Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat azi o hotărâre mult așteptată de zecile de mii de familiile formate din persoane de același sex din România în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României. 

Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.

Conform unei postări pe pagina de Facebook a Asociației ACCEPT România CEDO a constatat în acest caz faptul că România a încălcat Articolul 8 al Convenției, care protejează viața de familie, în cazul celor 42 de petenți. 

În urma acestei decizii istorice, pentru a fi în acord cu Convenția, România trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex. CEDO subliniază clar că aceste familii au nevoie urgent de o formă de recunoaștere care să le ofere acestor familii drepturi egale și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri. 

Asociația ACCEPT cere încă o dată cu ocazia acestei hotărâri Guvernului și Parlamentului României să își facă datoria față de toți cetățenii lui și să trateze toate familiile din țara noastră cu demnitate și respect. Solicităm Guvernului și Parlamentului adoptarea de instrumente adecvate de protecție și recunoaștere juridică pentru toate familiile din România, precum: Modificarea Codului Civil pentru a permite căsătoria între persoane de același sex și recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în străinătate; Legiferarea parteneriatului civil, indiferent de sexul celor doi parteneri de cuplu, înregistrat de către ofițerul de stare civilă; Protecția familiei de facto, care nu optează pentru căsătorie sau parteneriat civil, în domeniul patrimonial, al sănătății și în vederea prevenirii și combaterii violenței domestice.

Florina Presadă, directoarea executivă Accept, Iustina Ionescu - avocata de drepturile omului care a reprezentat cele 21 de familii în fața Curții, dar și Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru și Familia Țucan - două dintre familiile implicate în acest caz au participat la o dezbatere video publicată pe canalul de Facebook al Asociației. 

Cazul este unul istoric și aduce în fața celei mai importante instanțe de drepturile omului la nivel european situația familiilor bazate pe cupluri de același sex din România. Mai mult, acest caz reunește 42 de petenţi, cel mai mare număr de persoane gay şi lesbiene care au solicitat vreodată protecția vieții lor de familie într-un caz la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.  

România se numără printre țările europene care nu recunosc cuplurile de același sex, motiv pentru care mai multe persoane au dat în judecată statul la CEDO. România nu oferă nicio formă de protecție legală pentru familiile formate din cupluri de același sex. Pe lista țărilor care nu recunosc parteneriatul cuplurilor de același sex se mai regăsesc Polonia, Lituania, Letonia, Slovacia și Bulgaria.

Hotărârea Marii Camere a CEDO reprezintă un semnal de alarmă pentru aceste state membre, semnalând că toate țările care eșuează în reglementarea parteneriatului civil pot fi găsite vinovate pentru violarea articolelor 8 și 14 din Convenție.

Este greu de crezut că pe agenda politică din prezent un subiect precum parteneriatele civile prezintă interes pentru partidele aflate la guvernare care și-au manifestat public și fățiș susținerea pentru demersul Bisericii Ortodoxe Române la referendumul eșuat al familiei tradiționale, intins pe doua zile.

Mai multe culte religioase din România au semnat o scrisoare publică și au protestat public față de intenția guvernanților de a trece în noua lege a educației termenul de termenul de discriminare a persoanelor cu o altă orientare sexuală.