Profesorii din toate ciclurile de învățământ din România își pot testa nivelul de digitalizare și alcătui o listă de dorințe cu echipamentele necesare pentru a avea o clasă digitală, folosind platforma online a celor de la Profesori in online, cu scopul de a-și pregăti propriul parcurs profesional. 

Instrumentul este dezvoltat de către „Profesor în Online”, program de formare de competențe digitale ale profesorilor din România cu acoperire națională, lansat în 2020 de către Digital Nation, organizație care are ca misiune accelerarea transformării digitale și ale cărei eforturi se îndreaptă către schimbarea modului în care oamenii învață. Până acum, „Profesor în Online” a organizat 7 ediții ale programului, în cadrul cărora au participat peste 40.000 de profesori, cu o rată de promovabilitate de peste 85%.

Lansarea platformei vine în contextul în care Ministerul Educaţiei a anunțat că va aloca 80 de milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru formarea a peste 100.000 de cadre didactice în dezvoltarea competenţelor-cheie pentru pedagogie digitală, prin programul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”. 

România se situează pe ultimul loc în Europa la abilitățile digitale, arată ediția 2022 a Indicelui economiei și societății digitale (DESI).

„Consider că este foarte important ca fiecare profesor să-și definească propriul parcurs profesional și să aibă resursele necesare pentru a face acest lucru. Platforma poate fi un instrument de reflecție și autoevaluare a competențelor de pedagogie digitală raportată la nivel european. Este important să știm unde ne aflăm ca să vedem unde putem ajunge”, spune Paul Apostol, fondator Digital Nation.

Platforma are două componente: 

Testarea nivelului de digitalizare, care include un instrument de autoevaluare conceput pe baza modelului SELFIE for Teachers (Self-reflection on Effective Learning by Fostering the use of Innovative Educational technologies), dezvoltat de Comisia Europeană, care îi ajută pe profesori să își formeze o imagine de ansamblu asupra gradului actual de digitalizare în contextul profesional. 

Profesorul va parcurge 6 secțiuni: utilizarea în activitatea profesională, resursele digitale, predarea și învățarea, evaluarea, capacitatea elevilor și facilitarea dobândirii de competențe digitale de către elevi. La final, va primi un scor pentru fiecare secțiune, cuprins între nivelul A1 și C2 și, astfel, profesorul va ști ce poate îmbunătăți. 

Catalogul de digitalizare a clasei: profesorul va putea să își alcătuiască o listă de dorințe care va putea fi finanțată din fonduri europene, adică să își proiecteze o imagine ideală despre cum poate arăta clasa digitală. Va putea alege dintr-o listă de echipamente, dar și instrumente educaționale, iar la final va primi pe e-mail un document cu alegerile făcute pentru consultări viitoare.

„Prin acest demers, ne propunem să adaptăm curriculum-ul Programului de Formare Națională pentru a răspunde cât mai bine nevoilor profesorilor, atât în ceea ce privește dezvoltarea competențelor lor, cât și în ceea ce privește necesitățile de echipamente hardware și software. Cu cât avem mai multe răspunsuri, cu atât cursul va deveni mai relevant și potrivit direcției de dezvoltare profesională a dascălilor”, adaugă Paul Apostol. 

Programul național „Profesor în Online” este cel mai mare program de dezvoltare de competențe digitale ale profesorilor din România, care pregătește cadrele didactice pentru a preda cu succes în mediul virtual și îi sprijină în dezvoltarea de abilități și competențe digitale recunoscute la nivel european. 

Digital Nation lucrează de peste 7 ani la digitalizarea forței de muncă din România. Eforturile organizației se îndreaptă către toate categoriile de public dornice de specializare sau reconversie în zona digitală, prin programele Generația Tech, IMM in Online și Profesor in Online. Mai multe detalii pe digitalnation.ro