cinematografele

Cinematografele au depășit poate cea mai dificilă perioadă și, după luni de zile de când au fost închise de restricții, ele primesc din nou spectatorii în fața marilor ecrane. Deși unii oameni s-au obișnuit cu vizionarea comfortabilă de pe canapeaua de acasă, nimic nu poate înlocui experiența vizionarii filmului la cinema.

Acest lucru este dovedit și de cifre, care au crescut treptat din ianuarie 2022, când măsurile au început să se relaxeze. 

„Suntem încântați că oamenii nu au respins experiența cinematografică. Probabil că ei percep că există o diferență uriașă între vizionarea unui film acasă și într-un cinema”, spune Managerul de dezvoltare al CINEMAX, Matúš Matejíček.

Potrivit datelor companiei, revenirea spectatorilor a fost treptată, iar astăzi ei sunt deja bucuroși că oamenii revin cu regularitate și sunt atrași în special de marile blockbustere. 

Filmele de top ale anului 2022 în România au fost Teambuilding, Avatar – The Way of Water, Minions: The Rise of Gru, Mirciulica și Doctor Strange in the Multiverse of Madness.

CINEMAX are o poveste extrem de interesantă ca si brand nou în România. Cel mai mare lanț de cinematografe din Slovacia a intrat pe piața românească cu locația din Veranda Mall, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei, la sfârșitul anului 2019, ceea ce înseamnă că au fost nevoiți să închidă cinematograful după doar câteva luni. 

"A fost o perioadă dificilă pe care am depășit-o și acum creștem. Din ce în ce mai mulți spectatori ne caută, ne apreciază serviciile și gustă din experiența filmului pe care o pot avea doar la CINEMAX", spune Matejíček.

Cinematograful oferă tehnologii de vârf precum Ultra-X cu laser 4K și sistem de sunet Dolby Atmos, inclusiv zone VIP luxoase cu meniu specific ce poate fi comandat si servit direct  în sală. Acesta este un conceptul cu care CINEMAX încearcă să se diferențieze de concurență. 

„Suntem interesati sa oferim servicii de înaltă calitate, alaturi de o experiență cinematografică de top, astfel încât oamenii să-și amintească de noi atunci când doresc să meargă la cinema.’’ adaugă Matejíček.

Pe lângă experiența cinematografică, CINEMAX Veranda Mall oferă și evenimente speciale precum Ladies Movie Night și Family Sunday, care, pe lângă film, vin și cu cadouri speciale, o tombolă și un program extra care aduce încă o dată ceva special publicului.  

Cinematograful oferă și o sală pentru copii cu o capacitate de 56 de locuri, care este singura de acest fel din București. Proiecțiile, basmele și petrecerile pentru copii aduc astfel o valoare adăugată în CINEMAX.

În perioada următoare urmează să intre în program pelicule precum CREED III, începând cu 3 martie, Scream 6, din 10 martie, John Wick: Capitolul 4 și Dungeons & Dragons: Honor among theives din 31 martie, respectiv AIR din 5 aprilie. Biletele s-au pus deja în vânzare pe cine-max.ro.

CINEMAX este cel mai mare operator de cinematografe din Slovacia, operând 14 cinematografe pe piața internă din Slovacia și pe piața cehă. CINEMAX Veranda este primul pe piața românească. Are 12 ecrane, o suprafață de 2.700 mp și o capacitate de aproximativ 1.000 de locuri.