Denisa este o fetiță în vârstă de 6 ani. Provine dintr-o familie de patru membri. Mama, cu probleme mentale, tatăl, bolnav de epilepsie, o soră mai mare, cu mici probleme și ea. Viața lor a fost mereu o provocare. 

Greutățile, nevoile și boala i-au însoțit mereu. La începutul căsătoriei mama era sănătoasă și o femeie cu școală. Dar încet au apărut probleme. Ei au locuit într-un bloc vechi, deconectat de la utilități. Condițiile au fost grele, familiile lor nu i-au ajutat, pentru că nu au aprobat căsătoria. Tatăl s-a străduit cât a putut să asigure o pâine familiei sale și muncea cu ziua, oriunde era nevoie de el. Cele două camere în care stăteau aveau mucegai, lumină de la niște becuri cu baterie, oale și găleți cu apă cărată de la un vecin. 

Soarta a fost și mai rea, pentru că au fost dați afară și de acolo. O familie din apropiere le-a oferit o locuință provizorie, în casa veche de pe terenul unde își construiesc o altă casă. Dar viitorul lor este nesigur deoarece prima se va dărâma după terminarea lucrărilor. Nu au unde merge, banii din ajutoare, alocație și pensia de handicap îi țin doar pe linia de plutire. Frigul, foamea, nesiguranța, crizele de epilepsie, cearta și supărarea, toate sunt copilăria Denisei, o fetiță isteață, dar greu încercată. Inclusiv de cei din jur. 

De multe ori ceilalți copii o marginalizează, din cauza hainelor, din cauza faptului că e tunsă de părinți și a altor aspecte ce țin de aparență. Denisa și familia ei au nevoie de ajutor. Au nevoie de îndrumare, tratament, o casă, lemne, hrană, haine. Înțelegere!

Denisa este doar unul dintre copiii care vin la școală pentru că au condiții mult mai bune decât acasă. Însă și școala ei, ca și alte școli din România, are nevoie de sprijin, reparații, tehnologie și programe de învățare moderne. Pentru ea și pentru alți 30 de mii de copii organizația Narada a demarat campania „Împreună pentru școala noastră” din dorința de a le oferi toate instrumentele necesare pentru a avea încrederea că pot reuși să-și construiască viitorul mult visat.

Campania se derulează pe parcursul a două luni, timp în care oamenii sunt îndemnați să doneze pentru ca cele 60 de școli din care provin acești copii să-și poată rezolva urgențele. Fiecare dintre cele 60 de școli înscrise în campanie are câte o alertă legată de siguranța elevilor, inovație, digitalizare sau eficiență energetică, înscrisă pe HartaEdu, iar prin intermediul acestei campanii își dorește să strângă banii necesari pentru rezolvarea ei. Campania va avea ca instrument major de fundraising organizarea târgului „Împreună pentru școala noastră” pe data de 18 decembrie, concomitent în cele 60 de școli.

30 de mii de elevi împreună cu profesorii și părinții lor se pregătesc încă de pe acum, confecționează obiecte ce vor fi licitate la târg, adună idei creative și promovează campania în comunitate. La nici două săptămâni de la debutul campaniei, Școala Gimnazială Buhuși se apropie deja de targetul de bani pe care și l-a impus pentru amenajarea curții școlii și construirea unui spațiu de învățare outdoor, devenind astfel reper pentru celelalte școli înscrise în campanie.

Oricine vrea să se implice în campanie, poate intra pe hartaedu.ro/targ, să verifice ce școli participa la târg și să doneze. Cu o donație de 5 euro pe lună, alerta școlii alese este tot mai aproape de a fi rezolvată.

Târgul „Împreună pentru școala noastră” se află la a doua ediție. Anul trecut, înainte de Crăciun, 25 de școli din țară au organizat evenimentul cu sprijinul Narada în aceeași zi și la aproximativ aceeași oră. Mobilizarea a fost exemplară iar, la final, din vânzarea obiectelor realizate de copii, părinți și profesori, s-au strâns aproape 100 de mii de euro. Narada a dublat această sumă cu sprijinul partenerilor Bergerat Monnoyeur și Ipso Agricultură, care susțin și ediția din acest an și astfel, în 2023, au fost rezolvate toate cele 25 de alerte listate de aceste școli anul trecut. Ediția de anul trecut a înregistrat peste 21 de mii de vizitatori, 50 de mii de obiecte au fost donate, 70 de sponsori locali s-au implicat în campanie și 24 de persoane publice au susținut cauza școlilor.

Statistici, date:

●                În ultimii 10 ani, 11 instituții de învățământ din România s-au prăbușit peste elevi, la ore.

●                În 2023, 35% din instituțiile de învățământ nu au autorizație de securitate la incendiu.

●                Numai în 11 județe din România, numărul școlilor care au rețele electrice mai vechi de 20 de ani se ridică la 1160. Dintre acestea, aproape 100 reprezintă un real pericol pentru elevi. Față de 2022, numărul școlilor cu toalete în curte nu s-a modificat deloc. În continuare sunt aproximativ 200 de școli care nu au grupuri sanitare în interiorul școlilor.