Într-un comunicat de presă postat pe site-urile posturilor sale dar și a unei știri difuzată în cadrul jurnalelor de știri, grupul media Clever Media Network, care deține posturile de televiziune Prima TV, Prima Sport, Prima News, Profit News, Agro TV s.a. reacționează dur cu privire la campania de denigrare a postului Realitatea Plus. 

Iată cum arată comunicatul grupului:

Ţinând cont de repetatele abateri, de multiplele sancţiuni şi de felul în care postul Realitatea Plus înţelege să-şi desfăşoare misiunea de a informa publicul şi de a respecta drepturile celor pe care-i acuză, firma Clever Media Network (CMN)  solicită public CNA retragerea licenţei audiovizuale şi suspendarea emisiei postului Realitatea Plus pentru acuzaţiile fără dovezi făcute în emisiunea Culisele statului paralel din 22 noiembrie orele 18:00 - 19:30.

În timpul acestei emisiuni, fără a cere un punct de vedere, fără a verifica acuzaţiile şi fără a prezenta vreo dovadă, realizatoarea şi invitaţii din platou au adus grave acuzaţii, cu prejudicii de imagine, firmei şi acţionarilor CMN. 

Timp de aproape 90 de minute s-au derulat pe ecran acuzaţii extrem de grave, unele penale, fără să fie prezentată măcar o singură dovadă, toate fiind minciuni şi calomnii. CMN respinge aceste acuzaţii, considerându-se grav prejudiciată de toţi cei care au făcut afirmaţii fără dovezi şi fără acoperire în timpul emisiunii. 

Faptul că o tranzacţie legală, încheiată între două entităţi private, dintre care una este din grupul nostru, ajunge să fie obiectul unor acuzaţii halucinante, nereale şi fără vreo bază reală, reprezintă un lucru extrem de grav pentru mediul de business din România, pentru cei care încearcă să-şi desfăşoare onest activitatea în această ţară şi pentru presa românească.  Din aceste considerente şi ţinând cont de repetatele abateri de la deontologia profesională şi de la regulile pe care trebuie să le respecte un post de ştiri, reguli cu care au fost de acord atunci când au primit licenţa audiovizuală, firma CMN cere în mod public public CNA să-şi exercite atribuţiile de garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale si să retragă licenţa audiovizuală/să suspende emisia postului Realitatea Plus.

După ce decizia de oprire a emisiei, pentru 10 minute, a fost confirmată printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, CNA trebuie să analizeze cu celeritate dacă acest post mai poate continua să-şi susţină acuzaţiile mizerabile, în spaţiul public, în condiţiile în care postul Realitatea Plus a primit în ultimii 5 ani sancţiuni de peste 850.000 lei din partea CNA.  

Precizăm că CMN susţine libertatea presei, a jurnaliştilor şi orice formă de organizare care susţine dezvoltarea presei din România. CMN nu poate susţine însă grupurile care sunt construite pentru şantaj, calomnie şi care aleg să nu respecte un minim de deontologie profesională. Este de neconceput ca societatea românească şi statul român să tolereze astfel de construcţii media care nu-şi plătesc taxele, intră în faliment, îşi însuşesc fraudulos mărci deţinute de alte entităţi şi a căror scop final este denigrarea şi şantajul, mai ales că toate aceste acţiuni denigratoare au fost făcute în mod repetat, ostentativ şi în totalul dispreţ al legii, fapt care duce la o slăbire treptată a încrederii în instituţiile statului, poate chiar la o disoluţie a Autorităţii Statului Român. 

Este evident faptul că întreaga campanie de denigrare şi calomnie îndreptată împotriva noastră este iniţiată şi susţinută inclusiv financiar de către anumite entităţi care ar face orice să oprească achiziţia Telekom Mobile de către o Companie Românească. Suntem siguri că managementul local al acestor entităţi nu are niciun fel de mandat de la sediul central pentru asocierea cu presa de tip şantajist.

Pe de altă parte, prezentatoarea Anca Alexandrtescu de la Realitatea Plus a scris, după acest comunicat, ca asta este: "O altă dovadă a faptului că deranjăm foarte tare și că reușim să aducem in fata dvs subiecte pe care alții nici nu îndrăznesc să le aducă este reacția comunistoidă rusofilă a celor de la trustul Prima TV, trust concurent  de pe piață, care și-au permis să trimită către CNA o cerere prin care solicită ridicarea licenței Realitatea PLUS. Asta dovedește încă o dată că îngrijorarea exprimată ieri, nu am făcut nicio acuzație, ci ingrijorări vizavi de posibilitatea ca aceste personaje sunt într-o încrengătură cu grupul de la Cluj până în gât, dar si cu serviciile secrete, vor putea pune în pericol atât alegerile din anul următor cât și politica din România prin influența pe care ar putea să o aibă în urma achiziției unei companii de telefonie, având în același grup anturaj si celelalte instituții care controlează media și pot să scoată din grilă oricând un post de televiziune.

Isteria lor dovedește încă o dată că noi avem dreptate. Am spus foarte clar că am preluat ancheta de la Liviu Alexa, alături de care sunt și eu, alături de Clubul de Presă.

Am senzația că oamenii aceștia se cred poate în Rusia, Coreea... Să ceri unei instituții a statului să ridice unui post de televiziune că a îndrăznit să preia o anchetă și să ridice în spațiul public un subiect care ar putea să reprezinte și o chestiune de siguranta națională. Nu o spun eu, ci președintele Consiliului Concurenței, care a anuntat că vor investiga această achiziție și o vor analiza la începutul anului viitor. 

Cu mult, cu foarte mult tupeu, cei despre care am vorbit aseară, că patronii (Clever Media, n.r.) își doresc să cumpere Telekom, am prelulat ancheta de la Liviu Alexa de la Cluj, între timp ei au trimis un comunicat de presă și, cu mult tupeu, au cerut celor de la CNA să retragă licența Realitatea PLUS.

[...]

Lucrul pe care l-am făcut aseară a fost să atragem atenția asupra unei chestiuni de siguranță națională, lucru pe care l-a confirmat chiar ieri șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care a spus ca investighează această achizitie. Eu am preluat această anchetă jurnalistică de la Liviu Alexa și am atras atenția asupra pericolului unui posibil monopol. (...)

Si Bogdan Chirițoiu , președintele Consiliului Concurenței, a declarat pentru HotNews că o decizie va fi luată în anul viitor: Am primit documentația referitoare la intenția Quantum Projects SRL de a prelua Telekom Romania. În perioada următoare vom analiza în ce măsură se poate realiza această tranzacție și cum afectează concurența pe piață. Vom lua o decizie, cel mai probabil, la începutul anului viitor. În plus, trebuie avut în vedere că este un domeniu strategic și, ca urmare, Comisia pentru Examinarea Investițiilor va face o analiza din punct de vedere al securității”, a afirmat Anca Alexandrescu, joi seară, la Culisele statului paralel. "