De câteva zile se tot rostogolește prin online un scandal cum că nu știu câte instituții de așa zisă presă sunt cumpărate cu bani grei de partide … adică PSD - PNL. 

Vai, dar ce surpriză !!! Pe bune acum ! Adică guvernul a pompat pe față milioane de euro in așa zise campanii COVID-19 pentru ca presa să bage spaima in oameni și vin niște băieți de la Recorder care au aflat ei că guvernul pompează pe ascuns alte milioane de euro. 

Jurnaliștii de la Recorder se chinuie să educe publicul plictisit de realitate spunând in ancheta proprie că 

Partidele politice au inventat un sistem prin care cumpără presa cu bani de la bugetul de stat, trecuți prin conturile unor intermediari și livrați apoi către trusturile media. Este un pact între jurnaliști și politicieni, în care presa s-a grupat într-o singură tabără și stă cu capul plecat în fața partidelor care s-au grupat și ele într-o singură coaliție. 

Wow... o așa surpriză bombă chiar nu am mai văzut de mult.

Glumesc , evident . O să vă spun mai jos și ce înseamnă presa locală fără banii de la partide.

Rețeta este următoarea: partidele încasează sume consistente ca subvenție, peste 210 milioane de lei în 2022 (42 de milioane de euro), iar banii încasați lunar pleacă ulterior spre presă, prin intermediul unor contracte care sunt ținute la secret, scriu și jurnaliștii de la Radio Europa Liberă.

Câți bani plătesc partidele pentru susținere din partea presei ? O analiză Radio Europa Liberă ne spune că PSD a plătit aproape 40 de milioane de lei (8 milioane de euro) pentru presă și propagandă în 2021. Destinația niciunui leu nu a fost dezvăluită în mod oficial. PNL a prezentat contractele cu presa din 2021 în urma unei solicitări Europa Liberă, iar suma alocată a fost de aproape 20 de milioane de lei (4 milioane de euro).


Bun… acum, cei de la Recorder au continuat și ei analiza celor de la Europa Liberă. Au făcut un video și l-au postat online. Și au dat nume, cine și cât a primit “Cașcaval”  de la partide…. , chiar cu amenințări.

Dacă vă întrebați cum rezistă pe piață televiziuni cu “androizi” sau publicații obscure sau penibile … există un sistem. 

Două firme, Vertigo Events şi All Media, iau banii de la PSD şi PNL şi cumpără mai departe publicitate la organizaţiile de presă. Nu fac reclamă pe față ci cumpără știri pozitive. Vertigo, companie cu 2 angajaţi, a facturat în numele PSD publicitate la mai multe posturi TV: 

Antena 3 şi Antena Group - 3,1 milioane de euro 

RTV - 3 milioane de euro 

B1 TV - 850.000 de euro 

DBV Media House pentru Realitatea TV - 830.000 de euro 

Outsmart Media, pentru Aleph TV - 470.000 de euro

Digi24 - 230.000 de euro

În presa online: 

Gandul - 540.000 de euro 

Adevarul - 540.000 de euro 

Evenimentul - 395.000 de euro 

DC News - 375.000 de euro 

Stiripesurse - 350.000 de euro 

Există publicaţii care primesc bani de la Vertigo Events, lună de lună: 

Newsweek - 3.000 de euro lunar

Cotidianul - 2.000 de euro pe lună. 

Lumea Justiţiei - 1.500 de euro pe lună 

PSNews - 5.000 de euro pe lună

Cum au fost amenințati de Abonații la banii publici cei de la Recorder ? Dacă dați despre noi avem și noi o investigație despre voi. Și așa s-a și întâmplat. 

Newsweek, adică ăia cu abonament lunar, o publicație condusă de un domn Sabin Orcan, a venit, la nici 24 de ore de la materialul Recorder, cu propria investigaţie intitulată „Mogulii din umbră. Un ambasador comunist, garantat de Predoiu de la SIE - omul din spatele Recorder”, despre omul din spatele publicaţiei. Textul a fost preluat, la foc automat, de Evz, Capital, B1, Antena 3 şi Realitatea.net, toate aflate în lista publicaţiilor care primesc sume generoase de la partide.

Cei de la Recorder au explicat însă că marea investigație este o dezinformare penibilă care nu aduce nimic nou. De fapt omul din umbră nu mai face parte din proiectul inițial al proiectului.

Cum faci un subiect să dispară ?

Răspunsul este simplu, pur și simplu îl îngropi. Nu îl abordezi deloc pentru că nu ar reprezenta interes. Evident vorbim de o coaliție , o așa zisă frăție media. 

O analiză Libertatea, după o monitorizare media, a relevat că TVR 1, ProTV, Antena 1, Digi 24, România TV, Realitatea, B1, Aleph News, Euronews sau Antena 3 nu au alocat, în principalul jurnal de ştiri, nicio secundă informării sau dezbaterii felului în care îşi folosesc PSD şi PNL finanţarea publică.

Ce surpriză, nu ?

Fără bani de la oameni politici televiziunile locale sunt in faliment

Din păcate lucrurile pentru presa la nivel local sunt tragice. Timpul și multele dovezi au demonstrat că orice încercare de a face presă la nivel local este sortită eșecului dacă nu există susținere financiară generoasă. Iar o analiză mai atentă ne va demonstra că politicul este strâns legat de patronii de posturi tv locale , radio-uri, ziare sau publicații online. 

Ce-i drept unii patroni sunt mai cuminți și o să-i vezi la propriile “afaceri” prin perioada de campanie. 

Un exemplu de televiziuni dependente de banii politici este cel de la Constanta. Celebrul trust Telegraf și televiziunea Neptun TV au intrat in faliment și s-au închis după ce “patronii” au ajuns după gratii, cu ani buni de închisoare. Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Sorin Strutinsky au ajuns in atenția oamenilor legii chiar dacă își construiseră un soi de imperiu media local. Preocupați de propria libertate, oamenii au abandonat trusturile media deținute iar acestea au căzut.

Dar nu e singurul nume. Alte proiecte de la malul mării se zbate si ele si funcționează acum pe avarii, adică au doar reluări la emisiuni vechi , chiar și de doi ani. 

Litoral TV, de exemplu, a ajuns la omul de afaceri Mohammad Murad, cel ce deține lanțurile hoteliere Phoenicia. In 2020 el a candidat la funcția de primar al orașului Mangalia dar a fost acuzat că a încercat să fraudeze alegerile de către contracandidatul său, care a dat publicității mai multe înregistrări. Din luna Iulie postul emite doar reluări și nu mai are nici măcar un jurnal de știri. Oficial patronul ar vrea să mute sediul televiziunii … neoficial aproape toți angajații au fost puși să-și dea demisia. 

Dotto TV, e un alt proiect care, la rândul lui funcționează pe avarii… adică tot reluări. Spre deosebire de ceilalți, el încă difuzează un jurnal de știri.

Dobrogea TV, un alt proiect lansat cu ambiție la puțin timp după închiderea Neptun TV, s-a transformat și el în videotext și reluări. La fel, vorbele rele spun ca investițiile in proiect si oameni au scăzut considerabil. 

Jurnaliștii de la televiziunile respective au ajuns să activeze la diferite titluri online , in timp ce cei înclinați cu adevărat spre meseria asta au fugit la București.
Există presă liberă cu adevărat ?
Greu de crezut. Televiziunea de stat este sponsorizată cu bani de la guvern. Deci era greu de crezut că va aborda un subiect care sa includa sponsorizarea partidelor politice a presei obediente. Presa locala este abonata la banii primariilor sub falsa impresie ca au nevoie de bani ca sa publice stiri despre reusitele primarilor. Cum fortează ei mâna primarilor etc ? Se fac că dau în ei cu fel si fel de anchete denigratoare pentru ca mai apoi politicienii să accepte un contract de promovare. Ba chiar avem "jurnalisti" seriosi care pupa picioarele unor primari si se pozeaza cu ei pe la toate evenimentele pentru ca mai apoi să latre la uși inchise cand li se inchide robinetul la bani. Presa independenta este o gluma... ci nu pentru ca ar fi subjugata ci pentru ca s-a invatat sa faca bani.