Conform celui mai recent sondaj desfășurat în rândul utilizatorilor OLX și platforma de imobiliare Storia.ro anul 2022 a fost perceput ca un an al scumpirilor.
Întrebați ce dificultăți imobiliare au întâlnit în anul 2022, 53% dintre respondenți au menționat în primul rând creșterile de preț apărute în cazul locuințelor, ratelor dobânzilor și utilităților, iar 21% au afirmat că valoarea avansului necesar achiziției a depășit bugetul pe care-l aveau disponibil.
47% dintre cumpărătorii imobiliari din 2022 au căutat și finalizat achiziția locuinței în mai puțin de 3 luni
Pentru 47% dintre respondenții care au cumpărat o proprietate în 2022, procesul de la începerea căutarii până la finalizarea achiziției a durat sub 3 luni, în timp ce pentru 23% dintre respondenți a durat între 3-6 luni, pentru 12% între 6 și 12 luni, iar 18% au avut nevoie de peste 12 luni pentru a căuta și finaliza achiziția unei locuințe.
Întrebați cât de ușor se așteptau să fie întregul proces de căutare și achiziționare, cei mai mulți dintre români au răspuns că se așteptau la un nivel mediu de dificultate (40%), urmat de unul ușor (29%). Pentru 46% dintre aceștia, procesul a decurs așa cum se așteptau, în timp ce 29% au afirmat că a fost mai ușor sau mult mai ușor decât credeau. Cu toate acestea, 25% dintre respondenți sunt de părere că procesul de căutare și achiziționare a unei locuințe a fost mai greu și mult mai greu decât își imaginau.
42% dintre cei care au achiziționat o proprietate au afirmat că au avut și momente în care au întrerupt căutarea locuinței dorite. Principalul motiv amintit a fost faptul că proprietățile de interes pentru ei la momentul respectiv le depășeau bugetul (37%), urmat de un procent de 26% de respondenți care au urmărit contextul economic (inflație și rate). În același timp, 56% dintre respondenți au întrerupt căutările și pentru a aștepta să vadă cum evoluează alți factori relevanți, precum contextul geopolitic sau prețul locuințelor.
În ceea ce privește compromisurile făcute, 32% au afirmat că au fost nevoiți să suplimenteze bugetul, iar 22% că au schimbat zona de căutare. Cu toate acestea, alți 32% dintre cei care au cumpărat afirmă că nu au fost nevoiți să facă niciun compromis în alegerea locuinței.
42% dintre vânzătorii de proprietăți din 2022 au oferit reduceri de preț, unii chiar și de peste 10%
23% dintre vânzătorii imobiliari au dezvăluit că în 2022 și-au vândut proprietățile chiar la prețul cerut, în timp ce 21% au oferit o reducere de 1-3%, iar 21% dintre ei au oferit discounturi de peste 10% din prețul cerut inițial. Totuși, au existat și români care și-au vândut proprietățile la un preț mai ridicat decât solicitaseră inițial, respectiv un procent de 5% dintre respondenții studiului.
Pentru vânzători, procesul până la găsirea cumpărătorului a durat mai degrabă sub 3 luni (50%) sau între 3 și 6 luni (27%). Dar au existat și vânzători (16%) care au fost nevoiți să aștepte mai mult de un an găsirea cumpărătorilor, întrucât aceasta a fost cea mai dificilă etapă din proces. 52% dintre proprietarii care și-au vândut imobilele în 2022 declară că nu au colaborat cu niciun agent, iar 23% au colaborat cu un singur agent imobiliar, în timp ce 25% au colaborat cu mai mulți agenți.
La capitolul așteptărilor, 37% dintre vânzători au afirmat că procesul de vânzare a decurs așa cum își imaginau încă de la început, în timp ce alți 30% au perceput acest proces ca fiind mult mai ușor decât se așteptau. A existat totuși și un procent de 9% care a resimțit întregul proces mult mai greu decât părea.
Pentru aproape 60% dintre proprietari cel mai dificil a fost să găsească chiriași serioși
Timpul de găsire a chiriașilor pentru proprietățile avute a variat. 30% dintre proprietari și-au găsit chiriași între una și două săptămâni, 17% în maximum o lună, 22% au găsit chiriași după căutări care au durat între una și trei luni, alți 22% au găsit chiriași după trei luni, iar 9% au găsit într-o săptămână.
Proprietarii se așteptau ca procesul să aibă o dificultate medie și în mare măsură așteptările le-au fost confirmate. 59% au afirmat că găsirea unui chiriaș serios a reprezentat cea mai dificilă parte, urmată de negocierea prețului (27%).
Când vine vorba despre partea administrativă, 9% declară că nu au încheiat un contract cu chiriașul, 74% au declarat că au contract și că este și înregistrat, iar alți 9% au specificat că au contract, dar nu e înregistrat.
La capitolul prețurilor, 48% dintre proprietari au dezvăluit că au primit chiar prețul cerut pe chirie, iar 17% au negociat între 1% și 5% din prețul inițial, conform sondajului.
Negăsirea proprietății potrivite, motivul principal invocat de cei care au avut intenții de cumpărare care nu s-au concretizat
Conform sondajului, 77% dintre respondenții care NU au finalizat acțiuni imobiliare anul trecut au declarat că inițial și-ar fi dorit să cumpere proprietăți (57%), să vândă (11%), să închirieze proprietăți în calitate de chiriași (6%) sau să închirieze în calitate de proprietari (2%), însă intențiile lor nu s-au concretizat din cauza unor factori diverși. Fie nu au găsit proprietatea pe care și-o doreau (41%), nu au găsit cumpărătorul/chiriașul potrivit (17%) sau li s-au schimbat circumstanțele personale (25%), fie intenția nu a mai avut sens pentru ei din punct de vedere financiar (8%), ori au avut alte motive (25%).
Sondajul a fost realizat de Storia.ro – platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză.
Comentariul va fi postat dupa aprobare