art safari

Art Safari, eveniment dedicat artei din România, se întoarce în această șună la Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București) din strada Lipscani, nr. 18-20. Locația devine din nou hotspot cultural al României, în perioada 23 septembrie – 11 decembrie;

Ediția aniversară Art Safari aduce o dublă premieră: prima expoziție din țară, dar și din Europa de Est, cu opere extrem de valoroase din colecția muzeului Victoria and Albert, Londra. Aceasta este, de altfel, cea mai valoroasă expoziție de artă aflată acum pe teritoriul României;

În Pavilionul Românesc, vor fi expuși trei artiști reprezentând generații și stiluri diferite: Ștefan Popescu (1872-1948) – unul dintre cei mai importanți pictori interbelici, dar și un mare călător-explorator, Lilian Theil – o artistă nonconformistă născută în 1932, care lucrează într-o tehnică textilă proprie compoziții multicolore despre adevăruri universale, dar și Mihai Mureșan – artist original al noii generații a Școlii de la Cluj.

Ioana Ciocan, General Manager Art Safari: „Vă invităm la un spectacol construit în jurul artei, să experimentați picturi faimoase, epoci diferite și instalații imersive! Este o bucurie extraordinară să primim celebrul muzeu londonez Victoria and Albert Museum la Art Safari și să putem oferi această experiență unică. Mulțumim Muzeului Municipiului București, gazda și partenerul nostru organizatoric, dar și Ministerului Culturii. Mulțumim muzeelor partenere din țară și colecționarilor privați, care oferă publicului posibilitatea de a le admira arta, precum și tuturor celor care ne-au fost alături de-a lungul celor 9 ediții anterioare și au crezut în noi, mai ales celor 300.000 de vizitatori.”


Două Pavilioane, cinci expoziții de artă spectaculoase

Pavilionul Internațional

Expoziția „Seeking Truth: The Art of John Constable” (A V&A Exhibition - Touring the World) este adusă în premieră în România, printr-un parteneriat cu Victoria and Albert Museum, Londra, unul dintre cele mai mari muzee de artă ale lumii. Aceasta cuprinde o selecție de peste 80 de lucrări – majoritatea opere semnate de John Constable (1776-1837), celebrul peisagist britanic, cunoscut la nivel internațional și totodată mare colecționar de maeștri ai perioadei în care a trăit. Dar și de lucrări de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez, ce se pot vedea în expunere la Art Safari.

„Suntem încântați să prezentăm colecția unică John Constable a V&A. Este pentru prima dată când o expoziție a celui mai mare pictor peisagist britanic este găzduită în România, în Europa de Est, și suntem entuziasmați să vă prezentăm amploarea carierei sale. ‘Seeking Truth: The Art of John Constable’ poartă vizitatorii într-o călătorie prin viața lui Constable și explorează viziunea sa artistică, sursele de inspirație și practica fascinantă”, declară curatoarele expoziției, Dr. Katharine Martin și Emily Knight.

Expoziția „Korean Beauty in Poster Art”, organizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Coreea în România, aduce în atenția publicului tânăr o viziune contemporană asupra străvechii culturi coreene și a picturalității alfabetului coreean, dar și a stilului corean de viață. Arta afișului exprimă „Koreanismul” și încearcă să explice Coreea de astăzi, a Kpop-ului, aromei kimchi și tehnologiei, prin prisma tradițiilor sale culturale. Expoziția va fi însoțită de ateliere de tipografie și caligrafie, susținute de însuși creatorul afișelor, reputatul artist asiatic Byoung-il Sun.

Pavilionul Românesc

Expoziția „Ștefan Popescu. Povestea călătoriilor” (curator: Dr. Elena Olariu), realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, aduce în atenția publicului un artist interbelic major, celebrat la 150 de ani de la moartea sa. Ștefan Popescu, deși a locuit o mare parte a vieții la Paris, alături de Constantin Brâncuși, a fost unul dintre cei mai premiați artiști români, în România și în străinătate. Între altele, este singurul artist român care a participat la trei ediții ale Bienalei de la Veneția. Ștefan Popescu a fost unul dintre pictorii preferați ai Reginei Maria, care i-a achiziționat multe lucrări pentru colecția sa privată. Franța, Turcia, Maroc, Tunisia, Alger, Elveția, Italia, Grecia, Iugoslavia, Germania sunt câteva dintre țările care l-au inspirat și pe care le-a redat pe pânzele sale, dintre care multe se află în expoziția de la Palatul Dacia.

Expoziția „Lilian Theil. O bătrână care zâmbește” (curator: Raluca Ilaria Demetrescu) aduce în atenția publicului o artistă cu un parcurs atipic, la fel ca personalitatea sa. Creația inedită și originală a artistei cu dublă origine română și germană (re)începe după vârsta la care alții ies la pensie. Născută la Brașov în 1932, Lilian Theil are o tehnică specială: pictează cu acul de cusut. Reflexivă și profund filosofică, creația cusută, desenată și pictată cu acul de Lilian Theil, povestește despre viață și moarte, istorie locală și europeană, secole și accidente, tinerețe și bătrânețe, decădere și speranță, despre a fi cumsecade sau despre deportare și tortură, credințe și ironie.

„Mihai Mureșan. Lucruri mărunte” (curator: prof. univ. dr. Ioan Sbârciu) este o altă expoziție bogată în meditații, de această dată semnate de un artist al tinerei generații. Format în cadrul școlii de pictură clujene, Mihai Mureșan este un artist minuțios și profund. Peisaje și fragmente citadine, influențate de stările sale sufletești, exerciții de lămurire a lumii înconjurătoare, dar și a celei interioare.

Art Safari Kids, programul educațional al celui mai mare eveniment dedicat artei din România, cuprinde ateliere de creație pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani. Acestea vor fi susținute de profesori din cadrul Centrului Step by Step din București, partener educațional al Art Safari.

Program și bilete Art Safari – ediția a X-a

Art Safari va putea fi vizitat în perioada 23 septembrie – 11 decembrie 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20), în intervalul 12.00-21:00. În fiecare vineri și sâmbătă, se organizează Night Tours, între 22:00 și 1:00, experiențe de vizitare speciale, care cuprind ghidaj în expoziție, pe tonuri de muzică live și sunet de prosecco. De asemenea, Art Safari oferă și vizite ghidate tematice de zi, inclusiv în limba engleză și franceză. Biletele pot fi achiziționate pe site-ul Art Safari, dar și la fața locului.

Despre Art Safari București

Art Safari, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și susținut de Lidl, GLO și Deutsche Bank, este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale de artă. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 10-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și cu colecționari privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari se desfășoară sub patronajul Primăriei Municipiului București și UNESCO România și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul Cultural Român și Muzeul Național de Artă al României. Partenerul oficial Art Safari este BCR. Partenerul educațional al Art Safari este Centrul Step by Step din București. În cele 9 ediții de până acum a înregistrat aproape 300.000 de vizitatori.