maroc portugalia

Maroc a produs un nou șoc și a eliminat Portugalia după ce a câștigat cu 1-0, devenind prima națională africană care ajunge în semifinalele unui Mondial de fotbal.

Youssef En Nesyri a marcat unicul gol al partidei în minutul 42 și a devenit eroul naționalei africane.

Portugalia a avut momentele ei, cu Bruno Fernades zguduind bara, Yassine Bounou realizând câteva salvari superbe pentru a respinge șuturile lui Joao Felix și Cristiano Ronaldo, iar Pepe care a lovit cu capul în prelungiri, pe lângă poartă.

Dar Atlas Lions ar fi putut, de asemenea, să marcheze mai mult decât acea singură, importantă lovitură de cap a kui El-Nesyri, și nimeni nu poate pune la îndoială faptul că această echipă – proaspătă după ce și-a sporit recordul defensiv de lider în turneu – își merită din plin un loc în ultimele patru.

Totuși, ei vor concura în semifinală fără Walid Cheddira, care a primit două cartonașe galbene în 60 de secunde pentru a fi primul jucător ce a primit un cartonaș roșu la acest mondial, în minutul 93, slăbind și mai mult opțiunile lui Regragui pentru întâlnirea istorică de miercuri.

Cristiano Ronaldo a izbucnit în lacrimi după ce Portugalia a fost eliminată de la Campionatul Mondial din Qatar. Starul lusitan nu și-a putut stăpâni lacrimile și și-a dat frâu liber emoțiilor, la finalul meciului cu Maroc, pierdut cu 1-0.

Cristiano Ronaldo a fost introdus în repriza secundă a duelului Maroc – Portugalia 1-0, din sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar 2022, și a ajuns la 196 de meciuri pentru naționala lusitană.

Ronaldo, doar rezervă cu Maroc, a fost introdus în teren de Fernando Santos în minutul 51. Cu acest prilej a ajuns la 196 de meciuri pentru naționala Portugaliei. Niciun alt jucător din istoria fotbalului nu a adunat mai multe apariții pentru țara sa.

Maroc a devenit prima națională din Africa care ajunge în semifinalele Campionatului Mondial. La acest Mondial, Maroc a câștigat o grupă cu Belgia, Croația și Canada. În optimi, a eliminat Spania la penalty-uri. În sferturi, a trecut de Portugalia.

Portugalia a ratat şansa de a juca a treia sa semifinală de Cupă Mondială, după cele din 1966 şi 2006.

Marocanii nu au încasat gol de la adversari până acum la turneul final din Qatar, singurul gol primit fiind un autogol al lui Nayef Aguerd, în meciul cu Canada (2-1).

În semifinale, echipa Marocului va juca împotriva învingătoarei dintre Franţa, campioana mondială en titre, şi Anglia, pe 14 decembrie.

Maroc v Portugalia | Sferturi de finală | Cupa Mondială FIFA Qatar 2022™ | Rezumat video

Urmărește cele mai importante momente din meciul dintre Maroc și Portugalia disputat pe stadionul Al Thumama, Doha, sâmbătă, 10 decembrie 2022. Imagini FIFA+

Au evoluat echipele:

Maroc: 1. Yassine Bounou - 2. Achraf Hakimi, 18. Jawad El-Yamiq, 6. Romain Saiss (căpitan; 20. Achraf Dari, 57), 25. Yahya Attiat-Allah - 8. Azzedine Ounahi, 4. Sofyan Amrabat, 15. Selim Amallah (24. Badr Benoun, 65) - 7. Hakim Ziyech (14. Zakaria Aboukhlal, 82), 19. Youssef En-Nesyri (21. Walid Cheddira, 65), 17. Sofiane Boufal (26. Yahya Jabrane, 82). Selecţioner: Walid Regragui.

Rezerve neutilizate: 12. Monir El Kajoui, 22. Ahmed Tagnaouti - 9. Abderrazzaq Hamedallah, 10. Anass Zaroury, 11. Abdelhamid Sabiri, 13. Ilias Chair, 16. Abdessamad Ezzalzouli, 23. Bilal El Khannouss.

Portugalia: 22. Diogo Costa - 2. Diogo Dalot (21. Ricardo Horta, 79), 3. Pepe (căpitan), 4. Ruben Dias, 5. Raphael Guerreiro (20. Joao Cancelo, 51) - 25. Otavio (16. Vitinha, 69), 18. Ruben Neves (7. Cristiano Ronaldo, 51), 10. Bernardo Silva - 8. Bruno Fernandes, 26. Goncalo Ramos (15. Rafael Leao, 69), 11. Joao Felix. Selecţioner: Fernando Santos.

Rezerve neutilizate: 1. Rui Patricio, 12. Jose Sa - 6. Palhinha, 9. Andre Silva, 14. William Carvalho, 17. Joao Mario, 23. Matheus Nunes, 24. Antonio Silva.

Arbitru: Facundo Tello; arbitri asistenţi: Ezequiel Brailovsky, Gabriel Chade (toţi din Argentina); al patrulea oficial: Ivan Arcides Barton Cisneros (El Salvador)

Cartonaşe galbene: Dari (70), Vitinha (87), Cheddira (90+1, 90+3).

Cartonaş roşu: Cheddira (90+3).