saga festival 2023

Festival de nemulțumiri și anul acesta pe rețelele sociale după o nouă ediție a Saga Festival care a revenit la Romaero Băneasa cu nume precum Lil Nas X, Wiz Khalifa și Sick Sick care s-au îmbolnăvit subit și și-au anulat aparațiile la evenimentul din București.

A treia ediție a Festivalului Saga a transformat Capitala în epicentul muzicii cântată sau mixată de artiști și DJ din toată lumea.

Organizatorii spun că în cele 3 zile de eveniment au avut peste 150000 de participanți. 

Aglomerația foarte mare a provocat probleme organizatorilor care au fost nevoiți să renunțe la un gard mobil pentru a le permite fanilor accesul în zona de festival. Accesul a durat foarte mult timp iar participanții își pierduseră răbdarea și au început să fluiere și să vocifereze.


3 headlineri de pe afișul de anul acesta nu au mai urcat pe scenă. Lil Nas X, Wiz Khalifa și Sick Sick s-au îmbolnăvit subit și și-au anulat concertele. Anunțurile au fost făcute pe rețelele de socializare iar fanii și-au manifestat nemulțumirea. 

Unul dintre fani a citat o știre BBC prin care se arăta că Lil Nas X a urcat pe 25 iunie pe scena festivalului Glastonbury 2023, adică ieri.

Și chiar dacă sunt oameni care vor să depună reclamații pentru lipsa a trei headlineri, simțindu-se păcăliți, distracția a fost ordinea de zi.


Fără evenimente majore

”Specialiştii din cadrul Agenţiei Nationale Antidrog au realizat o serie de activităţi cu caracter preventiv, atât premergător începerii festivalului, cât şi pe perioada de desfăşurare a evenimentului, în urma cărora aproximativ 2.000 de persoane interesate au fost informate şi consiliate cu privire la efectele şi riscurile asociate consumului de substanţe interzise, reducerea consecinţelor negative asociate consumului, precum şi modalitatea prin care pot cere sprijin, în caz de urgenţă”, au menţionat jandarmii.

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au acţionat pentru identificarea persoanelor care desfăşoară activităţi ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanţe interzise. Astfel, jandarmii şi poliţiştii bucureşteni au aplicat 18 amenzi în valoare totală de 81.500 lei şi un avertisment.

”În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 32 de persoane, identificate având asupra lor substanţe interzise la deţinere. Acţiunile de prevenire şi combatere nu au avut loc doar în zona de desfăşurare a festivalului, atenţia forţelor de ordine fiind concentrată şi în punctele de comunicaţie care fac legătura cu Bucureştiul”, a arătat sursa citată.

De asemenea, echipajele implicate în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi de prim-ajutor din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov, Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi serviciul privat de ambulanţă au acordat sprijin participanţilor pentru 19 traumatisme diverse (excoriaţii, contuzii, etc.) şi 130 de cazuri cu afecţiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, cădere de la acelaşi nivel, hipertensiune arterială etc.)

Cinci persoane au avut nevoie de investigaţii suplimentare şi au fost transportate la spital.

O nouă ediție anunțată pentru la anul

Saga Festival anunță o nouă ediție pentru anul 2024 ... în week-endul care în  mod tradițional are loc Neversea Festival. Ar fi pentru a doua oară când evenimentul s-ar intersecta cu alt festival major de la noi din țară. Pentru moment nu se știe unde ar urma să aibă loc evenimentul din 2024.

Lipsa de respect a artiștilor ?

Anulările de concerte sunt inevitabile și nu sunt ceva anormal ... dar 3 headlineri în același an pare prea mult. Saga Festival are un istoric de evenimente anulate cu nume importante. Problemele de sănătate invocate pot sa fie sau nu crezute de fani. Chiar și așa, astfel de decizii ale artiștilor cu nume mare în industrie de a se retrage în ultima clipă arată o lipsă de respect pentru fanii de la noi. Altfel spus, faptul că Lil Nas X a cântat la doar o zi distanță în Marea Britanie ne arată asta.