DIGI are de ceva ani de zile telefoane în oferta sa și trebuie să recunosc că am avut telefoane luate de la ei. Cu toate astea operatorul telecom rămâne consecvent în a comercializa telefoane mai scumpe decât dacă le-ai lua la liber dintr-un magazin ... fără să îți faci și un abonament.

În România clienții care apelează la un operator telecom s-au obișnuit cu ideea de a beneficia de oferte la achiziții de gadgeturi. Cu ceva insistențe, atenție și noroc ai putea chiar să găsești telefoane la oferta. Dar, dacă un agent de vânzări te prinde pe picior greșit s-ar putea să constați că de fapt plătești mai mult pe un telefon decât dacă ai alege să iei un produs în rate de la un retailer de la noi.

Cea mai recentă campanie de marketing a celor de la DIGI începe cu realizarea că telefoanele asociate din contul lor ... vechi de vreo 10 ani ar trebui schimbate. Și pentru că tot ne cunoaștem de ceva vreme de ce să nu cumpăr un telefon nou, mă îndeamnă ei. Doar că nu e  nici o ofertă sau ceva care să te facă să crezi cumva că e vreo campanie de loializare sau de reduceri pentru telefoane.

Digi vrea să te convingă să îți iei un telefon nou dar doar cu un abonament nou... care, să fim sinceri, este cel mai ieftin de pe piață. Cumva la 5 euro ai totul nelimitat, iar dacă îți aduci membrii familiei prețul unui abonament scade progresiv până la 3 euro.

Pe lângă suma asta ai de plătit totuși prețul unui telefon nou și aici apare o bubă. DIGI vinde telefoane la prețuri identice sau mai mari decât un retailer. 

Să luăm un exemplu:

Xiaomi Redmi Note 12 PRO 5G Negru, cu 8 GB RAM și 256 GB spațiu de stocare costă la DIGI 1799 de lei la o interogare în momentul scrierii articolului. Dacă te portezi, DIGI îți oferă oportunitatea de a plăti 1795 de lei, dar în 12 rate și cu un avans. 

Cumva, dacă vrei mai multe detalii trebuie să faci un drum în magazine unde un agent de vânzări îți va da un tabel cu niște oferte și prețuri la rate în funcție de ce tip de client ești. 

Surpriza apare dacă te apuci să cauți același telefon online, să zicem, și descoperi că la Altex același model de telefon, adică cu aceleași specificații, costă 1599 de lei.


Cumva, același telefon este și mai ieftin la eMAG, care îl comercializează la 1457 de lei.

Din analiza ofertelor de la DIGI, de telefoanele de top de la producători precum Samsung sau Xiaomi nu prea te poți apropia. Și, DIGI pare că are o problemă cu Apple, având în ofertă doar două modele, versiunea Apple iPhone 14 de 128 de GB la 5199 de lei (fără opțiuni de rate). 

Același iPhone, care la DIGI e 5199 de lei, costă 4199 de lei la Altex.

La fel, Xiaomi 13 Pro este vândut în magazinul oficial al Xiaomi din România cu 6199 dei lei în timp ce Digi îl vinde cu 6399 de lei.

Ideea în sine este că nu te obligă nimeni să cumperi telefoane de la DIGI și poți pur și simplu să te rezumi doar la contractarea de servicii.

De fapt ăsta ar fi cel mai bun sfat. Dacă ai nevoie de un produs în rate, apelează la un card de credit cu rate fără dobândă. Opțiunile de creditare se extind chiar și la 24 de rate sau mai mult, în funcție de perioada de promoție. 

Și totuși clienți sunt destui. DIGI vinde telefoane la astfel de prețuri de ceva ani și am tot avut discuții de genul "Vreau să cumpăr un telefon de la DIGI, ce îmi recomanzi ?" Personal recomand să îl iei la liber din altă parte. 

De ce să îți iei telefon de la DIGI ? Doar dacă vrei rate și nu te încadrezi în ofertele financiare ale băncilor care au carduri de credit. Cumva, am senzația că aici se încadrează cei care nu au carte de muncă, sunt zilieri sau nu au vechime în muncă. 

Si mai sunt și cei care se lasă vrăjiți de soluțiile rapide de creditare ale IFN-urilor (TBI, Provident, Credex, Oney etc).