Episcopul de Huși mai pierde un proces împotriva jurnaliștilor care au scris despre abuzurile sale sexuale cu tineri studenți

Jurnaliștii Să Fie Lumină au fost dați în judecată de Cornel Onilă, fostul episcop de Huși, filmat video cum întreține relații sexuale cu tineri studenți din cadrul seminarului teologic.

Deși nu a pățit mare lucru, ci doar a fost retras, pastrând mare parte din beneficii, ierarhul BOR, i-a dat în judecată pe jurnaliștii care au scris despre el.

Un documentar extrem de bine documentat este disponibil online la adresa https://safielumina.ro/. A fost atât de bine documentat că episcopul consideră că i s-a distrus imagine. El zice că viața lui sexuala nu e subiect de presă...  Desigur, BOR și reprezentanții săi pot să hulească femeile care fac avort sau familila netradițională. Dar tot ei, marii ierarhi BOR, au dreptul să abuzeze sexual și să întrețină relații sexuale homosexuale și să considere asta un drept privat ce nu trebuie discutart.

Cornel Onilă i-a dat în judecată pe cei de la Să fie lumină printr-o acțiune civilă în instanță.

Într-o postare pe rețeaua de socilizare Facebook, jurnaliștii au povestit ce s-a întâmplat în prima etapă a procesului și ce au stabilit judecătorii.

Prima etapă a procesului civil în care episcopul retras Cornel Onilă solicită obligarea jurnaliștilor Să fie lumină la plata sumei de un sfert de milion de euro, reprezentând daune morale pentru defăimare, s-a încheiat în favoarea noastră, cu respingerea pretențiilor formulate de ierarhul BOR.

Tribunalul București a comunicat la jumătatea lunii noiembrie conținutul sentinței civile care stabilește, în esență, că nu i-am încălcat fostului episcop ortodox al Hușilor dreptul la imagine, demnitate și reputație atunci când am publicat, în serial, o amplă investigație jurnalistică despre abuzurile sexuale sistematice produse la seminarul teologic din orașul vasluian.

La mijlocul acestei luni, episcopul ortodox retras a contestat sentința, declarând apel. Procesul civil va continua la instanța competentă, Curtea de Apel București.

Cornel Onilă consideră că, documentând și publicând serialul despre abuzurile clericale de la Huși, n-am fi îndeplinit un act de jurnalism în interes public. Credința sa e că i-am încălcat dreptul la viață privată, distrugându-i reputația și afectându-i dreptul la un proces echitabil, prin înlăturarea prezumției de nevinovăție (n.r. - ca urmare a investigației Să fie lumină, Onilă este trimis în judecată pentru infracțiuni la viața sexuală).

Vrea să-i plătim daune morale (250.000 de euro), dar și să ștergem toate articolele publicate, simultan cu publicarea altor articole în care să prezentăm scuze. Vrea, de asemenea, să nu mai avem dreptul de a mediatiza în vreun fel desfășurarea procedurilor judiciare care îl vizează. Onilă dorește practic să devină invizibil, considerând că poziția sa proeminentă în societate (pe care și-o păstrează conform statului BOR) ar trebui să-l ocrotească, să-i asigure un regim special și să-l scutească de neplăcerile examinării publice a faptelor sale.

Tocmai pentru că odiseea întâmplărilor investigate de Să fie lumină are și această ramificație procesuală, cu un personaj puternic din Biserică încercând să închidă ochii și să astupe urechile societății prin chemarea în judecată a unor jurnaliști care scriu despre el, considerăm că e fundamental să prezentăm public felul în care justiția română se raportează la astfel de pretenții civile.

Cele 23 de pagini ale sentinței de la fond reprezintă o primă interpretare formală a mijloacelor și scopurilor investigațiilor noastre despre "secretele chiliilor" de la Huși, acolo unde doi călugări cu rang înalt din Biserica Ortodoxă Română și-au folosit în mod abuziv pozițiile clericale spre a-și satisface poftele sexuale, într-un joc nebun de putere care a schilodit destinele unor elevi lăsați fără apărare de toți factorii responsabili - de școală, de Biserică, de comunitate și chiar de propriile familii.

Credem că este de maxim interes public ce spune justiția că au voie sau nu au voie să facă niște jurnaliști care documentează subiecte extrem de sensibile, aflate inerent la intersecția a două valori constituționale: demnitatea persoanei și libertatea de exprimare.

Democrația românească depinde și de astfel de circumstanțe și interpretări judiciare - iar sentința dispusă acum, în procesul civil care ne-a transformat în pârâți reclamați pentru defăimare de Cornel Onilă, e un prilej să constatăm cât de fragilă sau de zdravănă este societatea în ansamblul ei (în condițiile în care presa de investigație există tocmai ca mijloc de informare, dar și de control democratic).

Nu au fost dese ocaziile recente în care am avut prilejul să conchidem, ca jurnaliști români, că justiția autohtonă protejează dreptul presei de investigație de a-și face, fără teamă, meseria. În anii din urmă, mai multe redacții au fost condamnate în instanțele naționale pentru că ar fi încălcat limitele libertății de exprimare. Chiar dacă în majoritatea situațiilor sentințele definitive le-au fost într-un final favorabile, respectivele redacții au fost forțate să treacă prin ani tensionați, marcați de procese civile cu epilog imprevizibil. Nu suntem feriți nici noi, la Să fie lumină, de acest fel de stres.

Totuși, motivând sentința dispusă în primă instanță în procesul intentat de Cornel Onilă, Tribunalul București confirmă, la virgulă, temeinicia investigațiilor noastre: nici măcar una din pretențiile formulate de reclamant împotriva colectivului Să fie lumină nu e considerată validă, judecătorul de caz demontând metodic ideea că am fi publicat pentru a-l defăima pe ierarhul BOR.

Ce spune, așadar, hotărârea judecătorului care a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de Cornel Onilă împotriva noastră? Punctăm mai jos câteva aspecte pe care le considerăm esențiale.

Fie și numai pentru că rândurile următoare există de-aici înainte, 2022 a fost un an tolerabil.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului pune informarea publicului mai presus de eventualul disconfort pe care l-ar resimți persoana vizată de un reportaj incomod.

Cu privire la buna credință și la crearea unei dezbateri de interes general, se constată din analiza ansamblului serialului jurnalistic că este tratată situația presupuselor victime și anchetarea temeinică a unor sesizări și plângeri. Se observă, mai ales în episoadele de reconstituire judiciară, o preocupare de ansamblu privind situațiile victimelor, în acest sens fiind edificatoare declarațiile unor foști elevi care se referă la faptul că "eram doar un copil" sau "toți au știut și nimeni nu m-a protejat".

Nu se poate spune că pârâții au efectuat afirmații după bunul lor plac, documentarea reportajului fiind rezultatul unui efort de investigare întins pe o perioadă mare de timp și pe un areal deloc neglijabil reprezentat de majoritatea județelor din Moldova și de București.

S-a căutat obținerea unor surse cât mai apropiate de epicentrul evenimentelor, orașul Huși. Baza factuală este consolidată de cercetarea dosarului de șantaj DNA și de analizarea rechizitoriului din dosarul PCA Iași, rezultând că reportajele au fost publicate după efortul și grija pârâților de a obține surse cât mai diverse din sfera categoriilor implicate în evenimente - elevi, părinți, personal clerical și didactic.

Obținerea pe surse a unor acte de procedură dintr-un proces penal nu atrage automat caracterul ilicit al discursului jurnalistic, atât timp cât reportajele sunt în acord cu o nevoie socială imperioasă de informare publică referitoare la evenimente care, dincolo de relevanța penală, au o încărcătură socială semnificativă. Jurisprudența CEDO nu doar că nu sancționează utilizarea de către jurnaliști a unor surse pentru documentarea unor investigații, dar chiar protejează confidențialitate acestor surse și interzice orice sancțiune care ar constitui un mijloc de presiune pentru divulgarea lor. În aceste cauze se recunoaște presei un rol de informare și de control.

Autorii articolelor nu dau ca unică soluție condamnarea definitivă a reclamantului. Nemulțumirea jurnaliștilor pârâți se referă la împrejurarea neluării unor măsuri din momentul în care au existat sesizări și plângeri. Nimeni nu a anchetat temeinic acuzațiile efectuate de către elevi și de pedagogul Didina Brănici: nici Parchetul, nici Biserica, nici instituțiile descentralizate din domeniul educației, care de asemenea aveau drept de tutelă asupra seminarului de la Huși.

Preocuparea din articolele criticate de reclamant este în sensul creării unor anticorpi instituționali, atât în plan canonic, cât și laic, astfel încât o persoană care se pretinde victimă a unui abuz să nu fie plasată într-o situație de vulnerabilitate, ci sesizarea să îi fie în mod real ascultată și verificată temeinic.

În prezenta cauză, se constată că reclamantul ocupa o funcție clericală extrem de înaltă. Împrejurarea ocupării unei funcții importante justifică preocuparea jurnaliștilor în analizarea activității sale și a tuturor aspectelor, chiar de viață privată, în legătură cu exercitarea funcției, sub rezerva de a se respecta bineînțeles condiția consistenței subiectului, adică să corespundă unei dezbateri reale și necesare pentru public. (…) Date fiind funcția și notorietatea reclamantului, chiar acesta prezentându-se în cererea de chemare în judecată ca demnitar, fapta pârâților de a scrie despre evenimentele de la Huși nu e ilicită atât timp cât ceea ce se are în vedere este modul de exercitare a funcției de episcop.

Nu poate fi privit ca un subiect superfluu și lipsit de interes, pentru societate și pentru rudele elevilor, modul în care sistemul educațional se raportează la eventualitatea ca aceștia să fie victime și dacă se iau măsuri de anchetare temeinică măcar atunci când posibile abuzuri ajung în discuția publică. (…) Înfățișarea acestor elemente, care atrag în mod evident interesul public, justifică și consultarea pe surse a unui rechizitoriu, pentru întregirea informațiilor relevante obținute prin investigația jurnalistică.

Astfel cum s-a arătat, aceste informații au fost obținute în condiții de maximă reticență a persoanelor intervievate, majoritatea refuzând să dea declarații. Or, de vreme ce acest subiect nu se rezumă la divertismentul publicului, ci aduce în atenția societății necesitatea de protecție a elevilor, apare ca întemeiată consultarea pe cale neoficială a rechizitoriului, pentru consolidarea faptelor cu declarații date în cadrul unei proceduri oficiale.

Junaliștii Să fie Lumină se așteaptă ca anul 2023 să fie încă un an de-a lungul căruia va continua procesul civil în care un ierarh BOR (cu statut de episcop retras) le cere un sfert de milion de euro pentru că au îndrăznit să scrie despre el.

Este dreptul lui legal. Noi ne vom apăra în continuare - asumându-ne, de bună seamă, și cheltuielile deloc neglijabile de timp și bani la care statutul de "pârâți" ne obligă. 

Motivarea Tribunalului București, de la faza de fond a procesului, ne ajută să ținem drumul drept și să ne simțim fie și un pic mai protejați când facem jurnalism în interes public. E, până la urmă, un câștig pentru toată societatea.

Mulțumim celor care ne citesc și ne sprijină financiar. Parte din donațiile publicului ne acoperă inclusiv cheltuielile cu această saga judiciară.

Să fie lumină este un proiect de investigații jurnalistice finanțat de cititori, prin donații. Jurnaliștii precizează însă că ei pot documenta și publica doar dacă dispun de resursele necesare. Ei cred că le vor avea cât timp publicul va considera că e important să știe cum funcționează instituțiile de cult din România.

Subiectele documentărilor noastre sunt într-atât de sensibile încât ne pot aduce și în situația de "pârâți", în cadrul unor procese civile. Depindem, și din acest punct de vedere, de comunitatea din jurul nostru, adică de cei care donând asigură existența proiectului Să fie lumină, inclusiv prin a ne da posibilitatea să ne apărăm în justiție, - concluzionează jurnaliștii Să fie Lumină.

URMĂREȘTE ȘI