Serviciul de streaming SkyShowtime va avea și două televiziuni liniare ce vor purta același nume ca platforma de streaming.

Conform Paginademedia, CNA a primit o notificare cu privire la lansarea canalelor Skyshowtime 1 și Skyshowtime 2.

Cele două televiziuni sunt licenţiate în Suedia şi au notificat Consiliul Naţional al Audiovizualului cu privire la lansarea în România. Potrivit documentaţiei depuse la CNA, televiziunile vor mai fi disponibile şi în Suedia, Norvegia, Danemarca şi Finlanda.

Serviciul de streaming s-a lansat în 2022 tot în țările nordice și apoi s-a extins gradual în Europa, inclusiv în România.

Creat special pentru Europa, SkyShowtime are echipe în șase birouri regionale. Aplicațiile și conținutul său sunt disponibile în 18 limbi diferite pe piețele sale. 

SkyShowtime le oferă clienților săi acces la premiere televizate exclusive ale unor filme în premieră în cinematografe de la Universal Pictures și Paramount Pictures, seriale noi și exclusive, conținut pentru copii și familie și o selecție de titluri emblematice din bibliotecă și box-set-uri de la Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME®, Sky Studios și Peacock - toate acestea în streaming într-un singur loc.

SkyShowtime este un joint-venture al Comcast și Paramount Global și reunește într-un singur loc cele mai bune programe de divertisment de la Hollywood și locale.

De la filme și seriale originale de la mărcile emblematice Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME®, Sky Studios și Peacock până la seriale originale SkyShowtime.

Pentru cele două canale tv liniare nu există mai multe informații. Nu este clar ce operatori vor prelua aceste canale de televiziune și nici dacă vor fi în sistem pay-tv sau free-tv cu publicitate.

Din grila de programe a celor două canale din Suedia reiese că cele două canale oferă producții disponibile pe platforma de streaming.

SkyShowtime 1 este casa de seriale și filme emblematice de la Paramount Pictures, Dreamworks, Showtime și Peacock. Aici puteți viziona cele mai recente blockbuster, seriale exclusive și documentare, precum și toate favoritele familiei.

SkyShowtime 2 oferă o colecție de filme și seriale de la studiouri de film de renume mondial, inclusiv Universal Pictures, Nickelodeon, Paramount+ și Sky. 

Cele două canale se găsesc în oferta operatorului suedez Tele2 în pachetul TV Premium. Operatorul are, de asemenea, și un pachet standard și unul flexibil. Cel mai probabil, cele două canale vor fi disponibile ca o extraopțiune, vor prelua feed-ul celor două canale, care au următoarea grilă și vor avea subtitrare.


In Suedia Skyshowtime a înlocuit postul de televiziune Paramount, ce a fost disponibil și la noi pe piață dar a fost înlocuit cu un canal Nickelodeon, Teen Nick. 

Nu este clar dacă cele două posturi vor înlocui alte canale de pe piață sau dacă vor fi lansate independent.