazino Sinaia cel mai recent lungmetraj comic, „Să sune tamburele!”/„Po tamburi”), jurnalistul și criticul de cinema francez Léo Ortuno și actrița româncă Maria Obretin.

Juriul a decis ca premiul pentru Cel mai bun film să revină comediei negre „Paf!” („Sprötch”), o producție belgiană având scenariul și regia semnate de Xavier Seron. Cineastul belgian a trimis festivalului un mesaj video de mulțumire, apreciind faptul că juriul a gustat umorul negru al scurtmetrajului său.

Premiul pentru Cel mai bun regizor i-a fost acordat cineastului și scriitorului franco-elvețian Thibault Lang-Willar, regizor și scenarist al filmului „Bărbatul care voia să doarmă” („L’Homme qui voulait dormir”, producție Franța). Premiul pentru Cel mai bun scenariu a ajuns la Gerald B. Fillmore, grație scurtmetrajului „Pentru numele lui Pete” („For Pete’s Sake”, Spania), în care regizorul-scenarist interpretează și unul dintre cele două roluri principale. Actorul, regizorul, scenaristul și dramaturgul britanico-spaniol a mărturisit, în mesajul său video, că acest scurtmetraj ocupă un loc special în creația sa, fiind bazat pe o piesă scrisă de el în urmă cu mai bine de un deceniu și montată ulterior în mai multe teatre din Europa și SUA.

La proiecțiile de la Sinaia și pe site-ul Film4Fun.ro, pe 4 și 5 august, spectatorii au putut viziona și vota cele 24 de scurtmetraje comice, reprezentând 12 țări, incluse în competiția ediției a XIV-a. Voturile astfel exprimate au decis Premiul Publicului, care i-a revenit anul acesta filmului românesc „Cum s-a aprins iubita mea la a treia întâlnire” („Így gyújtottam fel a barátnőmet a harmadik randinkon”), scris și regizat de Márton Nagy, care interpretează și rolul principal din film. Scurtmetrajul este produs de Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca, unde realizatorul urmează un masterat în filmologie.

Gala de închidere găzduită de Cazino Sinaia a mai inclus acordarea tradiționalului trofeu Film 4 Fun. Acesta omagiază, la fiecare ediție a festivalului, un actor român important, de film, teatru și televiziune, a cărui carieră remarcabilă include și interpretarea unor roluri comice memorabile. 

Anul acesta, premiul i-a revenit popularei actrițe Carmen Tănase, care a primit trofeul de la Gheorghe Visu, alături de care a alcătuit un îndrăgit cuplu în serialele „Inimă de țigan” (2007-2008), „Regina” (2008-2009), „State de România” (2009-2010) și „Moștenirea” (2010-2011), precum și în lungmetrajele de televiziune „State de România – student la Sorbona” (2009) și „State și Flacăra – vacanță la Nisa” (2010). 

Printre rolurile de cinema ale lui Carmen Tănase se numără cele din filmele „Misterele Bucureștilor” (Doru Năstase, 1983), „Un bulgăre de humă” (Nicolae Mărgineanu, 1990), „Înnebunesc și-mi pare rău” (Jon Gostin, 1991), „Vinovatul” (Alexa Visarion, 1992), „Drumul câinilor” (Laurențiu Damian, 1992), „Crucea de piatră” (Andrei Blaier, 1994), „Legături bolnăvicioase” (Tudor Giurgiu, 2006), „#Selfie” (Cristina Iacob, 2014), „Ana, mon amour” (Călin Peter Netzer, 2016) și „Cărturan” (Liviu Săndulescu, 2019), dar și din producții ale unor regizori străini notabili (Yves Boisset, Laurent Carcélès, Linda Hassani, Käthe Kratz, Claude-Michel Rome etc.).

La edițiile anterioare ale festivalului, trofeul Film 4 Fun le-a mai fost înmânat actorilor Stela Popescu, Draga Olteanu-Matei, Rodica Popescu-Bitănescu, Gheorghe Visu, Coca Bloos, Radu Gabriel, Ion Dichiseanu, Magda Catone și Emilia Popescu.

Carmen Tănase, actrița omagiată la Film 4 Fun 2022, interpretează și un rol secundar în lungmetrajul de debut al cineastului Nae Caranfil, „È pericoloso sporgersi” (coproducție franco-română, 1993), care a fost prezentat la Cazino Sinaia, într-o versiune digitală mult îmbunătățită, după gala de premiere a ediției a XIV-a. Prezent la eveniment, regizorul-scenarist Nae Caranfil a anunțat că pregătește pentru 2023 relansarea în sălile de cinema a filmului său, la împlinirea a trei decenii de la premiera mondială a acestuia din cadrul secțiunii paralele „Quinzaine des Réalisateurs” a Festivalului de la Cannes.

Directoarea Film 4 Fun, producătoarea, monteuza și profesoara Laura Georgescu Baron, a declarat la finalul ediției a XIV-a a festivalului: „Efortul realizării unui eveniment nu se mai simte când trăiești bucuria de a fi alături de oameni minunați (actori, regizori, critici de film) și nu în ultimul rând, de un public fidel.”

Festivalul internațional de comedie Film 4 Fun este organizat de Fundația Cine Remember, în parteneriat cu Primăria Orașului Sinaia și în parteneriat internațional cu Sindicatul Francez al Criticii de Cinema (SFCC), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Dacin Sara și al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN). Sponsori: Domeniile Averești, Borsec, Aquatic și Krüger – Brent Agency. Parteneri media: Zile și nopți, AaRC (All about Romanian Cinema), Film și Observator cultural.