all that breathes

Filmul ALL THAT BREATHES, regizat de Shaunak Sen (“Cities of Sleep”), nominalizat la Premiile Oscar 2023 în categoria Cel mai bun lungmetraj documentar, este difuzat luna aceasta pe HBO și va fi disponibil pentru streaming pe HBO Max.

ALL THAT BREATHES urmărește doi frați care își dedică viața efortului neobosit de a proteja gaia neagră, o maiestuoasă pasăre de pradă esențială pentru ecosistemul din New Delhi, a cărei populație a început să dispară într-un ritm alarmant. 

Într-un mediu din ce în ce mai toxic și pe fondul unor tulburări sociale, cei doi protectori ai păsărilor petrec zi și noapte îngrijind aceste creaturi într-un spital pe care l-au improvizat în subsol. Filmul explorează legătura dintre aceste păsări speciale și cei doi frați musulmani care le ajută să se întoarcă pe cer, oferind o fascinantă mărturie a coexistenței între specii.

Considerat „unul dintre cele mai bune filme din 2022” de către New York Times, ALL THAT BREATHES a avut premiera la Festivalul de Film de la Sundance 2022 și a fost desemnat câștigător al Marelui Premiu al Juriului în cadrul Competiției Mondiale pentru Documentare Cinematografice. În luna mai a anului trecut, a devenit primul film care a câștigat premiile pentru cel mai bun documentar atât la Sundance, cât și la Cannes (unde a obținut premiul Golden Eye pentru cel mai bun documentar). 

Lansat în cinematografe de Submarine Deluxe și Sideshow, filmul a adăugat în palmaresul său internațional premiul cel mai bun lungmetraj documentar la Premiile Gotham; patru premii IDA, inclusiv cel mai bun film documentar; și două distincții Cinema Eye, inclusiv cea pentru un film documentar remarcabil. ALL THAT BREATHES este nominalizat pentru Cel mai bun documentar la Independent Spirit Awards și BAFTA Awards și este, de asemenea, nominalizat de DGA, PGA și ASC.