nora

„Nora”, unul dintre cele mai importante texte din dramaturgia universală revine în repertoriul Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, de data aceasta într-o viziune regizorală modernă, inedită şi extrem de aplaudată, în regia semnată de Chris Simion-Mercurian. Premiera oficială a spectacolului, va avea loc joi, 25 ianuarie, ora 19, la Sala Atelier a Teatrului Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti.

Spectacolul face parte din SPIRIT GRIVITA 53, proiect ce susţine demersul ”GRIVITA 53 - primul teatru construit împreună” finanţat din granturile SEE 2014-2021, fonduri nerambursabile în cadrul programului RO-CULTURA.

Cu ocazia premierei vor fi în sală şi partenerii norvegieni ai iniţiativei Griviţa 53, Fundaţia Ringebu Prestegard şi Ellen Horn, una dintre cele mai iubite şi admirate personalităţi culturale din Norvegia, actriţă, regizor, fost ministru al culturii, directoare a Teatrului Naţional din Oslo şi a Festivalului Ibsen. Ellen Horn va susţine pe 25 ianuarie şi un master class pentru tinerii actori pe tema „Toate suntem surorile Norei”.

Noua punere în scenă se bazează pe un demers regizoral original care o are pe Irina Movilă în rolul titular, alături de Ioan Andrei Ionescu, Şerban Pavlu, Amalia Ciolan, Mihai Munteniţă, Bianca Marinescu, Geo Vişan, Robert Herea. Scenografia este semnată de Maria Miu, coregrafia de Ioana Marchidan, light design Alin Popa şi muzica originală creată de Călin Ţopa.


 ”Nora" este o coproducţie Teatrul Naţional I.L.Caragiale – Fundaţia Calea Griviţei şi Asociaţia Culturală Griviţa 53, co-finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

„M-am întors în sala unde am debutat, sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti. Au trecut 20 de ani ca o respiraţie. De această dată întâlnirea este pe un text major al unui clasic pe care-l montez în premieră: Nora sau varianta feminină a lui „Hamlet” cum este considerat în breasla noastră. Deşi este scris acum aproape 150 de ani, îşi păstrează forţa unui manifest, iar Henrik Ibsen rămâne de departe un dramaturg modern şi necesar. NORA nu este doar o poveste despre o relaţie de dragoste abuzivă, ci este o demonstraţie axiomatică a faptului că omul are nevoie de minciună pentru a trăi. Până când? Care e limita? Cine o stabileşte? Societatea? Prejudecăţile? Nevoia de adevăr a sinelui? În spatele a tot ceea ce a scris Ibsen există o îndrumare sau o încurajare de a fi mai bun şi de a deveni conştient de propria-ţi identitate ca individ. Omul are puterea de a hotărî pentru sine şi este responsabil pentru tot ce se întâmplă în viaţa sa. Omul este mai presus de societate şi are libertatea să lupte pentru salvarea sa. Nora este un text iconic care mi-a permis construcţia unui univers extrem de fragil, special, vulnerabil, actual în care veţi putea intra începând cu sfârşitul acestei luni.”, a mărturisit Chris Simion – Mercurian.

CHRIS SIMION–MERCURIAN este absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti, secţia teatrologie (2000) şi regie teatru (2005). A publicat zece cărţi, printre care Ce ne spunem când nu ne vorbim, 40 de zile, Care dintre noi, În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la Mine, Imperativele adolescenţei.

Chris Simion–Mercurian este una dintre cele mai vocale şi iubite artiste din generaţia sa, o personalitate creatoare, originală, inovativă, un spirit viu, explorator, care s-a impus în cultura contemporană prin curaj, forţă, pasiune şi moralitate. Deşi este recunoscută atât naţional, cât şi internaţional şi deţine câteva premii care ar fi putut să îi încurajeze aroganţa, Chris îşi păstrează modestia şi îşi cultivă neîncetat smerenia. Este un om conectat la Univers, un om al unei ere care ar putea începe.

A regizat peste 40 de spectacole de teatru, printre care Oscar şi tanti Roz, Domnul Ibrahim şi Florile Coranului, Copilul lui Noe după Eric Emmanuell Schmitt, Maitreyi după Mircea Eliade, Scaunele de Eugene Ionesco, Dragostea durează 3 ani după Frederic Beigbeder, Copilul divinşi Cu ce vă servesc? după Pascal Bruckner, Mecanica inimii după Mathias Malzieu, Cineva are să vină de Jon Fosse şi multe altele. A iniţiat Festivalul de teatru independent UNDERCLOUD, ajuns la cea de a XVI-a ediţie. A demarat proiectul Griviţa 53 (www.grivita53.ro), de construire a primului teatru privat de la zero.

A debutat şi în cinematografie, regizând primul său film - eseu, Care dintre noi, bazat pe propria experienţă în lupta cu cancerul şi este activă în susţinerea femeilor care trec prin acest diagnostic oncologic alături cu Asociaţia R.O.Z.