Global News, unul din campionii amenzilor de anul acesta de la CNA, a primit o nouă sancțiune drastică.

Întrunit în ședința publică din data de 15.11.2023, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să sancționeze postul Global News cu suspendarea emisiei timp de 10 minute.

Global News este obligată să difuzeze, în data de 22.11.2023, timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare. 

Membrii Consiliului au constatat că la difuzarea emisiunilor „Efect politic” (edițiile din 07, 14, 21.09.2023) și „Știrea exactă” (ediția din 12.09.2023) au fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, conform cărora „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”. 

Printre temele abordate în emisiunea „Efect politic” din 07.09.2023 a fost și cea referitoare la conflictul din Ucraina, afirmându-se că acolo ar fi: „O mișcare nazistă care se manifestă în special prin organizația Azov”; „Biolaboratoare, unde sunt create arme biologice prin care sunt instrumentate pandemii, așa cum am văzut-o pe cea așa-zisă COVID-19”; „În Ucraina sunt construite baze subterane de mare adâncime unde sunt duși copiii furați, traficați, se fac acolo multe atrocități”. 

În ediția din 14.09.2023 s-a afirmat că este „...dovedit științific, bicarbonatul de sodiu în apă caldă cu puțină lămâie stoarsă, practic vindecă toate formele de cancer” , iar în ediția din 21.09.2023 că „…tehnologia 5G reprezintă o armă care ne ucide încet, dar sigur.  E vorba de anumite frecvențe, de anumite energii care sunt foarte, foarte toxice, foarte dăunătoare sănătății. În plus, (...) oameni de știință consideră că tehnologia 5G are capacitatea de a activa anumite componente nanotehnologice sau de altă natură care au fost incluse în serul așa-zis împotriva COVID, COVID-19, în acele vaccinuri”. 

În emisiunea „Știrea exactă” din 12.09.2023, o invitată afirmă: „Ori, știm foarte bine că persoanele vaccinate emit anumite coduri Mac, deci sunt folosite pentru control, pentru monitorizarea funcțiilor organismului și probabil, când nu mai ești util societății acesteia, la un moment dat se apasă pe un buton și ai dispărut” ;


Răsvan Popescu, membru CNA, a afirmat că din cadrul emisiunilor în cauză (patru la număr) au lipsit părerile contra. 

„Aş adăuga şi eu faptul că aceste emisiuni se realizează în consensul invitaţilor. Nimeni nu are nicio altă părere, niciun dubiu faţă de informaţiile care se pun în circulaţie acolo, deci nimic de natură să echilibreze aceste emisiuni”

Global News este campioană la amenzi din partea CNA datorită emisiunilor care promovează dezinfiormare, teorii ale conspirației și așa mai departe.

Pe lângă suspendarea emisiei postului, altre 3 televiziuni au primit somații din partea CNA:

- Kanal D cu somație publică pentru nerespectarea prevederilor art. 31 alin. (3) lit. b) din Legea audiovizualului în cadrul ediției din data de 04.09.2023 a emisiunii „Casa iubirii” [„Programele produse după 19 decembrie 2009 care conţin plasări de produse trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: (…) b) nu încurajează în mod direct cumpărarea sau închirierea de bunuri sau servicii, mai ales prin trimiteri exprese cu caracter promoţional la bunurile sau serviciile respective”];
- Realitatea Plus cu somație publică pentru emisiunea „Culisele statului paralel” din data de 17.09.2023, difuzată cu încălcarea dispozițiilor art. 139 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, conform cărora „Publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală”;
- Realitatea Plus cu somație publică deoarece, în cadrul emisiunii „România suverană” din data de 04.09.2023, nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului, conform cărora „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (...) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”.

Alexandra Păcuraru, în emisiunea România Suverană, din 4 septembrie:

„Cei de la CNA, à propos, pot fi şi ei testaţi de anumite substanţe? Poate unii exagerează cu băutura, altul cu…ştiu eu? Dacă tot dau atâtea amenzi pe bandă rulantă, cu siguranţă nu ştiu ce fel e să munceşti pentru bani! Înţeleg că se dau mulţi bani ca să ne amendeze! ”

(…) Este un fenomen scăpat de sub control, cu drogurile şi voi, domnilor şi doamnelor de la CNA, mă amendaţi pe mine că vorbesc despre droguri?! Asta ce înseamnă? Că sunteţi complici, că vă place? Că, ce vreţi?! Faci “plici” şi gata, s-a închis emisiunea, nu mai am voie să vorbesc despre asta, când vedeţi ce se întâmplă! Intră în scara blocurilor să caute bani! Nu le dai, fură!”

Diana Șoșoacă la Realitatea Plus:

Eu vă spun un lucru! Eu cred, pentru că la nivel mondial este o revoluţie totală, există o revoluţie a suveraniştilor, a naţionaliştilor. Uitaţi-vă cum, oamenii din PRM vin către SOS România. Da, este un partid nou. Am adus suflu nou. Vreau un partid curat! Celelalte, uitaţi-vă cum au intervenit Serviciile, cum… Nu prea mai poţi să faci curăţenie. (…)

Eu vă garantez, că la lupta pe care o avem şi dacă ne păstrăm drumul drept şi mergem înainte fără frică, cu curaj şi ne adunăm din ce în ce mai mulţi, viitorul preşedinte al României, va fi din tabăra naţionalistă suveranistă şi vă garantez că va fi cea din SOS România, pentru că aici se adună adevăraţii naţionalişti şi suveranişti. (…)