Dance FM

Postul de radio DANCE FM, parte din grupul RCS-RDS (Digi România), a obținut prelungirea licenței cu încă 9 ani de zile de la CNA.

Cu frecvențe în București, Cluj și Târgu Mureș, postul Dance FM este disponibil, de asemenea, în rețeaua de televiziune prin cablu din toată țara.

Conform unui anunț al postului, peste 50.000 de oameni pornesc zilnic radioul pe Dance FM, rezultate relevate de cele mai recente date din studiul de audiență radio, realizat în perioada 2 mai - 13 august 2023 de către IMAS - Marketing și Sondaje SA și Mercury Research S.R.L.

Fondat în 2011, Dance FM difuzează show-uri de la DJ precum Armin van Buuren, Tiesto, Claptone, Nora en Pure, Jamie Jones, Meduza. 

În această toamnă postul va avea și o noua grilă care va cuprinde show-uri cu DJ-i internaţionali precum Don Diablo, Kevin McKay, DJ-ul din Chile Francisco Allendes şi DJ-ul român din Satu-Mare Andor Gabriel.

„Vom aduce câteva show-uri noi ale DJ internaţionali pe care i-am văzut şi la Untold şi la alte festivaluri”, a precizat într-o şedinţă CNA, Marius Onuc, managerul Dance FM.