Luna iunie marchează un an de la lansarea Disney+ în România, iar abonaţii vor avea parte de premiere interesante, printre care se numără şi marele succes „Avatar: Calea Apei”.

De asemenea, Samuel Jackson în rolul lui Nick Fury ajunge la Disney+ în mult aşteptata serie de spionaj de la Marvel „Invazia secretă”. În plus, „Flaming Hot: Condimentul succesului”, regizat de Eva Longoria, va spune povestea unui vis american din spatele celebrelor chipsuri.

De altfel, serialul „Gol Puşcă” („The Full Monty”) va continua la 25 de ani de la debut, acolo unde a început, în oraşul post-industrial Sheffield.

„Avatar: Calea apei” (Avatar: The Way of Water), din 7 iunie

„Avatar: Calea Apei” ne poartă în uimitoarea lume Pandora, unde un bărbat porneşte într-o călătorie epică plină de aventuri şi iubire, şi luptă pentru a salva locul unic pe care a învăţat să-l numească acasă. James Cameron, regizorul premiat cu Oscar pentru Titanic, oferă o experienţă cinematografică captivantă, în care tehnologia revoluţionară se îmbină cu personaje captivante într-o poveste atemporală şi emoţionantă.

„Flamin Hot: Condimentul succesului” (Flamin Hot”), din 9 iunie

„Flamin' Hot: Condimentul succesului" e povestea inspiraţională a lui Richard Montañez, îngrijitorul de la Frito-Lay care s-a folosit de moştenirea latino-americană şi de educaţia lui pentru a transforma popularul brand Flamin' Hot Cheetos într-o gustare care a dat peste cap industria alimentară şi a devenit un fenomen al culturii pop internaţionale

Invazia secretă [Secret Invasion]

În noua serie a Marvel Studios „Invazia Secretă”, care are loc în prezent în MCU, Nick Fury află despre o invazie clandestină a Pământului de către o facțiune a Skruli-lor. Fury se alătură aliaților săi, inclusiv Everett Ross, Maria Hill și Skrull-ul Talos, care și-a contruit o viață pe Pământ. Împreună pornesc într-o luptă contra cronometru pentru a opri la timp o iminentă invazie a Skrulli-lor și a salva omenirea.

„Moarte în Caraibe” (Saint X”), din 7 iunie

Serialul cu naraţiune în planuri temporale multiple, explorează şi răstoarnă genul „fata dispărută", urmărind modul în care moartea misterioasă a unei tinere în timpul unei vacanţe idilice în Caraibe provoacă efecte traumatice în lanţ, care o atrag în cele din urmă pe sora sa în periculoasa misiune de a afla adevărul.

Alte noutăţi pe Disney+: Documentarul „Stan Lee”, din 16 iunie, serialul „Marile speranţe”, seria documentară „Ferma neconvenţională a lui Benedikt”, din 14 iunie, „World's best”, din 23 iunie. 

Indiana Jones pe Disney+

Pentru a sărbători viitoarea lansare în cinematografe a filmului „Indiana Jones și Cadranul Destinului”, colecția de filme „Indiana Jones” ajunge la Disney+ pe 31 mai.

„Indiana Jones și căutătorii arcei pierdute” „Indiana Jones și templul blestemat,” „Indiana Jones și ultima cruciadă,” and „Indiana Jones și regatul craniului de cristal” vor fi toate disponibile pentru streaming.


Iata si clipul de promovare de pe canalul international de Youtube. Unele titluri s-ar putea sa nu fie disponibile in Romania.