NaradiX, TVR și Fundația Bosch România fac din nou echipă pentru a susține elevii la Evaluarea Națională și pentru a-i premia pe cei mai studioși .

Toate cursurile de limba română și matematică oferite de programul Teleșcoala – ce se difuzează la TVR 2 – vor fi disponibile și pe Naradix, împreună cu o serie de testări necesare în evaluarea cunoștințelor pentru elevii de clasa a VIII-a. Proiectul este realizat cu sprijinul și implicarea Fundației Bosch România.

Printr-un parteneriat comun între organizația Narada, TVR și Fundația Bosch România, educația devine mult mai accesibilă pentru elevi. Astfel, cu sprijinul Fundației Bosch, o serie de profesori din întreaga țară filmează conținut interactiv, adaptat noilor generații de elevi, ce este difuzat pe TVR 2, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 15:30. Principalele subiecte tratate la Evaluarea Națională la limba română și matematică sunt dezbătute pe larg în emisiunea tv. Toate aceste cursuri se vor regăsi și pe NaradiX, împreună cu teste ce evaluează cunoștințele elevilor.

În plus, toți elevii care intră pe platformă la finalul fiecărui calup de lecții și testări sunt recompensați cu naradini, monede virtuale cu care își pot cumpăra o mulțime de obiecte din shop-ul platformei. Andreea, o elevă din Satu Mare, a fost una dintre cele mai harnice și studioase eleve, care a câștigat un laptop după ce a parcurs și rezolvat cele mai multe cursuri de pe NaradiX din programul Teleșcoala. Ea se pregătește asiduu pentru Evaluarea Națională și promite că va fi un concurent de luat în serios în acest sezon, mai ales că în prezent se află în clasa a VIII-a și are o motivație și mai mare pentru a învăța. 

„Când am lansat NaradiX, aceasta a fost prima platformă cu ajutorul căreia elevii puteau recupera materia pierdută în pandemie. Nu mică ne-a fost surprinderea să vedem că după doi ani de la momentul școlii online, copiii o folosesc în continuare și au transformat-o în profesorul lor personal. Care îi ajută să recapituleze lecția predată la clasă sau îi pregătește atunci când au nevoie să aprofundeze materia. Faptul că în prezent se pot pregăti și mai intens pentru primul cel mai important examen din viața lor, urmând cursurile Teleșcoala de pe NaradiX, mi se pare un mare plus pentru această generație. Care nu mai e nevoită să alerge după culegeri și să caute resurse pentru a învăța, așa cum făceau cei din generația mea. Iar felul în care le sunt explicate noțiunile în lecții video, adaptate nevoilor lor și premiile puse la bătaie pentru cei mai harnici, mă determină să privesc din nou în timp și să mă întreb ce am fi putut realiza noi cu atâta tehnologie dacă ne-ar fi fost disponibilă”,  declară Raluca Jianu, CEO Narada.

La rândul său, Simona Beldiman, Director Executiv Fundația Bosch România, precizează că: „Ne bucură să continuăm acest parteneriat tripartit pentru al doilea an școlar consecutiv. Am pornit la drum împreună, conștienti fiind că mediul digital influențează procesul de învățare pentru generațiile de azi. NaradiX este o platformă de tip open source care le permite elevilor să învețe în ritmul lor, să acceseze cursurile Teleșcoala ori de câte ori doresc, să își teste cunoștințele asftel încât să afle în timp real care este nivelul cunoștințelor acumulate. Mai mult, este clar pe placul elevilor, întrucât există un sistem de recompensare de timp gamification.”  

Statistici, date: 

Conform studiului PISA, 5 din 10 elevi de 15 ani au competențe matematice, respectiv în domeniul științelor, sub nivelul minim de performanță, adică nu pot utiliza gândirea logică în situații cotidiene sau nu pot explica fenomene sau procese științifice familiare. 

4 din 10 elevi, tot de 15 ani, au competențe de lectură sub nivelul minim de performanță definit de PISA, adică citesc un text și nu pot formula ușor concluzii.

În 2021, rata de absolvire a gimnaziului a fost de doar 66%, fiind cea mai mică rată din ultimii 17 ani, potrivit Ministerului Educației.

În 2022, numărul mediilor peste 5 s-a situat la un maxim absolut față de ultimii 10 ani, depășind un procent de 82,0%.

Ce spun reprezentanții TVR


Emisiunea produsă integral de Televiziunea Română, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, a debutat într-un decor modern şi cu lecţii interactive, adaptate cerinţelor actuale.

„Teleşcoala” oferă celor aflaţi în anul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională posibilitatea de a păstra contactul cu materiile de învăţământ la care vor susţine examen, dar şi cursuri în premieră. Astfel, sezonul cu numărul opt al emisiunii aduce, ca noutate, lecţiile de "Educaţie financiară". Din această toamnă, echipei i se alătură cunoscutul profesor al Academiei de Studii Economice Adrian Mitroi, care va prezenta noţiuni economice pe înţelesul tuturor, în fiecare vineri, de la ora 15:00.

Despre ceea ce a pregătit echipa „Teleşcoala” pentru noul sezon al emisiunii, dar şi despre varietatea cursurilor pe care le oferă a vorbit Sînziana Miloşoiu, producătorul emisiunii.

Ce vă doriţi de la noul sezon?

Avem o echipă foarte bună de profesori, împreună cu care ne dorim să fim de folos cât mai multor elevi care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională, dar şi telespectatorilor de toate vârstele care vor să înveţe o limbă străină (engleză, franceză, germană, spaniolă şi... japoneză). Unicat în audiovizualul din România, vinerea, o dată la două săptămâni, avem "Limba semnelor române". Aceste cursuri sunt dedicate tuturor celor care consideră că o comunitate culturală și lingvistică ca cea a surzilor are dreptul de a comunica în limba maternă, recunoscută oficial în România din 2020.

Cu ce noutăţi ne întâmpină „Teleşcoala”?

Sezonul cu numărul opt al emisiunii „Teleşcoala” aduce, ca noutate, cursuri de "Educaţie financiară". Îl avem în echipă, din acestă toamnă, pe cunoscutul profesor de la Academia de Studii Economice, Adrian Mitroi, care va prezenta noţiuni economice pe înţelesul tuturor. Vă aşteptăm vinerea, de la ora 15.00, să aflaţi despre: dobânzi, credite, trucuri de economisire, investiţii durabile şi profitabile.

Cum îi provocaţi pe elevi să vă fie alături?

Parteneriatului strategic cu Ministerul Educaţiei i-am adăugat, din luna martie, colaborarea cu Asociaţia Narada, care are ca scop dezvoltarea şi promovarea emisiunii Teleşcoala. Încă de sezonul trecut, fiecare lecţie este însoţită de un test, pe care elevii îl pot rezolva pe platforma Naradix. Îşi verifică, astfel, cunoştinţele, dar pot fi şi recompensaţi cu premii.

DESPRE TELEŞCOALĂ

Emisiune de tradiţie, „Teleşcoala” a debutat în grila TVR 2 la începutul anilor '70 şi, timp de un deceniu, a fost urmărită de generaţii de elevi.

„Teleşcoala” a revenit, la TVR 2, în 16 martie 2020, odată cu instituirea stării de urgență cauzată de pandemie, care a închis școlile. Timp de cinci sezoane, au fost programate cursuri care le-au oferit elevilor aflaţi în pragul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat posibilitatea de a păstra contactul cu materiile la care susţin examen.

Şi în noul sezon „Teleşcoala” vor continua lecţiile de limba și literatura română și de matematică pentru elevii claselor a VIII-a. La acestea se vor adaugă cursurile de limbi străine: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană și, în premieră, japoneză. De la declanșarea războiului din Ucraina, gândul de a ajuta țara vecină s-a regăsit și la "Teleșcoala". Proiectul consacrat elevilor s-a extins şi în spațiul alocat emisiunii “Teleșcoala” a fost dedicate lecții de limba română pentru refugiații ucraineni aflaţi pe teritoriul ţării noastre.