schneider renault

Schneider Electric furnizeaza Grupului Renault echipamentul AirSeT fara SF6, o solutie inovatoare care a eliminat gazul cu efect de sera SF6 din aparatele de comutare de medie tensiune, la Flins Refactory.

Grupul Renault urmareste sa obtina o reducere semnificativa a amprentei sale de carbon la Refactory pana in 2030 si sa devina complet neutru in Europa pana in 2040. Pentru a indeplini acest obiectiv, implementeaza solutii fara gazul cu efect de sera SF6 din aparatele sale de comutare de medie tensiune, folosind SM AirSeTTM MV de la Schneider Electric. Acest echipament de MT sustenabil foloseste aer pur si tehnologie de intrerupere in vid in loc de hexafluorura de sulf (SF6).

SF6 este folosit in mod obisnuit in echipamentele de distributie electrica, dar este de 25.200 de ori mai puternic decat dioxidul de carbon (CO2), cand vine vorba de potentialul de incalzire globala (GWP). In prezent, SF6 devine subiectul unor reglementari si eforturi axate pe clima. Acesta a fost inclus in Kyoto Protocol, un tratat international care solicita membrilor ONU sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera.

Eliminarea SF6 si inlocuirea acestuia cu aer pur ofera beneficiul imediat de a elimina un gaz puternic cu efect de sera (Scope 4), dar simplifica si instalarea, demontarea si reciclarea echipamentelor, limitand in acelasi timp costurile. Construit pe principii de circularitate, designul ranforsat al SM AirSeT este utilizat in combinatie cu caracteristici digitale pentru a prelungi durata de viata operationala a tabloului de medie tensiune cu peste 30%.

Conectivitatea si capabilitatile digitale ale solutiei abordeaza si preocuparile mai largi ale Refactory in materie de securitate cibernetica, fiabilitate a energiei electrice si intretinere.

AirSeT ofera o solutie pentru aceste trei probleme. Aparatura pentru tensiune medie este securizata cibernetic si are senzori inteligenti integrati care sustin conectivitatea 24/7. Acest lucru permite Grupului Renault sa monitorizeze de la distanta operatiunile de comutare MT ale Refactory pentru intretinere, atunci cand este cazul, si pentru un plus de siguranta. Datele provenite de la senzori sunt transmise instrumentelor/ aplicatiilor locale ale Refactory si instrumentelor de analiza sofisticate, cum ar fi cele oferite de platforma complexa EcoStruxure a Schneider Electric.

Tehnologia AirSeT este conceputa pentru piata de distributie secundara a energiei electrice, cum ar fi aplicatiile pentru cladiri industriale si comerciale si utilitati. Aceste sectoare sunt din ce in ce mai mult solicitate sa isi reduca amprenta asupra mediului, in incercarea de a sprijini actiunile climatice si de a accelera tranzitia energetica.

La fel ca Grupul Renault, Schneider Electric s-a concentrat asupra gasirii unor oportunitati de crestere a sustenabilitatii. Schneider Electric este pionier in migrarea catre tehnologia MT fara SF6, inlocuind gazul cu aer pur. Lansat comercial in 2021, SM AirSeT a primit mai multe premii si recunoasteri ca factor favorizant al tranzitiei catre eficienta energetica. 

Tehnologia a fost implementata cu succes la numeroase companii de utilitati, in lucrari de infrastructura si cladiri, de catre clienti precum GreenAlp din Franta, EEC Engie din Noua Caledonie si Azienda Trasporti Milanesi din Italia.