bbc

BBC a anunțat că intenționează să înceteze difuzarea CBBC și BBC Four sub forma unor canale tradiționale de difuzare prin cablu si satelit. Trustul media va opera modificări și la posturile de știri BBC News.

Directorul general Tim Davie a anunțat că conținutul acestor rețele va continua să fie produs și pus la dispoziție pentru platformele online.

Aceasta înseamnă că ar fi disponibile numai pe BBC iPlayer, Radio 4 Extra fiind mutat la BBC Sounds, mai degrabă decât prin intermediul posturilor lor tradiționale de difuzare.

El a adăugat că cele două canale de știri ale corporației vor fi fuzionate într-unul singur.

Corporația are în prezent două rețele de știri diferite pentru publicul din Marea Britanie și din lume, iar schimbările fac parte din măsurile de economisire a costurilor, despre care BBC a spus că fac parte dintr-un plan de a crea o „organizație modernă, digitală și simplificată”.

Schimbările anunțate joi ar însemna reduceri de 200 de milioane de lire sterline pe an și reorganizarea serviciilor care acordă prioritate platformelor digitale. Posturile tv CBBC, BBC Four vor rămâne drept canale TV liniare, iar Radio 4 Extra va rămâne pe undele radio timp de cel puțin trei ani.

Trustul media va opera modificări și în ceea ce privește redacțiile locale din mai multe regiuni. 

De asemenea BBC News va deveni un singur canal de știri.

Într-o declarație, șeful BBC a spus că BBC trebuie „să evolueze mai repede și să îmbrățișeze schimbările uriașe din piața din jurul nostru. Acesta este momentul nostru să construim un BBC digital”, a spus el. 

„BBC va fi un trust dndependent, imparțial, care inovează în mod constant și care servește tuturor. O organizație media digitală proaspătă, nouă, globală, care nu a mai fost văzută până acum.”

Directorul general le-a spus personalului că prea multe resurse BBC sunt concentrate în prezent pe emisiuni, mai degrabă decât online, adăugând: „Ne îndreptăm decisiv către o lume care în mare măsură consumă conținut la cerere”.

Noul canal de știri BBC News fuzionat va însemna o singură transmisiune de 24 de ore, numit simplu BBC News, care deservește audiența din Marea Britanie și internațională și oferă cantități mai mari de conținut partajat.