Trebuie sa recunosc ca au trecut cam vreo 10 ani de la ultima mea vizita la Delfinariul din Constanta. La momentul acela am facut un tur, de 1 mai, daca nu ma insel, la Planetariu si am asistat la un spectacol cu delfini in aer liber, pentru ca pe atunci nu era acoperit.

Trebuie sa ve recunosc ca in momentul de fata ma simt un pic ignorant. In ultimii ani am avut ocazia sa vizitez Gradinile Zoologice din Sibiu, Brasov si Targu Mures. M-am intrebat de multe ori de ce in Constanta nu avem o Gradina Zoologica. In realitate exista, doar ca este denumita Microrezervatie, facand parte din Complexul Muzeal al Stiintelor Naturii.

Cea mai buna perioada sa mergi la Delfinariu si la Microrezervatie este in extrasezon, atunci cand e mai liber si poti sa te plimbi nestingherit. Pentru o vizita la Microrezervatie si la Delfinariu platesti 12 lei de adult. Spectacolele au loc la orele 11 si 15. Daca vrei sa vezi lei de mare, biletul costa 20 de lei, iar spectacolele au loc la 11:30 si 15:30.

In Microzervatie ai la dispozitie un spatiu generos unde poti vedea bivoli, reni, zebre, cerbi, porci mistreti, capre, iepuri, cai, tot felul de specii de pasari. Initial am crezut ca vizita va dura putin, insa am facut in graba 50 de minute, exact la fix pana sa inceapa spectacolul cu delfini.

Spuneam mai devreme ca am mai fost la un spectacol de genul acum 10 ani, insa asta nu inseamna ca nu am ramas in continuare impresionat de cum au reusit cei doi delfini sa invete numere de acrobatie. Cele 20 de minute de spectacol au trecut repede, insa au fost pline de entuziasm si admiratie.

Tot la Microrezervatie aveti posibilitatea sa mergeti sa calariti si chiar sa luati cursuri de echitatie.

Pentru o zi mohorata de iarna, merita sa dati o fuga sa admirati ce are de oferit Complexul Muzeal si poate sa va schimbati putin perceptia despre cat de urat este orasul Constanta.


Mai multe imagini gasiti si printr-un follow pe Instagram !