Centrele de date din România reprezintă 3% din consumul naţional de energie electrică

Niciun comentariu

miercuri, mai 11, 2022

centrele de date

Centrele de date din România consumă anual circa 1,5 miliarde kwh energie electrică, ceea ce reprezintă circa 3% din totalul de cca 50.818 miliarde kwh la nivel naţional, potrivit datelor companiei Tema Energy, organizatorul conferinţei Data Center Forum România, ajunsă la cea de a cincea ediţie. 

În 2019, acest procent era de 2,1%, conform estimărilor Tema Energy, însă digitalizarea intensă din ultimii ani, apariția unor noi centre de date, precum şi a unor ferme de servere care procesează criptomonede contribuie la creşterea consumului. Acest fenomen s-a generalizat, Comisia Europeană aşteptându-se ca în 2030 consumul de energie electrică în centrele de date să depăşească 3,2%.

Având în vedere că 35-40% dintre cheltuielile operaţionale ale unui centru de date sunt alocate energiei electrice, majorările de preţ din ultimele luni vor afecta profitabilitatea jucătorilor de pe această piaţă şi implicit vor duce la majorarea preţurilor, potrivit Tema Energy. 

În România, conform datelor  bursiere, prețul energiei electrice pe piața spot (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) în ianuarie 2022 a fost de 949 lei/MWh, adică de 3,5 ori mai mare decât preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut (271 lei/MWh).

De asemenea, în februarie, prețul a fost de aproape patru ori (3,98) mai mare - 932 lei/MWh în 2022, față de 234 lei/MWh în februarie 2021.

”Pentru ediția 2022 a Data Center Forum România am realizat o hartă a principalelor centre de date din România, context în care am făcut şi o estimare a consumului de energie electrică. Cifrele sunt în creştere, de la 2,1% în 2019 la 3% în 2022, atât pentru că au apărut operatori noi, iar suprafaţa camerelor de date s-a majorat dar şi pentru că puterea de procesare a echipamentelor s-a dezvoltat constant în ultimii ani. Totodată resursele digitale pe care le consumă companiile şi persoanele fizice din România sunt în creştere accelerată. Orice sesiune de videoconferinţă, orice plată cu cardul şi orice film vizionat online presupune un consum de energie electrică și implică  procese digitale intense și complexe, care au loc într-un centru de date. Chiar dacă majoritatea operatorilor centrelor de date caută soluţii pentru creşterea eficienței energetice şi reducerea consumului, creşterea masivă a preţului nu poate fi atenuată şi se va regăsi în preţul serviciilor către utilizatori.  Prin acest presiune trec atât centrele de date private cât şi cele publice, operate de organizaţiile guvernamentale.”, afirmă Mihai Manole, Director General Tema Energy, organizatorul evenimentului DataCenter Forum.

centrele de date

Data Center Forum este un eveniment dedicat industriei de data centere din România. Cea de-a cincea editie are loc pe 25 mai, în format fizic la ”Face Convention Center” în Bucureşti şi aduce la discuţii experţi români şi străini din companii de top. Evenimentul abordează subiecte precum eficiența energetică, amprenta de carbon, reglementări constructive, securitate, sustenabilitate etc. 

55% dintre români nu și-ar mai da demisia dacă ar primi o mărire de salariu

Niciun comentariu

marți, mai 10, 2022

mărire salariu

Curajul românilor e la cote maxime: doar 15% dintre angajați nu și-ar schimba jobul în acest moment; 55% dintre cei hotărâți să-și dea demisia ar reconsidera decizia dacă ar primi o mărire de salariu, arată un sondaj efectuat de platforma eJobs.

Deficitul de candidați se adâncește și mai mult odată cu revenirea pieței muncii la nivelul prepandemic. Doar de la începutul acestui an până în prezent au fost publicate aproape 165.000 de locuri de muncă, cu 55% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 71% mai multe comparativ cu 2020. În acest context, candidații au devenit și mai curajoși să facă schimbări în carieră, arată datele celui mai recent sondaj eJobs, liderul pieței de recrutare din România. Aproape 85% dintre respondenți spun că fie își caută un job în acest moment, fie că ar accepta un loc de muncă mai bun dacă s-ar ivi oportunitatea, chiar dacă nu caută activ un nou loc de muncă. 

Întrebați de ce ar schimba actualul job, peste jumătate (52%) menționează un salariu mai mare, în timp ce 16% ar alege un loc de muncă unde să poată evolua în carieră și cu proiecte care să-i motiveze. În același timp, 15% ar schimba angajatorul pentru mai multă flexibilitate, iar 8,5% pentru mai multă stabilitate. De asemenea, 4,5% ar alege un job pentru mediul de lucru, manageri și colegi, iar 4% pentru mai multe beneficii extrasalariale. 

„Reanimarea pieței muncii a insuflat o doză suplimentară de curaj celor care aveau nemulțumiri legate de jobul curent. În acest moment, piața este clar în favoarea candidaților, ceea ce le oferă și legitimitate la negociere atunci când își schimbă jobul, iar, pe de altă parte, pune companiile în mare dificultate în contextul unui deficit de talente galopant pe aproape toate domeniile și industriile. În continuare factorul financiar primează: un salariu mai mare e principalul criteriu care i-ar determina pe români să facă o schimbare de job. Poate și mai important însă e faptul că o mărire salarială e și prima care i-ar face să reconsidere o eventuală demisie”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare din țară.

Dacă la începutul anului vorbeam despre The Great Resignation și de candidați tot mai dispuși să-și dea demisia fără planuri de rezervă pentru că știu că piața e caldă, acum lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, ba din contră, curajul acestora pare tot mai mare. Chiar și acolo unde decizia de a părăsi o companie este luată, conform sondajului eJobs, există totuși anumiți factori care ar putea să îi întoarcă pe angajați din drum. Astfel, peste jumătate dintre români (55%) ar reconsidera decizia dacă ar primi o mărire de salariu la jobul actual. Cei mai mulți dintre respondenți (67%) nu și-ar mai da demisia dacă li s-ar mări salariul cu minimum 20%. 

Un alt aspect interesant de luat în calcul în contextul revenirii la birou din ultima vreme e faptul că flexibilitatea e al doilea lucru care i-ar întoarce din drum pe angajații deciși să-și dea demisia. Datele celui mai recent sondaj eJobs ne arată că românii își doresc tot mai mult să aibă controlul programului de lucru sau al locului de unde își desfășoară activitatea, creșterea flexibilității la job fiind menționată de 13% dintre respondenți drept un motiv pentru care ar decide să rămână la locul curent de muncă. 

Dacă ne uităm la cum definesc românii creșterea flexibilității la actualul job, peste o treime din respondenți doresc să păstreze programul de lucru tradițional de 8 ore/5 zile pe săptămână, dar cu posibilitatea de a-și alege intervalele de lucru. Aproape 25% și-ar dori să poată să lucreze și de acasă câteva zile pe săptămână, în timp ce peste 20% ar vrea să lucreze numai de acasă. În același timp, pe 17% din angajați scurtarea săptămânii de lucru la 4 zile i-ar întoarce din drum dacă ar fi hotărâți să-și dea demisia. 

„Candidații au devenit mai selectivi când vine vorba despre schimbarea locului de muncă, având în vedere că au la dispoziție mai multe oportunități decât aveau în perioada pandemică. Deși 59% dintre respondenți sunt calculați și fac schimbări profesionale doar când au un plan de rezervă, trebuie să ținem cont că restul, adică 41%, preferă să nu stea la un job care îi nemulțumește, chiar dacă nu au o altă oportunitate pe masă pentru că au încredere că există suficiente joburi pentru nivelul lor de experiență. E un procent enorm”, mai spune Raluca Dumitra.

19% dintre respondenți spun că așteaptă să aibă mai multe oferte de job pe masă pentru a lua o decizie asumată, 14% spun că au acceptat întotdeauna o ofertă cu un salariu mai mare, iar 3% acceptă o ofertă de muncă imediat, de teamă să nu o piardă. Sondajul eJobs mai arată că 63% dintre români pun semnul egal între schimbarea jobului și curaj, 23% asociază un loc de muncă nou cu pragmatismul și 9,5% cu pasiunea, în timp ce doar 4,5% abordează procesul de schimbare a jobului cu timiditate ori plictiseală. 

Sondajul eJobs a fost derulat în perioada 15 aprilie - 5 mai 2022, pe un eșantion de 2.803 respondenți.


Serviciul de delivery Takeaway pleacă din România

Niciun comentariu
takeaway

Chiar dacă e într-o continuă dezvoltare, piața de servicii de livrare comenzi la domiciliu a mai făcut o victimă în România.

Aplicația Takeaway.com și întregul său serviciu de livrări se retrage din România începând cu data de 1 iunie 2022.

Pentru a se concentra asupra pozițiilor de conducere și a fondurilor de profit, Just Eat Takeaway.com N.V. intenționează să întrerupă operațiunile de platformă și livrare în România, care urmează să intre în vigoare de la 1 iunie 2022. Detaliile financiare nu au fost dezvăluite. Impactul asupra comenzilor, valorii brute a tranzacțiilor și veniturilor pentru companie și segmentul Europa de Sud și ANZ va fi nesemnificativ, se arată în anunțul companiei.

În perioada de existență pe această piață, presiunea competitivă, amploarea noastră relativă și penetrarea globală pe piața livrării de alimente în România au fost insuficiente pentru a susține o afacere sănătoasă. Având în vedere acest lucru, am luat decizia dificilă de a ne opri operațiunile în România. Închiderea acestei piețe ne permite să ne concentrăm pe poziții sustenabile profitabile și de lider pe piață.

Takeaway nu este prima victimă a acestei piețe... Uber Eats, s-a retras și ea de pe piață. Un alt nume important, Food Panda a fost cumpărat de cei de la Glovo. Competiția acerbă include nume precum Tazz sau Bolt Food, printre altele.  

În România, Takeaway.com a pătruns începând cu februarie 2018 iar gigantul Just Eat Takeaway s-a format în urma tranzacției din anul 2019, când platforma olandeză Takeaway.com a cumpărat serviciul britanic de livrări Just Eat, entitatea rezultată în urma fuziunii fiind evaluată atunci la 10 miliarde de dolari. În 2020, Just Eat Takeaway a preluat și Grubhub, un serviciu american de livrări, pentru suma de 7,3 miliarde de dolari.

Just Eat Takeaway s-a confruntat cu pierderi de 190 de milioane de euro în prima jumătate a anului 2021. Compania a mai renunțat și la operațiunile din Portugalia și Norvegia ca urmare a pierderilor suferite. 

România e pe primul loc în UE la numărul de mame ce au 10-15 ani

Niciun comentariu
fete mame

Dezbaterile din parlament și din societatea civilă, care se încăpățânează să nu înțeleagă gravitatea situației, au dus la o nouă performanță negativă. România este pe primul loc în UE la naşterile provenite de la mame cu vârste între 10 şi 15 ani.

În 2020 numai puțin de 731 de copii, fetițe cu vârste între 10 și 15 ani, au devenit ... mame. În total, aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) din UE provin din țara noastră (8.276 din 29.505, la nivelul întregii Uniuni Europene).

„Cu toate că România a dat sub 5% din numărul total de naşteri din Uniunea Europeană în 2020, 44,44% dintre fetele care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România, care ocupă, astfel, primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, potrivit datelor definitive Eurostat. În cifre absolute, dintre cele 1.645 de fete cu vârsta între 10 şi 15 ani, devenite mame în 2020 în statele membre, 731 sunt românce. În total, aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) din UE provin din ţara noastră (8.276 din 29.505, la nivelul întregii Uniuni Europene)”, se arată într-un comunicat dat publicităţii  de organizaţia Salvaţi Copiii.

Deși mai multe initiațive au fost promovate de societatea civilă și parlamentari, proiecte ce au presupus introducerea orelor de educație sexuală în școli s-au lovit de rezistența acerba a unor instituții precum Biserica Ortodoxă Română.  

Biserica Ortodoxă Română a contestat virulent, în urmă cu un an, proiectul inițiat de USR PLUS legat de educația pentru sănătate. BOR susține că statisticile potrivit cărora România se află pe primul loc în Europa la numărul de mame minore sunt ”minciuni”. 

În motivarea poziției sale față de orele de educație sexuală, BOR a spus că transformarea acestei materii din una opțională în una obligatorie reprezintă ”un atentat asupra inocenței copiilor” și ”împiedică dezvoltarea lor firească.

Mergând pe aceiași retorică, de apărare a inocenței copiilor, un grup de parlamentari UDMR au depus un proiect de lege prin care să se interzică astfel de ore de educație sexuală în școli.

Mulți dintre contestatarii predării orelor de educație sexuală din școli susțin că aceste informații sunt deja predate la alte materii. În realitate, mai multe studii au relevat că orele de educație sexuală în școli sunt un adevărat fiasco. Oamenii de ştiinţă au identificat două mari probleme legate de educaţia sexuală predată la orele de curs. Prima presupune faptul că programa şcolară tratează viaţa sexuală ca oricare altă materie, în timp ce astfel de informaţii au nevoie de mai multă fineţe pentru a fi explicate elevilor. Cea de-a doua problemă legată de orele de educaţie sexuală este că şcolile tind să nege faptul că mulţi dintre elevi sunt activi sexual, iar informaţiile prezentate sunt prea ştiinţifice şi nu corespund cu realitatea. Tocmai lipsa informaţiilor practice face ca elevii să prefere serviciile comunitare de sănătate publică şi nu orele de educaţie sexuală ca sursă privind viaţa sexulă. În plus, nu puţini sunt profesorii care lasă impresia că toate aspectele ce ţin de viaţa sexuală sunt ruşinoase, au mai arătat rezultatele unei cercetări făcute într-un număr de 10 țări.

În şcolile româneşti există ore de educaţie sexuală, dar cel mai adesea acestea sunt susținute de diriginți, și mai puțin de specialiști. Unde să mai punem că cei mici apelează aproape spre deloc la servicii comunitare sau sfaturi de la un consilier sau medic de familie, ginecolog etc atunci când vine vorba de educație sexuală. Ca și în celălatle țări, elevii de la noi spun că ora de educaţie sexuală constă mai mult în expunerea unui set de reguli, adesea cutume, fără a face vreo referire la sentimente şi stabilirea unor relaţii sănătoase.

Cu toate petițiile contra sau pro ore de educație sexuală, adevărul  ne-a lovit din nou crunt. În 2020, judeţele Mureş (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor şi Dolj ( câte 52 de minore sub 15 ani devenite mame), Braşov (40 de tinere care au născut înainte de a împlini 15 ani), Argeş (29 de naşteri la vârste sub 15 ani), Sibiu (28 de naşteri din mame sub 15 ani) Bacău (26 naşteri) şi Constanţa (24 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020) conduc în topul realizat de Eurostat.

Legea referitoare la orele de educație sexuală a generat ample dezbateri în Parlament, o dispută înre președintele Klaus Iohannis și parlamentari, dar și în societate. Senatorii PSD și AUR au contestat puternic predarea educației sexuale în școli invocând o hipersexualizare a minorilor. În școlile din România, educația sexuală a devenit conținut obligatoriu în biologia de clasa a VII-a, cu tematică legată de anatomie, sănătate, igienă și contracepție. Această programă, adoptată în 2017, a fost aplicată începând cu anul școlar 2019-2020, potrivit edupedu.ro.

Predarea educaţiei sexuale în şcoli a fost eliminată apoi din lege la propunerea PSD şi PNL pe 3 iunie 2020, când a avut loc votul final în plenul Camerei Deputaţilor – educația sexuală a fost înlocuită atunci cu educația sanitară și a devenit obligatoriu acordul părinților.

Din vara lui 2021 și până în prezent, nu s-a mai dezbătut nici o lege. Abia în martie 2022 Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor s-a pronunţat pentru introducerea în legea privind drepturile copilului a posibilităţii participării elevilor la ore de educaţie sanitară cu acordul părinţilor. Proiectul, care urmează să fie supus spre aprobare, presupune, în mod ironic, ca elevii să poată asista la 2 ore pe semestru, de educație sanitară... incluse în programa orelor de dirigenție. Participarea este opțională și presupune acordul prealabil al părinților.

Niște opinii care mi-au plăcut, dar m-au și scos din sărite, găsiți într-un articol interesant pe pagina celor de la Radio Europa Liberă.  Nu am să vă spun exact cine m-a scos din sărite, dar pot să spun că mă enervează retorica Bisericii Ortodoxe Române, care se declară apărătoarea supremă a intereselor copiilor și o ține întruna că îndoctrinarea religioasă este singura soluție pentru salvarea omenirii. 

Preocupați din cale afară, așadar, un grup de parlamentari ai UDMR au găsit rapid oportunitatea de a modifica aceiași lege a Protecției Copilului, pentru a îi proteja pe minori de expunerea la materiale cu caracter sexual....  Sunt aceiași parlamentari care în mod evident nu știu că în multe dintre cazurile de fete sub 15 ani devenite mame, cu precădere din zonele rurale defavorizate, fetele gravide recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii şi nu ajung la medic pentru monitorizarea adecvatӑ a sarcinii, în condiţiile în care datele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor Medicilor de Familie arată că 53% din localităţile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienţi medici de familie.

Așadar, nu-i așa că pe parlamentarii noștrii îi doare fix undeva de protecția copilului ?

Ce șanse are de fapt România la Eurovision 2022

Niciun comentariu
românia eurovision 2022

Despre concursul geopolitic Eurovision am scris și după ce România și-a desemnat reprezentantul pentru competiția ce are loc săptămâna asta în Italia.

Nu că aș avea un soi de război personal cu WRS sau vreo antipatie pentru el, ci pentru că mă enervează marketingul rupt de realitate, făcut, probabil, de TVR, pentru a justifica risipa pe bani publici, am decis să fac o continuare.

Revenind, anul acesta TVR a trimis la ROMA piesa interpretată de WRS , denumită Llamame, pe care personal o văd ca fiind singura alegere mai logică, din ce a încercat postul public de televiziune să numească preselecții.

Săptămâna asta am fost asaltat de tot felul de inteviuri și postări de cât de popular este reprezentantul nostru in Italia. Că repetiția lui a avut cele mai multe vizualizări pe TilkTok sau Youtube, m-au obosit atât de tare postările că am zis că poate am devenit eu hater de profesie.


De fapt, clipul oficial de la repetiții ne arată că nu prea s-au schimbat multe față de preselecțiile naționale.

De fapt nu despre asta este vorba, de la ultimul articol scris pe această temă nu s-a schimbat nimic cu privire la deja câștigătorii acestui concurs geopolitic muzical. Nici nu știu cum să îl mai numesc, dar cred ca ideea lui a deraiat mult față de ce era el în trecut. Așadar, casele de pariuri dau câștigătoare pe nimeni alta decât Ucraina, cu 49% la sută șanse de câștig. 

Piesa de la repetiții arată cam așa:


Desigur, e greu de rezistat să vezi cum trupa asta s-a dus în orașele puternic bombardate de ruși și au trimis imaginile spre promovare de către cei de la EBU.

Dacă se știe deja câștigătorul, ce rost mai are să spargi atâți bani pe deplasări și alte cele ?

Ce șanse are România la Eurovision 2022 ?

Dintr-un total de 40 de piese înscrise în concurs, melodia care a făcut senzație la Torino, după cum o laudă presa de pe la noi, e cotată ca fiind pe locul 35. Din 29 martie și până pe 11 aprilie, piesa a fost cotată de casele de pariuri pe ultimul loc, adică pe 40.

Șansele ca România să ajungă în finala de sâmbătă, sunt și ele infime, dintr-un total de 18 piese din semifinala 2, WRS e pe 13... adică la 3 locuri distanță de primele 10 locuri care ar asigura accederea in finală. 

În loc de concluzie

In ultimii ani prognozele caselor de pariuri cu privire la rezultatele melodiilor înscrise în concurs au cam fost corecte. Deci, poate că marketingul lipsit de raportarea la realitate ar trebui regândit. Nu știu cum se simt "autorii" care aduc ode pe internet, dar mă gândesc că a fi rupt de realitate nu poate fi plăcut.

Mă aștept de la aceiași autori să dezlănțuie jihadul cu critici după cea dea doua semifinală.

Martin Shaw dă viață Inspectorului George Gently, un nou serial pe Epic Drama

Niciun comentariu
Inspectorului George Gently

Începând cu 7 mai, ora 20:30, Epic Drama difuzează o dramă polițistă care își va ține telespectatorii cu răsuflarea tăiată, Inspectorul George Gently. Adaptare pentru televiziune a uneia dintre seriile de romane ale lui Alan Hunter, Inspectorul Gently, serialul este scris de englezul Peter Flannery, scenarist și dramaturg premiat, și îl are în rolul principal pe actorul britanic Martin Shaw, binecunoscut pentru rolurile din The Professionals și Judge John Deed.

Acțiunea serialului are loc în Marea Britanie, 1964: o perioadă în care granița dintre poliție și criminali a devenit din ce în ce mai estompată, când proliferarea drogurilor este pe cale să schimbe pentru totdeauna fața poliției și când tineretul Marii Britanii se află în pragul unei revoluții sociale și sexuale. Inspectorul George Gently este unul dintre puținii oameni buni de la Scotland Yard, cu un simț al datoriei publice din ce în ce mai rar într-o forță de poliție în care corupția este răspândită și necontrolată.

Și-a făurit o reputație de temut după ce i-a urmărit neobosit pe gangsterii londonezi în anii 1960, însă acum celebrul inspector-șef lucrează în decorul dramatic din Northumberland, un loc cu dealuri sălbatice și lacuri, unde a ajuns după ce soția lui a fost ucisă. Gently se adaptează la schimbările de ritm din viața lui și își caută liniștea, dar în scurt timp își dă seama că și Nordul are partea lui de infracționalitate și crime. Cu ajutorul tânărului sergent Bacchus, care e în egală măsură încântat și intimidat să lucreze pentru legendarul detectiv, Gently începe să rezolve mai multe cazuri de crimă, pe fundalul dramatic al acestor țărmuri presărate cu coline.

Scenaristul Peter Flannery a rezumat esența serialului și a protagonistului său astfel: „George Gently este un personaj extrem de interesant și știu că Martin îl va aduce la viață perfect. Elementul de rebeliune tinerească al seriei – cafenelele cu tonomat, bandele de motocicliști și traficul de droguri – contrastează strălucit cu Gently, un personaj de școală veche. Iar peisajele spectaculoase, inclusiv colțurile sălbatice și coasta abruptă, adaugă cu adevărat stilului vizual dramatic al serialului”.

La rândul său, Martin Shaw își descrie astfel personajul: „A luptat cu generalul Montgomery în al Doilea Război Mondial; este un luptător foarte dur și experimentat. Cred că are un bagaj foarte bogat. Se confruntă cu misiunea, aparent imposibilă, de a încerca să schimbe o forță de poliție coruptă”.

INSPECTORUL GEORGE GENTLY are 3 episoade a câte 90 de minute, care se concentrează fiecare pe câte un caz diferit.



Sold-out la primele biletele pentru concertul Calvin Harris din România

Niciun comentariu

vineri, mai 06, 2022

calvin harris

Prima fază a biletelor pentru show-ul exclusiv Calvin Harris din această vară, prezentat de SAGA Festival, este sold out. 

Mii de oameni care vor să-l vadă pe DJ-ul scoțian pentru prima dată în România s-au înregistrat și au cumpărat bilete la un preț special. Începând de astăzi, biletele sunt disponibile pentru publicul larg și pot fi achiziționate de pe sagafestival.com la prețurile de 25 euro + taxe - GA și 60 euro + taxe - VIP. 

Pentru cei care nu vor să rateze solo show-ul Calvin Harris din România și vor să participe și la primul festival al verii, SAGA Festival, a fost creat Summer Pack, un pachet special ce conține bilete pentru ambele evenimente la cel mai mic preț disponibil: SAGA Festival și Calvin Harris solo show - 129 euro + taxe. 

După ce de-a lungul timpului a fost headliner la toate marile festivaluri din lume, Calvin va face încă o dată istorie cu un solo show fantastic pe care-l va susține la SAGA Beach (între plaja La Nueva Cucaracha și plaja Rex), în Mamaia, pe 30 iulie. Accesul la eveniment se va face începând cu ora 19:00.

Producător, DJ și songwriter, Calvin Harris este una dintre figurile marcante ale muzicii dance și a reușit să doboare recorduri mondiale cu piesele sale. 

Artistul a dominat de-a lungul timpului topurile din întreaga lume cu hit-urile lansate. Pe 30 iulie, fanii vor asculta live toate aceste piese și un arsenal impresionant de muzică dance ce-i poartă semnătura, pentru prima dată în România, într-un eveniment unic la malul mării, prezentat de SAGA Festival.

Restart Energy implementează un nou proiect de sisteme fotovoltaice

Niciun comentariu

joi, mai 05, 2022

restart energy

Restart Energy  anunță semnarea unui contract în valoare de peste 500.000 de euro cu firma Cottontex, pentru instalarea unor fotogeneratoare voltaice cu o putere cumulată de 700 kWp.

Proiectul presupune instalarea a 1556 de panouri fotovoltaice, pe o suprafață de 5.000 mp, pe acoperișul fabricilor Cottontex din Timișoara și Lugoj. Generatorul fotovoltaic va produce 20.250 MWh în următorii 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor cu energia electrică de 4.050.000 euro. Astfel, investiția companiei în valoare de peste 500.000 de euro va fi amortizată în mai puțin de 3 ani. 

Investiția urmărește acoperirea a 32% din necesarul de energie al companiei Cottontex și presupune o reducere a amprentei emisiilor de carbon ale companiei cu 6375 tone și a deșeurilor radioactive cu 60 kg. 

„Proiectele solare devin interesante pentru tot mai multe companii românești și ne așteptăm ca acest trend să se dezvolte. Practic, printr-o investiție cu amortizare rapidă, costurile cu energia scad semnificativ și ne bucurăm cu toții de un mediu înconjurător mai curat. Sistemele fotovoltaice sunt modulare, iar dimensionarea se face în funcție de nevoile fiecărui client, de locație, orientarea acoperișului sau gradul de umbrire”, spune Armand Domuța, General Manager Restart Energy.

Armand Domuta

„Suntem o afacere de familie cu o abordare de business sustenabilă, care investește constant în tehnologii noi. Am făcut tranziția către energie verde cu gândul la viitor. Pe lângă argumentele de ordin financiar, am luat în calcul şi efectele benefice ale energiei verzi pentru mediul înconjurător“, declară Erol Baeram, Director General Cottontex. 

În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali. 

În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26. 

În luna septembrie 2021, după 4 ani de dezvoltare, Restart Energy a lansat un alt proiect unic la nivel mondial, o platformă bazată pe tehnologie proprie de certificare pe blockchain atât a amprentei de carbon, cât și a dioxidului de carbon evitat a fi eliminat în atmosferă, precum și de tranzacționare directă între participanți a atributelor de mediu și a energiei regenerabile, www.redplatform.com. 

De fiecare dată când cineva plantează un copac, curăță o plajă, consumă energie verde sau întreprinde orice demers de protejare a mediului, poate înscrie această acțiune pe platforma RED. După ce datele sunt validate în platformă, se calculează amprenta CO2 echivalentă și se eliberează credite de carbon tokenizate ce pot fi folosite pentru a cumpăra energie verde sau pentru a obține echivalentul în bani. În același timp, o companie poate obține credite de carbon sub formă de jetoane verzi pentru clienții lor, prin coduri QR unice imprimate pe produse sau chitanțe de cumpărare.


Dai-Tech (nJoy) a încheiat proiecte publice și private de circa un milion de euro în 2021

Niciun comentariu
njoy

Dai-Tech SRL, care deţine nJoy, brandul românesc de echipamente şi soluţii IT&C de protecţie a echipamentelor electrice şi electronice, furnizor pe piaţa autohtonă de UPS (sisteme neîntreruptibile de alimentare cu energie), a încheiat anul trecut proiecte private şi licitaţii publice, constând în furnizarea de echipamente şi soluții tehnice de protecţie a arhitecturii electrice, în valoare de aproape un milion de euro. 

Securitatea naţională, educaţia şi IT-ul au fost domeniile în care activează companiile şi organizaţiile care au ales produse nJoy.

Unul dintre proiectele câştigătoare a constat în 1.600 de unităţi UPS nJoy din seria Code ce vor proteja infrastructura de internet din numeroase școli din cadrul unui program susţinut de Ministerul Educației din Serbia și Uniunea Europeană. 

De asemenea, un număr de 600 de unități UPS bazate pe soluția Anser 1500 au fost livrate la începutul anului 2022 către Ministerul Român al Apărării (200 deja livrate, 400 sunt în așteptare pentru aceleași aplicații), în cadrul unui alt proiect. 

„Anul trecut, am participat împreună cu partenerii noștri la numeroase licitații și proiecte publice și private de anvergură. Acest tip de oportunitate vine întotdeauna cu provocarea de a identifica soluția cea mai potrivită, prin testarea sistemului UPS în mediul de folosinţă, experiența acumulată de-a lungul timpului şi datele furnizate de caietul de sarcini. Soluțiile nJoy au la bază 3 perspective: strategică, economică şi din punct de vedere al resurselor. De exemplu, perspectiva achiziţiei de resurse în mod eficient implică accesul la procesul de fabricaţie facil, la expertiza umană şi de management, care vor asigura beneficiarul că proiectul va fi soluţionat în timp rezonabil şi la un cost de achiziţie prestabilit. Echipamentele furnizate de noi răspund într-un mod eficient la toate cerinţele clienţilor, şi, de multe ori, chiar le depăşesc, astfel încât soluţia finală nJoy implementată să fie cea mai bună variantă calitate-cost-eficienţă pentru infrastructură electrică sprijinită", a declarat Adorian Demeter, fondator şi General Manager al Dai-Tech. 

ADORIAN DEMETER

Un alt proiect, care constă în 110 unități UPS, bazate pe soluţia companiei UPS Argus, a fost câştigat printr-o licitaţie privată a partenerilor Dai-Tech, în condiţii foarte stricte legate de costul de achiziţie şi capabilitățile tehnice. 

Totodată, 63 de unități mari UPS nJoy Balder împreună cu accesoriile soluţiei complete, au fost livrate către Armata Română. Soluția UPS este parte integrată din protecţia şi suplimentarea electrică a unităților mobile de control (o parte fiind deja livrată către destinatar). 

Dai-Tech are o strategie de extindere pe pieţele externe și de dezvoltare a unor noi produse, într-un ritm accelerat, iar pentru a susţine acest lucru, compania este deschisă la accesarea de noi surse de finanțare, fie de tip private equity, fie prin listarea pe Bursa de Valori București.

Specialiștii se așteaptă la o recesiune din cauza inflației anul viitor

Niciun comentariu
RECESIUNE

Nivelul inflației în creștere continuă ar putea duce la o recesiune în România în 2023, iar revenirea va fi mai complicată decât în cazul crizei financiare din 2008 -2009, o situație asemănătoare cauzată de inflație mai fiind întâlnită în anii '70, în timpul crizei petrolului, afirmă Matei Păun, co-fondator al fondului de investiții Black Sea Fund. 

Acesta ne oferă o opinie cu privire la viziunea legată de probabilitatea ca peste un an să vorbim despre o recesiune complicată din cauza inflației.

“Observ că funcționăm într-o economie din ce în ce mai precaută, văd decizii de achiziții sau de investiții care tind să fie amânate, văd presiuni substanțiale de inflație. Lucrurile se complică pentru că aceste presiuni nu s-au materializat încă de-a lungul întregului lanț economic, dar este foarte clar că anumite segmente funcționează sub o tensiune foarte mare.

Suntem într-o perioadă de incertitudine, ceea ce duce la o crispare. Dacă în urmă cu șase luni lucrurile erau destul de clare și previzibile, iar acest lucru crea un fundament solid pentru investiții, acum acest sentiment nu prea mai există. Nu este cazul de panică, dar este clar că lumea a încetinit luarea deciziilor, a început să se uite tot mai atent. Este clar că nu prea mai există premisele pentru o creștere susținută, dar nici nu putem vorbi încă de un declin evident.  

Ne putem îndrepta către o situație destul de complicată, cu două fenomene: recesiune și inflație

Este posibil ca peste un an să vorbim clar despre recesiune și, de această dată, ar putea fi o recesiune complicată din cauza inflației. De obicei, când intri într-o recesiune ai câteva pârghii monetare pe care le poți activa, dar, într-un context inflaționist, aceste parghii nu mai sunt disponibile. În mod normal într-o recesiune băncile centrale caută să ieftinească banul astfel încât el să circule mai repede. Dar lovite de inflație, băncile centrale vor fi nevoite să facă fix invers. Adică să scadă viteza de circulație astfel încât banul să devină mai scump, lucru care ar putea accelera recesiunea. În acest mod ne îndreptăm către o situație destul de complicată în care vom avea două fenomene - recesiune și inflație - care se ciocnesc cap în cap. Lupta cu inflația fiind considerată primordială de către băncile centrale este o veste proastă pentru prognozele de creștere economică. Inflația în cantități mici nu este neapărat ceva rău, dar peste un anumit nivel devine o boală care trebuie neaparat tratată. 

Este prima criză din ultimele decenii din care nu putem ieși tipărind bani 

Ceea ce se întâmplă acum a avut loc ultima dată în anii '70 ca urmare a „șocului petrolier”. Este prima criză din ultimele decenii din care nu putem ieși tipărind bani. Dacă ne uităm la criza economică declanșată de Covid-19, am depășit-o generând lichidități enorme de bani, dacă ne uităm la criza din 2008, am trecut peste acei ani tot printând sume foarte mari de bani. Mereu am avut această supapă de care s-au folosit guvernele și băncile centrale. De această dată nu putem acționa la fel pentru că am pune paie pe foc, am stârni și mai mult inflația, ceea ce poate duce la hiperinflație, inflație necontrolată. De aceea există șanse importante ca în curând principalele economii occidentale să intre în recesiune. 

Față de criza din 2008-2009 efectele vor fi altele. În 2008, cele mai mari efecte au fost șomajul și lipsa de activitate economică. Oamanii și-au pierdut locurile de muncă, iar Guvernul a impus măsuri de austeritate care au accentuat pierderea de joburi. Acum, cred că impactul cel mai mare va fi legat de faptul că banii își vor pierde valoarea. Prețurile vor crește fără ca salariile să crească și ele la fel de mult. Dacă tu ai azi un buget de 100 de lei, îți cumperi un coș de alimente, iar peste trei-șase luni vei cumpăra mai puțin. Ceea ce înseamnă o sărăcire voalată a populației. Inflația există deja de mai multe luni, populația cu siguranță simte deja acest lucru. Și, din păcate, acest lucru s-ar putea să se accentueze înainte să se îmbunătățească și să vină la pachet cu o criză economică în care oamenii să sufere nu doar că se devalorizează banii, ci și că se trezesc dați afară. Este o criză mult mai periculoasă și mult mai dureroasă pentru care nu văd un mijloc de ieșire foarte clar, palpabil. 

De asemenea, multe lucruri vor depinde de factori care nu sunt sub controlul nostru. Cu cât se agravează situația din Ucraina, cu atât vom simți consecințe economice, va spori inflația. Sunt mai multe aspecte pentru care nu văd un deznodământ rapid și pot să apară consecințe economice destul de nefaste pentru Occident, pentru noi toți. Lucrurile nu par să se liniștească curând în Ucraina și cu cât se agravează situația, s-ar putea să se înrăutățească și consecințele economice. Cu cât furnizarea de energie dinspre Rusia stagnează mai mult, cu atât impactul economic este mai mare. Acum avem niște sancțiuni care au creat un impact economic destul de mare și la ruși și în Occident, dar dacă aceste evenimente continuă și consecințele economice vor crește.

Luptându-ne cu inflația suntem obligați să creăm o recesiune

Dar dincolo de asta râmânem cu problema fundamentală de inflație care poate duce în criză. Luptându-ne cu inflația suntem obligați să creăm o recesiune. Aceasta este de fapt problema.

O criza similară a mai fost în anii '70 și a durat aproape un deceniu. A fost o criză care a generat o inflație foarte puternică din cauza embargo-ului impus Occidentului de către țările producătoare de petrol. Criza aceasta nu a fost rezolvată într-un an, doi, ci abia la începutul anilor '80 de către Paul Volcker, președintele FED (Federal Reserve – banca centrală a SUA). El a scăpat SUA de inflație doar cu o perioadă de dobânzi foarte, foarte mari. La vremea respectivă dobânzile erau între 10-20%. 

Este foarte probabil ca economia SUA să ajungă în șase-opt luni în recesiune și îmi este greu să cred că România va fi ferită. 

Reticență crescută pentru investiții 

În ceea ce privește deschiderea pentru investiții, există în continuare bani doar că a crescut destul de mult reticența oamenilor pentru a-i folosi. Această reticență depinde destul de mult de zona geografică, dar la noi au impact atât inflația cât și situația din Ucraina. Poate în SUA contează mai mult inflația decât războiul, dar pentru noi contează destul de mult și războiul. În 

Europa Centrală și de Est situația ar putea derapa mai mult pentru că este o zonă expusă puternic din punct de vedere energetic la Rusia. 

Ceea s-a schimbat în primele luni din acest an față de 2021 este legat de amploarea discuțiilor despre inflație, de faptul că antreprenorii simt că trebuie să crească prețurile. Există un sentiment de amânare, de a aștepta cum evoluează lucrurile înainte de a construi o hală nouă, de a crește capacitatea de producție sau de a angaja încă cinci oameni. Și, dacă tot mai mulți oameni sunt mai precauți, cu atât influențează o scădere economică care validează precauția și intri într-un cerc vicios.

Pentru noi ca fond nu este neapărat o problemă. Pe de o parte complică planul de business și jobul nostru, dar ne creează oportunități interesante. Pentru că noi avem capacitatea să gândim pe termen lung și dacă înțelegi ce și de ce se întâmplă, ce impact are un lucru într-un anumit context, o astfel de situație poate deveni o oportunitate. 

Această perspectivă nu ne-a blocat, avem un mandat de la investitori să investim banii pentru că sunt situații interesante. În prezent avem discuții cu mai multe companii din zona de sănătate, packaging, IT și sperăm ca în curând să încheiem tranzacții noi”. 

MATEI PĂUN

Matei Păun este specialist cu peste 20 de ani de experiență în domeniul investițiilor, până acum fiind implicat în zeci de tranzactii. În 2005 a fondat banca de investiții BAC Investment Banking, iar din 2018 este cofondator al Black Sea Fund, fond de investitii axat pe tranzactii cu IMM-uri. 


Formația Partizan cântă pe 7 mai în Control Club din București

Niciun comentariu
partizan

După o pauză de 3 ani, formația Partizan va susține un concert în Control Club din București (Str. Constantin Mille, nr. 4), în formula consacrată, după revenirea lui Artan. Concertul va avea loc sâmbătă, pe data de 7 mai, de la ora 20:00.

Partizan este un produs 100% românesc şi reprezintă suflul natural al străzii bucureştene. Partizanii se feresc de tot ce înseamnă satiră sau critică la adresa oamenilor obişnuiţi. Ei aduc situaţii din dimensiunea reală şi le transpun în una ştiinţifico-fantastică. Partizan creează un univers paralel în care ne regăsim cu toţii.

Partizan înseamnă:

Artan: voce

Suedezu': voce & chitară

Adrian: bass

Andrei: tobe

În deschidere, va cânta formația Coven Clash. 

Cei interesați să participe la concert pot achiziționa bilete în rețeaua Eventbook. 

20 % din marile companii românești investesc în programe pentru tratarea burnout

Niciun comentariu

miercuri, mai 04, 2022

companii burnout

Peste 20 % din marile companii românești investesc bugete în ajutor specializat pentru gestionarea sindromului burnout. 

Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arată că, în urma ședințelor de psihoterapie, productivitatea angajaților crește cu aproape 36 %, iar o astfel de investiție se întoarce de 4 ori. 

Datele și beneficiile unor astfel de investitii au fost prezentate de Hedepy, platformă de terapie online, ce a intrat recent și pe piața din România.

Programele de wellbeing implementate pot conduce, de la caz la caz, la îmbunătățirea calității vieții pentru angajați, ajutându-i să gestioneze mai bine stresul, anxietatea, să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare și leadershipul. Prin gestionarea mai bună a problemelor personale, și viața profesională devine mai activă și mai organizată. 

Beneficiile implementării acestor programe sunt importante: crește productivitatea angajaților, angajații sunt mai motivați și implicați, se creează un climat pozitiv si sănătos la locul de muncă, scade nivelul de stres și se elimină fenomenul de burnout (extenuare) al salariaților.

Burnoutul reprezintă o stare de epuizare mentală, fizică și emoțională cauzată de stresul excesiv acumulat pe termen lung. Statistici din 2021 arată că peste 70% dintre angajații români spun că au trecut prin cel puțin un episod de burnout în ultimii 5 ani, iar peste 50% spun au trecut prin mai multe. Peste 30% dintre angajați recunosc că starea de burnout le-a fost cauzată de volumul foarte mare de muncă. Pe de altă parte, peste 80% dintre angajați declară că nu au primit ajutor din partea angajatorului pentru a trece peste această stare și doar 5% au afirmat că au fost ajutați de compania în care lucrau.

Când lucrurile ajung în cazuri extreme și angajatul decide să renunțe la locul de muncă, compania pierde bani: o costă 12 - 18 salarii aferente respectivului job. Un sondaj eJobs de la începutul acestui an relevă faptul că 82% dintre cei care au pus ca principală prioritate pentru 2022 să-şi schimbe locul de muncă recunosc că deja au început să-şi caute un alt job. 

Terapiile corporative reprezintă în prezent peste 15% din toate sesiunile de terapie online efectuate în platforma Hedepy în Cehia, Slovacia, Polonia, Italia și România, iar interesul este în creștere. 

"Scopul nostru este să susținem această tendință, deoarece credem că a avea grijă de bunăstarea psihologică a angajaților nu demonstrează doar grijă din partea companiilor, ci, în cele din urmă, dă roade care se reflectă în productivitate", explică Lukáš Krčil, CEO Hedepy. În prezent, la nivel global, peste 30 de companii multinaționale derulează programe de wellbeing prin platforma Hedepy.   

Hedepy este o platformă de terapie online, al cărei scop este de a ușura calea către psihoterapie, cu peste 160 de psihoterapeuți afiliați azi din Cehia, Slovacia, Polonia, Italia și România. Lansată în 2020, platforma Hedepy a înregistrat peste 13.000 de sesiuni online anul trecut și se pregătește să intre pe alte două piețe străine în prima jumătate a acestui an.

Translate

libris.ro
Nu pierde
© all rights reserved
made with by templateszoo