interlan

InterLAN Internet Exchange, cea mai mare platformă de interconectare a rețelelor de telecomunicații din România, anunță lansarea parteneriatului cu Deutscher Commercial Internet Exchange (DE-CIX), cea mai mare platformă de interconectare la nivel global, prin care clienții celor două entități își vor putea interconecta rețelele proprii într-un mod facil și eficient din punct de vedere al costurilor. 

Prin acest parteneriat se oferă acces în cel mai mare ecosistem de interconectări la nivel european și global.

“Vom putea oferi soluții pentru întreprinderi care au nevoie de interconectări pentru platformele proprii, care să le ofere un plus de valoare, securitate și performanță, precum și distribuție geografică. InterLAN Internet Exchange, care este o platformă neutră de interconectare, poate ajuta aceste întreprinderi să preia controlul asupra nevoilor proprii de interconectare prin conectarea la un Internet Exchange care le oferă siguranță și calitate a serviciilor” – spune Eric Andrei Băleanu, președinte al Asociației Interlan, organizația care gestionează platforma InterLAN Internet Exchange.

Prin acest parteneriat, InterLAN își diversifică și extinde gama de servicii pe care le oferă în prezent, furnizând soluții de interconectare la cheie, la costuri accesibile tuturor operatorilor de rețele de telecomunicații dar și sectorului întreprinderilor care au nevoi din ce în ce mai complex.

InterLAN-IX este cea mai mare platformă de interconectare a rețelelor de telecomunicații la nivel național, cu mai multe puncte de interconectare în București dar și în principalele orașe din țară: Arad, Craiova, Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Suceava. InterLAN reunește peste 200 de parteneri de peering, furnizori de servicii de acces la internet fix și mobil, operatori de rețele, furnizori de servicii de conținut, platforme de socializare, rețele educaționale, instituții financiar-bancare, furnizori de servicii de nume de domenii internet, instituții de stat, instituții mass-media etc.

Înființată în 2005, InterLAN are ca obiectiv principal stabilirea unei comunități puternice locale de telecomunicații. InterLAN își aduce contribuția la comunitatea globală fiind membru cu drepturi depline al Euro-IX și al RIPE NCC.