Ziua Europei: o reiterare a angajamentului european

Bogdan Chirea
0

Ziua Europei, sărbătorită în fiecare an în data de 9 mai, este prilejul de a evidenția importanța păcii și a unității în Europa. Cu atât mai mult în contextul actual al războiului din Ucraina, Institutul Francez din România în întreaga sa rețea, mai precis cele patru antene de la București, Cluj, Iași și Timișoara, își reafirmă prin acțiunile sale angajamentul față de valorile europene. 

„Pentru Institutul Francez din România, pentru noi, Journée de l’Europe, Ziua Europei este ocazia potrivită pentru diverse activități și festivități care apropie Europa de cetățenii săi dar mai ales îi apropie pe oameni unii de alții” declară Julien Chiappone-Lucchesi, Directorul general al Institutului Francez din România și Președinte EUNIC România.

Astfel, la București, în perioada 10-14 mai, cinema-ul Elvire Popesco invită publicul la festivalul european Cinefemina, inițiativă care aduce în atenția publicului filmele create de femei, din dorința de a oferi o perspectivă diferită asupra lumii, aceea a femeilor, într-o industrie cinematografică globală dominată de bărbați. Proiect EUNIC România, organizat de Ambasada Suediei în colaborare cu 12 parteneri europeni, Cinefemina este primul și singurul eveniment din România care își propune să promoveze regizoarele și producătoarele din industria cinematografică europeană.

Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Filmului European (FFE) va debuta în capitala culturală a Europei, Timişoara, pe 9 mai. FFE este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene. „Ca în fiecare an, festivalul este o mărturie a diversităţii filmului european. 

De la comedii feelgood şi SF-uri, adică film de gen, la cinema experimental şi căutări atât de personale, încât ar putea fi încadrate într-un gen numai al lor, pe toate le regăsim în programul din acest an. Li se alătură producţii dedicate noţiunii însăşi de diversitate, în toate accepţiunile ei ” spune Cătălin Olaru directorul artistic al Festivalului. Publicul din Bucureşti, Timişoara, Oraviţa, Curtea de Argeş, Gura Humorului şi Botoşani va avea ocazia să vadă în premieră naţională filme premiate la Berlin, Veneţia, Sundance sau Locarno. În Bucureşti, festivalul se va desfăşura între 15 şi 23 mai, la Cinema Elvire Popesco, Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României și Cinemateca Union.

La Iași, în data de 9 mai, va avea loc, la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” evenimentul „Europa, MAI aproape 9”, organizat de Inspectoratul judeţean Iași, în parteneriat cu Europe Direct Iași și Institutul Francez din România la Iași. Este vorba despre un concurs în cadrul căruia echipe de la diverse licee din Iași vor prezenta particularităţi culturale ale statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, la sediul Institutului Francez din Palatul Braunstein, va avea loc festivitatea de premiere a concursului de traduceri de texte de presă Courrier international, organizat de FILIT Iași, în parteneriat cu Institutul Francez, Reprezentanța Comisiei Europene în România și publicația Courrier international.

Devenită o tradiţie în Timişoara, sărbătorirea Zilei Europei prilejuieşte şi în acest an organizarea unor manifestări deosebite. Cu această ocazie, Institutul Francez din România la Timișoara va fi prezent în Piața Libertății cu un stand complex de prezentare,  o invitație de descoperi mai multe despre cultura și limba franceză.

Institutul Francez din România la Cluj-Napoca este partener în cadrul evenimentului organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu Biroul de Informare al Parlamentului European din România. Astfel, în data de 9 mai, la Centrul de Tineret al orașului, în cadrul Anului European al Competențelor, este organizat Atelierul privind oportunități de stagiu pentru tinerii clujeni în instituțiile europene și importanța competențelor lingvistice ca viitori stagiari sau translatori europeni. Cu această ocazie, Institutul Francez își va prezenta oferta de cursuri, examene și stagii, precum și oportunitățile de studii superioare în Franța.

Institutul Francez din România este parte a clusterului EUNIC România, rețeaua europeană a institutelor culturale și a ambasadelor. EUNIC România sărbătorește anul acesta 15 ani de existență, „o dovadă în plus a stabilității legăturilor culturale și a colaborării instituționale între țările europene, dar și a rolului fundamental al culturii în construcția europeană și înțelegerea cât mai propundă a ceea ce înseamnă să fii cetățean european” subliniază  Julien Chiappone-Lucchesi, Directorul general al Institutului Francez din România, Președinte al EUNIC România.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)