euroins

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei, se arată într-un comunicat de presă remis de instituție.

Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor  necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar.

Care este motivul pentru retragerii autorizației ?

Conform ASF, la data de 30.06.2022 societatea nu deține fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situație care se menține și la data de 30.09.2022. Pentru restabilirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri în cuantum de 1,75 miliarde lei. Decizia retragerii autorizației a fost luată în condițiile în care situația Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluție.

Decizia Consiliului ASF se bazează  pe o amplă analiză a situației Euroins România. În acest sens, Autoritatea de Supraveghere Financiară menționează faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acțiuni intense de control care au avut drept rezultat evidențierea situației reale a societății. 

Între februarie 2020 și ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat celor de la Euroins 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acțiuni de control. Toate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor.

Pentru o completă documentare cu privire la rezultatele procesului de supraveghere și control, ASF pune la dispoziție o Sinteză a deciziilor luate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară în legătură cu societatea Euroins România.

Istoricul acțiunilor de control, precum și detalierea neregulilor identificate la Euroins România pot fi de asemenea consultate AICI. În același material regăsiți și motivele pentru care ASF a decis să nu avizeze transferul de active către societatea EIG Re, înregistrată în Bulgaria.

Ce se întâmplă cu asigurații Euroins ?

Persoanele care au un contract de asigurare încheiat cu Euroins aflat în derulare vor avea posibilitatea de a denunța unilateral acest contract și de a solicita Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) restituirea contravalorii primei de asigurare aferente perioadei denunțate.

Plata despăgubirilor ce se cuvin persoanelor prejudiciate, care ar fi trebuit să se realizeze de către Euroins, vor fi efectuate tot de FGA. Conform art. 11 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, „Fondul (FGA) asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege”.

Persoanele prejudiciate vor transmite cererile de despăgubire către FGA. Având în vedere numărul mare al clienților și în funcție de numărul de dosare de daună rămase nesoluționate, procedura de soluționare a cererilor și de acordare a despăgubirilor ar putea fi una de durată,.

În cazul soluționării cererii de despăgubiri de către FGA, cuantumul maxim al despăgubirilor ce pot fi acordate este de 450.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.